84.11- TURBOREACTOARE,
TURBOPROPULSOARE ŞI ALTE TURBINE CU GAZ (+).
- Turboreactoare:
8411.11 - -
De o forţă de maxim 25 kN
8411.12 - -
De o forţă peste 25 kN
- Turbopropulsoare:
8411.21 - -
De o putere de maxim 1.100 kW
8411.22 - -
De o putere peste 1.100 kW
- Alte turbine cu
gaz:
8411.81 - -
De o putere de maxim 5.000 kW
8411.82 - -
De o putere peste 5.000 kW
- Părţi:
8411.91 - -
De turboreactoare sau de turbopropulsoare
8411.99 - -
Altele
NOTE EXPLICATIVE LA SISTEMUL ARMONIZAT
Poziţia cuprinde turboreactoarele, turbopropulsoarele şi alte turbine cu gaz.
Turbinele de la această poziţie
sunt, în general, motoare cu ardere internă care nu necesită în mod
obişnuit, pentru funcţionare, nici o sursă exterioară de
căldură, aşa cum este cazul de exemplu, al turbinelor cu aburi.
A.- TURBOREACTOARE
Un turboreactor se compune dintr-un grup compresor-turbină,
dintr-un sistem de ardere, şi dintr-un ajutaj, adică un canal ejector
conic convergent, aşezat în conducta de evacuare a gazelor. Gazele calde
sub presiune care ies de la turbină sunt transformate, în trecerea lor
prin ajutaj, într-un flux de gaz de
mare viteză. Reacţia acestui flux de gaze ieşit din motor
furnizează forţa motrice care poate fi utilizată pentru a
propulsa un vehicul aerian. La turboreactoarele cele mai simple, compresorul
şi turbina sunt montate pe un singur arbore. Alte tipuri mai complexe se
compun dintr-un compresor cu două corpuri, fiecare antrenat de propria sa
turbină prin intermediul unui arbore coaxial. Adesea, la intrarea
compresorului este amplasat un ventilator; el este antrenat de o a treia
turbină sau e conectat la primul corp de compresor şi refulează
aer către înapoi printr-o tubulatură. Acest ventilator
funcţionează ca o elice carenată, cea mai mare parte a fluxului
de aer aspirat şi refulat neintrând în compresor şi turbină, dar
adăugându-se fluxului de gaz şi aerului propulsat prin acesta din
urmă şi furnizând în felul acesta o putere suplimentară. Acest
tip de turboreactor este adesea numit reactor
cu flux dublu sau cu jet de bypass.
Turboreactoarele comportă un dispozitiv
auxiliar numit de post-combustie
pentru a mări puterea lor pe timpul unor perioade scurte. Acest dispozitiv
dispune de alimentarea sa proprie cu carburant şi utilizează
excedentul de oxigen conţinut în gazele de eşapament ale
turboreactorului.
B. TURBOPROPULSOARE
Turbopropulsoarele sunt analoage cu
turboreactoarele dar posedă în aval de grupul turbocompresorului un rotor
de turbină care este legat printr-un arbore la o elice de tipul celor
utilizate la motoarele de aviaţie cu piston. Această turbină,
adesea numită turbină liberă, nu este cuplată
mecanic cu compresorul şi cu arborele din grupul turbocompresorului. La
turbopropulsoare, cea mai mare parte a gazelor calde sub presiune sunt
transformate de turbina liberă în energie mecanică care
antrenează arborele elicei în loc să fie destinse în ajutaj, aşa
cum este cazul la turboreactoare. În anumite cazuri, gazele care ies de la
turbina liberă pot fi destinse într-un ajutaj pentru a produce o putere
suplimentară ce se adaugă la forţa de propulsie a elicei.
C.- ALTE TURBINE CU GAZ
Acest grup cuprinde turbinele industriale
cu gaz, care sunt, fie turbine concepute special pentru scopuri industriale,
fie turboreactoare sau turbopropulsoare adaptate pentru alte aplicaţii
decât cele de propulsie a vehiculelor aeriene.
La turbinele cu gaz, trebuie avute în
vedere două tipuri de cicluri termodinamice:
1) Ciclul simplu, în
care aerul este aspirat şi comprimat de compresor, încălzit în camera
de ardere şi destins la trecerea prin turbină pentru a fi în cele din
urmă evacut în atmosferă.
2) Ciclul cu recuperare
în care aerul este aspirat, comprimat, apoi trecut prin canalele unui
recuperator. Aerul preîncălzit de fluxul evacuat de turbină, trece în
camera de ardere unde este din nou încălzit după ce a fost amestecat
cu combustibil. Acest amestec de
combustibil şi de aer trece prin turbină apoi este evacuat din
recuperator printr-o conductă de evacuare a gazelor calde pentru a
ieşi, în cele din urmă, în atmosferă.
Există două tipuri de turbine cu gaz:
a) Turbinele cu gaz cu
o singură linie de arbori în care compresorul şi turbina sunt montate
pe un singur arbore, turbina furnizând energia necesară rotaţiei
compresorului şi antrenării maşinilor la care este cuplată.
Acest tip de turbină este deosebit de eficace pentru aplicaţiile care
necesită viteză de rotaţie constantă, de exemplu în
producerea energiei electrice.
b) Turbinele cu gaz cu
două linii de arbori, în care compresorul, camera de ardere şi grupul
compresor-turbină formează o unitate numită generator de gaz în
timp ce o a doua turbină montată pe un alt arbore primeşte
gazele calde şi sub presiune ejectate prin generatorul de gaz.
Această a doua turbină, numită turbină liberă sau turbină
de putere utilă, este legată la o maşină receptoare, de
exemplu compresor sau pompă. Turbinele cu linie dublă de arbori sunt
în mod normal utilizate atunci când variaţiile de sarcină
necesită turbine a căror putere şi regim de rotaţie pot
să varieze.
Aceste
turbine cu gaz sunt utilizate în mod deosebit pentru propulsia navelor,
tracţiunea feroviară, antrenarea aparatelor de producere a energiei
electrice sau antrenarea dispozitivelor mecanice în industria petrolieră,
în industria gazelor, în staţiile de pompare a oleoductelor şi în
industria petrochimică.
Acest grup cuprinde de asemenea alte
turbine cu gaz fără cameră de ardere care au numai un stator
şi un rotor şi care utilizează energia de la gazele produse de
alte maşini sau aparate (de exemplu generatoare de gaz, motoare diesel,
generatoare cu piston liber), ca şi turbinele cu aer sau alte gaze
comprimate.
PĂRŢI
Sub rezerva
dispoziţiilor generale referitoare la clasificarea părţilor
(vezi Consideraţiile generale ale Secţiunii), sunt de asemenea cuprinse
aici părţile motoarelor şi maşinilor din această
poziţie, cum sunt rotoarele de turbine cu gaz, camerele de ardere şi
ajutajele reactoarelor, elementele şi părţile grupului compresor
- turbină al unui turboreactor (coroanele de stator, cu sau fără
paletele lor; discuri sau roţi de rotor, prevăzute sau nu cu
aripioarele lor; palete şi aripioare), regulatoarele de debit de
carburant, injectoare.
ș
ș ș
Note explicative de subpoziţii.
Subpoziţiile 8411.11 şi 8411.12
Prin forţă se înţelege
produsul între, pe de o parte, masa de gaze ejectate pe secundă şi,
pe de altă parte, diferenţa între viteza de evacuare a gazelor
şi viteza de intrare a aerului.
NOTE EXPLICATIVE LA
SISTEMUL ARMONIZAT
8411.11.10 până la 8411.12.90 |
Turboreactoare Nu se clasifică aici dispozitivele auxiliare
numite de postcombustie prezentate izolat (codurile 8411.91.10 sau
8411.91.90). |
|
|
8411.99.10 şi 8411.99.90 |
Altele La aceste coduri sunt clasificate şi paletele
rotoarelor turbinelor cu gaz, indiferent dacă turbinele cu gaz sunt sau nu sunt utilizate ca
generator de forţă motrice cuplat cu un generator electric. |