76.07 - FOLII ŞI BENZI SUBŢIRI, DIN ALUMINIU (CHIAR IMPRIMATE SAU FIXATE PE HÂRTIE, PE CARTON, PE MATERIALE PLASTICE SAU PE ALTE SUPORTURI SIMILARE), CU O GROSIME DE MAXIMUM 0,2 mm (FĂRĂ A INCLUDE SUPORTUL) (+).

 

             - Fără suport:

7607.11 - - Laminate

7607.19 - - Altele

7607.20 - Pe suport

 

 

NOTE EXPLICATIVE LA SISTEMUL ARMONIZAT

 

 

Poziţia cuprinde produsele definite în Nota 1 d) a acestui Capitol, cu o grosime de maximum 0,2 mm.

Dispoziţiile Notei explicative de la poziţia 74.10, referitoare la aceleaşi produse din cupru, sunt aplicabile, mutatis mutandis, foliilor şi benzilor din această poziţie.

Foliile şi benzile subţiri, din aluminiu, sunt utilizate la fabricarea capsulelor de închidere, precum şi la ambalarea produselor alimentare, a ţigărilor, a ţigaretelor, a tutunului etc.. Foliile subţiri,din aluminiu, constituie, de asemenea, principala materie primă pentru fabricarea prafului foarte fin de la poziţia 76.03 şi pentru argintarea falsă sau pentru copii miniaturale. Ele se mai utilizează şi ca material calorifug (sub formă de folii mototolite), precum şi în chirurgie sau în medicină (veterinară, în special), pentru cicatrizarea rănilor.

 

Sunt excluse de la această poziţie:

a)     Foliile subţiri pentru marcare prin presare la cald, constând din pulbere de aluminiu aglomerată cu gelatină, cu clei etc., sau din aluminiu depus pe o foaie de hârtie, pe material plastic sau pe un alt suport, şi utilizate pentru marcarea legăturilor de cărţi, a garniturilor interioare ale pălăriilor etc. (poziţia 32.12).

b)     Hârtiile şi cartoanele pentru fabricarea ambalejelor pentru lapte, pentru sucuri de fructe şi pentru alte produse alimentare, dublate de o foaie subţire din aluminiu pe faţa care va constitui partea interioară a ambalajului, în măsura în care acestea îşi păstrează caracterul esenţial de hârtie sau de carton (poziţia  48.11).

c)     Etichetele din folii de aluminiu imprimate constituind articole individuale prin imprimarea lor (poziţia 49.11)

d)     Tablele şi benzile, din aluminiu, cu o grosime peste 0,2 mm  (poziţia  76.06).

e)     Foliilele şi benzile subţiri, din aluminiu, constituind accesorii pentru pomul de Crăciun  (poziţia  95.05). 

 

ș

ș      ș

Note explicative de subpoziţii.

Subpoziţia  7607.11

      În afară de operaţiile de laminare (la rece sau la cald), produsele clasificate aici pot să fi suferit următoarele prelucrări sau tratamente de suprafaţă:

1)     Tratamente termice, cum sunt detensionarea şi recoacerea, aceste tratamente antrenând, de asemenea, dispariţia reziduurilor de lubrifianţi de la laminare.

2)     Tăierea la lăţime sau decuparea, pentru obţinerea unor produse de formă pătrată sau dreptunghiulară (separarea unei benzi late în mai multe benzi înguste, de exemplu).

3)     Separarea (derularea) foliilor subţiri laminate în straturi multiple, această operaţie fiind necesară atunci când două bobine de folii se înfăşoară simultan, cu ocazia ultimei înfăşurări.

4)     Spălarea sau curăţirea chimică, aceasta fiind executată, în mod normal, în scopul eliminării reziduurilor uleioase prezente atunci când nu au loc tratamente termice.

 

SUS