41.14 PIEI FINITE TĂBĂCITE ÎN GRĂSIMI (« PIEI CHAMOIS ») ( (INCLUSIV CELE OBŢINUTE PRIN TĂBĂCIRE COMBINATĂ); PIEI FINITE LĂCUITE SAU LĂCUITE STRATIFICATE; PIEI METALIZATE.

 

                4114.10 – Piei finite tăbăcite în grăsimi (« piei chamois »), inclusiv cele obţinute prin tăbăcire combinată

 

                4114.20 – Piei finite lăcuite sau lăcuite stratificate; piei metalizate

 

 

NOTE EXPLICATIVE LA SISTEMUL ARMONIZAT

 

 

(I)                  Piei chamois tăbăcite în grăsimi (inclusiv cele tăbăcite combinat)

 

      Pieile chamois tăbăcite în grăsimi sunt supuse  unei tăbăciri speciale, prin prelucrarea pieii în ulei de peşte sau în alte uleiuri animale, urmată de uscare în etuvă sau prin expunere la aer şi degresare parţială, prin spălare într-o soluţie alcalină. Suprafaţa pieii poate fi curăţată şi finisată prin şlefuire cu piatră ponce sau alţi abrazivi. Pielea care este prelucrată astfel provine, de obicei, din partea  dinspre interior a şpaltului pieii de oaie, a cărei parte exterioară a fost îndepărtată.

               Pielea chamois tăbăcită în grăsimi este caracterizată prin moliciune, supleţe, culoarea galbenă (atunci când nu sunt vopsite) şi prin faptul că este lavabilă.

               Ea este utilizată pentru producerea de mănuşi sau ca piele folosită la şters.

               Pieile de animale mari (căprioare, cerbi, etc.), tratate similar, sunt folosite la fabricarea articolelor industriale, a îmbrăcămintei sau a harnaşamentului.

               Pieile chamois care sunt obţinute utilizând exclusiv uleiuri, aşa cum este descris mai sus, sunt cunoscute sub numele de chamois tăbăcite numai cu ulei.

               Pielea albă, lavabilă, care are proprietăţi similare pieii chamois tăbăcite în grăsimi şi care este obţinută printr-o tăbăcire parţială cu formol, urmată de o tăbăcire în grăsimi asemănătoare celei prezentate mai sus (piei cunoscute sub denumirea de piei chamois tăbăcite combinat), rămâne clasificată la această poziţie.

               Din contră, pielea care a fost mai întâi tăbăcită cu alauni şi apoi tratată cu formol pentru a obţine pieile albe lavabile sunt excluse de la această poziţie.

               De asemenea, sunt excluse pieile tratate cu ulei după ce au fost tăbăcite prin alte procedee.

 

 

(II)                Piei lăcuite („pielea de lac”) sau piei lăcuite stratificate; piei metalizate

 

Acest grup cuprinde :

1)       Pielea lăcuită („de lac”), care este pielea îmbrăcată sau acoperită cu un lac sau cu o peliculă preformată din material plastic ce străluceşte ca o oglindă.

Lacul utilizat poate fi pigmentat sau nu, putând fi produs pe bază de :

a)       ulei vegetal sicativ (de obicei, ulei de in)

b)       derivaţi de celuloză (spre exemplu, nitroceluloză)

c)       produse sintetice (chiar termoplastice), in principal, poliuretani.

                               Pelicula din material plastic preformată care acoperă pielea este în general, din poliuretan sau din poli(clorură de vinil). Suprafaţa produselor din acest grup nu este neapărat netedă. Ea poate fi presată pentru a imita anumite tipuri de piei (de crocodil, de şopârlă) sau artificial mototolită, ridată sau granulată. Totuşi, această suprafaţă trebuie să rămână asemenea unei oglinzi.

                              Grosimea stratului sau a peliculei nu trebuie să depăşească 0,15 mm.

                               Sunt cuprinse în acest grup pieile îmbrăcate sau acoperite cu o vopsea sau cu un lac constituit din pigmenţi ( inclusiv de mică, silice sau fulgi similari) într-un liant din material plastic sau din ulei sicativ vegetal, care dau suprafeţei pielii o strălucire metalică (imitaţii de piele metalizată).

 

2)       Pielea lăcuită stratificată, cunoscută şi sub denumirea comercială de piele „de lac” stratificată, care reprezintă pielea acoperită cu o folie preformată din material plastic de o grosime de peste 0,15 mm, dar mai mică decât jumătate din grosimea totală, a cărei suprafaţă strălucitoare ca o oglindă  aminteşte de cea a pieii lăcuite.    (Pieile acoperite cu o folie preformată din material plastic având o grosime de peste 0,15 mm, dar care este egală sau mai mare decât grosimea totală  se încadrează la Capitolul 39).       

 

3)       Pielea metalizată, care reprezintă pielea acoperită cu pudră metalică sau cu foiţe metalice (argint, aur, bronz, aluminiu etc.)

                Poziţia nu cuprinde, totuşi, pielea reconstituită lăcuită sau metalizată (poziţia 41.15).

 

 

SUS