56.06 -  FIRE “ÎMBRĂCATE” CU MATERIALE TEXTILE; BENZI ŞI FORME SIMILARE DE LA POZIŢIA  54.04 SAU 54.05 “ÎMBRĂCATE” (ALTELE DECÂT CELE DE LA POZIŢIA 56.05 ŞI ALTELE DECÂT FIRELE DE PĂR DE CAL “ÎMBRĂCATE”); FIRE  TIP "OMIDĂ"; FIRE "CU BUCLEURI".

 

 

NOTE EXPLICATIVE LA SISTEMUL ARMONIZAT

 

 

A. - FIRE “ÎMBRĂCATE”, LAME ŞI FORME SIMILARE DE LA POZIŢIA  54.04 SAU 54.05, "ÎMBRĂCATE", ALTELE DECÂT CELE DE LA POZIŢIA  56.05 ŞI ALTELE DECÂT FIRELE DE PĂR DE CAL “ÎMBRĂCATE"

 

   Aceste produse sunt formate dintr-un “miez”, în general constituit dintr-unul sau mai multe fire textile în jurul cărora se înfăşoară în spirală unul sau mai multe fire de îmbrăcare. Cel mai frecvent firele de îmbrăcare acoperă în întregime miezul, dar uneori spiralele înfăşurării sunt distanţate; în acest ultim caz, firele "îmbrăcate" pot avea mai mult sau mai puţin aspectul de fire răsucite sau cablate, clasificate în Capitolul 50 până la 55, dar pot fi deosebite de acestea prin faptul că miezul nu este răsucit cu firele de îmbrăcare.

 

   Miezul firelor "îmbrăcate" clasificate la această poziţie este în general din bumbac, din alte fibre vegetale sau din fibre sintetice sau artificiale, în timp ce fibrele de îmbrăcare sunt de obicei mai fine şi mai strălucitoare (de exemplu fire din mătase, din bumbac mercerizat sau din fibre artificiale sau sintetice).

 

    Firele "îmbrăcate" care au miezul din materiale netextile sunt clasificate în prezenta rubrică, cât timp au caracterul esenţial de articol din material textil.

 

   Firele "îmbracate" stau la baza fabricării unei mari varietăţi de articole de pasmanterie. Unele dintre ele pot fi utilizate ca atare şi pot servi de şiret (ibrişin) pentru butoniere, broderie, sforicele pentru pachete etc.

    Sunt excluse de la această poziţie:

 

a)       Firele "îmbracate” din păr de coadă sau de coamă de cal, clasificate la poziţia  51.10.

b)       Firele din cauciuc "îmbracate" cu textile (poziţia  56.04).

c)       Firele metalice "imbrăcate" (poziţia  56.05).

d)       Milanezele, şnururile şi alte produse textile "îmbrăcate", clasificate la poziţia  58.08.

e)       Firele metalice "îmbracate" cu fire textile, de exemplu:

 

l°)   Cele al căror miez este din fier sau din oţel şi care sunt destinate fabricării formelor pentru pălării (fire pentru modiste), a tulpinilor de la florile artificiale sau a bigudiurilor (poziţia  72.17).

2°)  Firele conductoare de electricitate, izolate (poziţia  85.44).

 

 

B.- FIRE "OMIDĂ" (CHENILLE)

 

    Firele "omidă", pe care le numim frecvent pe scurt omidă, sunt constituite în general din două sau mai multe fire textile răsucite împreună şi care strâng între ele capete de fire textile, scurte, dispuse  perpendicular pe ele ; uneori, capetele de fire sunt menţinute în ochiurile formate pe o maşină de tricotat. Firele "omidă" au în toate cazurile aspect de fire cu smocuri dispuse pe lungimea lor. De obicei, ele sunt fabricate pe maşini speciale (spre exemplu, maşini de răsucit cu inele şi maşini Rascher) sau sunt obţinute prin decuparea, în sensul urzelii, a ţesăturilor tip "gaz" fabricate special în acest scop; în cazul acestui ultim procedeu, firele de urzeală de ţesătură (fir fix şi fir de răsucire) servesc ca suport al firului "omidă", bătătura care formează smocul, după decuparea longitudinală a ţesăturii de o parte şi de alta a fiecărei grupe de fire de urzeală.

 

    De asemenea, poziţia cuprinde firele "omidă" obţinute prin fixarea unor smocuri din materiale  textile pe un miez din fir textil. Prin această metodă, firul suport trece printr-o baie de clei, apoi printr-o cameră în care sub acţiunea unui câmp electrostatic de tensiune joasă, smocurile din materiale textile se vor implanta radial pe el.

 

   Firele "omidă" se utilizează, între altele, ca materie primă pentru confecţionarea ţesăturilor "omidă" de la poziţia  58.01, ca şi pentru confecţionarea de numeroase articole (articole de mobilier, articole de pat, covoare, pasmanterie, îmbrăcăminte etc.).

 

C. - FIRE"CU BUCLEURI" (AŞA-ZISE "DE LĂNŢIŞOR")

 

    Aceste fire se obţin pe războaie de tricotat circulare. Când sunt aplatizate, ele au o lăţime de aproximativ 1,5 - 2 mm. Sunt utilizate la confecţionarea franjurilor sau a altor accesorii textile precum fabricarea de ţesături cu urzeală şi bătătură.

 

 

NOTE EXPLICATIVE LA NOMENCLATURA COMBINATĂ

 

 

5606.00.91

Fire „îmbrăcate”

Miezul unui fir „îmbrăcat” poate consta şi dintr-un fir din elastomeri (vezi nota de subpoziţii nr. 1 (a) de la această secţiune).

 

SUS