11. 02 - FĂINĂ DE CEREALE, ALTA DECÂT DE GRÂU SAU DE MESLIN.

 

1102.10 - Făină de secară

 

1102.20 - Făină de porumb

 

1102.30 - Făină de orez

 

1102.90 - Altele

 

NOTE EXPLICATIVE LA SISTEMUL ARMONIZAT

 

 

 Poziţia cuprinde făina de cereale de la Capitolul 10 (alta decât făina de grâu sau de meslin) (adică produsele sub formă de pulbere care provin din măcinarea acestora).

În ceea ce priveşte secara, orzul, ovăzul, porumbul (inclusiv ştiuleţii  întregi de porumb cu sau fără pănuşe), boabe de sorg, orezul şi hrişca, la această poziţie se clasifică făina ca produs al măcinării cerealelor care, independent de condiţiile privind conţinutul de amidon şi cenuşă prevăzute la paragraful A al Notei 2 a Capitolului (vezi Consideraţiile generale), corespund criteriului de trecere printr-o sită etalonată, în condiţiile definite la paragraful B) al aceleiaşi Note.

Făina clasificată la această poziţie poate fi îmbunătăţită prin adăugarea unor cantităţi foarte mici de fosfaţi minerali, antioxidanţi, emulsionanţi, vitamine sau praf de copt (făina fermentată).

Poziţia cuprinde şi făina numită de creştere (făina pregelatinizată) care a suferit un tratament termic care a antrenat o pregelatinizare a amidonului. Este folosită la fabricarea preparatelor de la poziţia 19.01, a produselor de îmbunătăţire folosite în panificaţie, a alimentelor pentru hrana animalelor sau în anumite industrii cum ar fi industria textilă, papetărie sau metalurgie (pregătirea miezurilor de turnare).

 

    Făina care a fost supusă unor tratamente suplimentare sau la care au fost adăugate diverse produse în vederea utilizării ca preparate alimentare este clasificată, în general, la poziţia 19.01.

 

     Este exclusă făina amestecată cu cacao (poziţia 18.06 dacă proporţia de cacao este de minimum  40 % în greutate, calculată pe o bază în întregime degresată, şi poziţia  19.01 în caz contrar).

 

 

NOTE EXPLICATIVE LA NOMENCLATURA COMBINATĂ

 

 

11.02

Făină de cereale, alta decât de grâu sau de meslin

Vezi Nota 2 de la prezentul Capitol.

Făina de la această poziţie poate să conţină cantităţi mici de sare (în general de maximum 0,5%)  şi cantităţi mici de amilază, de germeni măcinaţi şi de malţ prăjit.

 

 

SUS