64.06 - PĂRŢI DE ÎNCĂLŢĂMINTE (INCLUSIV FEŢELE CHIAR FIXATE PE TĂLPI, ALTELE DECÂT TĂLPILE EXTERIOARE); TĂLPI INTERIOARE DETAŞABILE, BRANŢURI ŞI ARTICOLE SIMILARE DETAŞABILE; GHETRE, JAMBIERE ŞI ARTICOLE SIMI­LA­RE ŞI PĂRŢI ALE ACESTORA.

 

6406.10 - Feţe de încălţăminte şi părţile lor, exclusiv ştaifurile şi bombeurile dure

6406.20 - Tălpi exterioare şi tocuri, din cauciuc sau din material plastic

-  Altele:

6406.91 - - Din lemn

6406.99 - - Din alte materiale

 

 

NOTE EXPLICATIVE LA SISTEMUL ARMONIZAT

 

 

     I.- PĂRŢI DE ÎNCĂLŢĂMINTE (INCLUSIV FEŢELE CHIAR     FIXATE PE TĂLPI, ALTELE DECÂT TĂLPILE EXTERIOARE); TĂLPI INTERIOARE DETAŞABILE, BRANŢURI ŞI ARTICOLE SIMILARE DETAŞABILE

 

     Poziţia cuprinde:

A)  Diversele părţi de încălţăminte, din orice material ar fi ele, cu excepţia azbestului.

         Părţile de încălţăminte pot să difere după tipul de încălţăminte pentru fabricaţia căruia sunt destinate. Printre ele pot fi citate:

1)     Căputele (inclusiv piesele de piele croite pentru fabricaţia de încălţăminte, prezentând forma aproximativă a unei căpute), clacurile, vârfurile, carâmburile, feţele, dublurile şi bridele (de exemplu pentru saboţi), care sunt părţi de feţe.

2)     Ştaiful şi vârful dur, piese care sunt inserate unul între carâmb şi dublura lui, iar celălalt între vârful căputei şi dublura lui, al căror scop este să dea rigiditate şi soliditate părţilor din spate şi din faţă ale încălţămintei.

3)     Tălpile primare, intercalate sau exterioare, inclusiv semi-tălpile şi pingelele intermediare, ca şi îmbrăcămintea de curăţenie (branţ de curăţenie şi talonetă de curăţenie) care sunt lipite pe talpa primară în interiorul încălţămintei.

4)     Glengurile (întărituri care urmăresc curbura tălpii dintre toc şi partea care vine în contact direct cu solul) şi părţile lor în general din lemn, din piele, din panouri de fibre sau din material plastic, care se inserează în interiorul tălpii şi conferă încălţămintei cambrura ei.

5)     Diversele varietăţi de tocuri (din lemn, din cauciuc etc.) inclusiv tocurile de fixat în cuie, de fixat cu şurub (de exemplu tocuri rotitoare) sau de lipit, şi părţile de tocuri de exemplu flecurile, care sunt piese terminală ale tocurilor.

6)     Blacheurile şi crampoane etc., pentru încălţămintea de sport.

7)     Asamblările de părţi (de exemplu cele formate din feţe chiar fixate pe talpa primară), care nu  constituie încă încălţăminte sau nu are încă caracterul esenţial de încălţăminte, aşa cum este  descris la poziţiile  64.01 până la 64.05.

B) Următoarele articole detaşabile, care sunt introduse în interiorul încălţămintei, din orice material (cu excepţia azbestului): tălpi interioare, apărătoare de ciorap (situate între călcâiul piciorului şi încălţăminte, pentru reducerea frecării); talonete şi perniţe (în general din cauciuc spongios şi care nu ocupă decât locul unde se sprijină călcâiul piciorului).

 

II.- GHETRE, JAMBIERE ŞI ARTICOLE SIMILARE ŞI PĂRŢILE LOR

 

      Articolele clasificate la această poziţie sunt concepute pentru a acoperi o parte mai mare sau mai mică a gambei; multe dintre ele pot acoperi de asemenea, glezna şi ristul piciorului şi să fie prevăzute cu o curea, dar spre deosebire de ciorapi, şosete etc., ele nu acoperă în întregime piciorul.

      Aceste articole sunt incluse aici indiferent de materialul din care sunt făcute (piele, pânză, pâslă, materiale tricotate sau croşetate etc.), cu excepţia azbestului.

      Aceste articole sunt ghetrele şi semi-ghetrele, jambierele legging şi celelalte tipuri de jambiere.

      Ca articole similare pot fi citate moletierele (inclusiv bandajele moletiere), articolele zise "ciorapi" de munte, "ciorapi" tirolezi etc. lipsiţi de partea ce acoperă laba piciorului, chiar având curea petrecută pe sub talpă.

      Poziţia cuprinde de asemenea părţile care pot fi recunoscute ca fiind ale ghetrelor, jambierelor, moletierelor şi ale altor articole similare.                                                                                                                                              

 

      Sunt excluse din această poziţie:

a)     Ramele şi bordurile de lungime nedeterminată din piele naturală sau reconstituită (poziţia 42.05), din material plastic (Capitolul 39) sau din cauciuc (Capitolul 40).

b)     Genunchierele şi gleznierele (cum sunt cele din ţesătură elastică destinate numai menţinerii sau susţinerii articulaţiilor slabe). Aceste articole se clasifică la poziţiile corespunzătoare materialului constitutiv.

c)     Ghetrele-chiloţi şi ciorapii-chiloţi pentru copii mici; acestea sunt articole de îmbrăcăminte care ajung până la talie şi care îmbracă piciorul şi uneori chiar talpa (Capitolele 61 sau 62).

d)     Părţile şi accesoriile de încălţăminte din azbest (poziţia 68.12).

e)     Tălpile interioare speciale, destinate să susţină bolta plantară, confecţionate la măsură şi aparatele ortopedice (poziţia 90.21).

f)      Jambierele, apărătoarele de tibie, genunchierele şi celelalte articole de protecţie pentru practicarea tuturor sporturilor (poziţia 95.06).

g)     Furniturile şi accesoriile, cum sunt vârfurile, gleznele, ocheţii, cârligele, cataramele, apărătoarele, ciucurii, pompoanele, şireturile, care sunt clasificate în poziţiile lor specifice, ca şi nasturii, capsele şi articolele similare (poziţia 96.06) şi fermoarele (poziţia 96.07).

 

 

 

NOTE EXPLICATIVE LA NOMENCLATURA COMBINATĂ

 

 

64.06

 Părţi de încălţăminte (inclusiv feţele, chiar fixate pe tălpi, altele decât tălpile exterioare); tălpi interioare detaşabile, branţuri şi articole similare detaşabile; ghetre, jambiere şi articole similare şi părţi ale acestora

Majoritatea părţilor de încălţăminte cuprinse la această poziţie este menţionată în notele explicative ale Sistemului armonizat de la poziţia 6406. Această poziţie cuprinde tălpile din lemn pentru sandale ( sandale « picior gol » şi altele), fără feţe şi fără benzi, şireturi sau curele.

Vezi nota 2 de la acest capitol pentru o listă a articolelor care nu trebuie considerate ca părţi de încălţăminte, în sensul acestei poziţii.

Părţile de încălţăminte pot fi produse din orice material cu excepţia azbestului, dar inclusiv din metal.

 

6406.99.30

 Combinaţii formate din feţe de încălţăminte fixate pe primele tălpi (tălpi interioare) sau pe alte părţi interioare, dar care sunt lipsite de tălpile exterioare

Acest cod cuprinde articolele asamblate care nu constituie încă încălţăminte, formate din feţe de încălţăminte şi din una sau mai multe părţi inferioare ( în special talpa interioară), dar căreia îi lipseşte talpa exterioară (talpa secundară).

 

 

SUS