14.02 - MATERII VEGETALE DE TIPUL
CELOR FOLOSITE ÎN PRINCIPAL CA UMPLUTURĂ PENTRU MOBILĂ (DE EXEMPLU
CAPOC, FIBRE VEGETALE, IARBĂ DE MARE), CHIAR ARANJATE SUB FORMĂ DE
STRAT, CU SAU FĂRĂ SUPORT DIN ALTE MATERIALE.
NOTE EXPLICATIVE LA SISTEMUL ARMONIZAT
La
această poziţie se clasifică materiile vegetale a căror
principală utilizare este umplerea (sau garnisirea interioară) a unor
obiecte ca mobilă, perne, saltele, articole de şelărie sau
hămurărie, colaci de salvare, chiar dacă aceste materiale pot fi
utilizate, uneori, şi în alte scopuri.
Sunt, din contră, excluse de
aici, alte materii vegetale ce pot fi de asemenea folosite pentru umplere, dar
care se clasifică în altă parte
sau care sunt
în principal utilizate
pentru alte scopuri, mai ales
alfa (plantă graminee originară din Algeria) şi rogozul (poziţia 14.04), lâna de
lemn (poziţia 44.05), lâna de plută (poziţia 45.01),
fibrele de cocos (poziţia 53.05), deşeurile din fibre textile
vegetale.
Cele mai folosite materiale de la
această poziţie sunt următoarele:
1) Capocul
denumire comercială dată
pufului galben deschis,
uneori maroniu, care
înconjoară seminţele
diverselor specii de arbori din familia Bombacaceelor şi ale căror fibre lungi de 15 până la 30
mm, în funcţie de
specie, se remarcă prin
elasticitate,
impermeabilitate şi
greutate mică, dar şi rezistenţa foarte redusă.
2) Alte tipuri de puf vegetal (uneori denumite
mătase vegetală)
alcătuite din perişori
unicelulari ai seminţelor
diverselor specii de plante tropicale, cum ar fi Asclepias.
3) Produse numite "fibre vegetale", în principal fibrele numite "de Africa"
alcătuite din fibrele trase din
frunzele anumitor varietăţi de palmieri pitici, dintre care Chamoerops
humilis.
4) Iarba de mare care provine
din mai multe plante marine (de exemplu Zostera marina).
5)
Produsele denumite uneori "iarba
creaţă" care provin din frunzele unor trestii din genul Carex.
Poziţia cuprinde nu numai
materialele în stare brută, dar şi cele care au fost
curăţate, albite, vopsite, cardate sau preparate (altfel decât pentru
filare); prezentarea în mănunchiuri, adesea utilizată pentru unele
dintre aceste produse, nu le afectează clasificarea.
Poziţia cuprinde, de asemenea,
materiale vegetale de acest tip care sunt prezentate pe un suport, adică
prezentate într-un strat, mai mult sau mai puţin regulat, fixate pe o
suprafaţă textilă, din hârtie etc., sau chiar dispuse între două foi de
hârtie, două straturi de pânză etc., şi care sunt unite prin
agrafe sau cu o cusătură sumară.