84.39 - MAŞINI ŞI APARATE PENTRU FABRICAREA PASTEI DIN MATERIALE FIBROASE CELULOZICE SAU PENTRU FABRICAREA SAU FINISAREA HÂRTIEI SAU CARTONULUI.
8439.10 - Maşini şi aparate pentru fabricarea pastei din materiale
fibroase celulozice
8439.20 -
Maşini şi aparate pentru fabricarea hârtiei sau cartonului
8439.30 -
Maşini şi aparate pentru finisarea hârtiei sau cartonului
- Părţi:
8439.91 - - De maşini sau aparate pentru
fabricarea pastei din materiale fibroase celulozice
8439.99 - -
Altele
Poziţia cuprinde maşinile
şi aparatele pentru fabricarea pastelor din materiale fibroase celulozice
pornind de la diferite materiale bogate în celuloză (lemn, iarbă alfa
(esparto), paie, cârpe, frânghii vechi, deşeuri de hârtie etc.),
indiferent dacă aceste paste sunt destinate fabricării hârtiei sau
altor scopuri, cum sunt, de exemplu, fabricarea materialelor textile
artificiale, explozivilor, panourilor de fibre vegetale. Poziţia cuprinde,
de asemenea, maşinile şi
aparatele pentru fabricarea hârtiei sau cartonului, fie pornind de la pasta
deja pregătită (de exemplu pasta mecanică sau chimică), fie
direct pornind de la anumite materiale (iarbă alfa, cârpe, deşeuri de
hârtie etc.), ca şi maşinile pentru finisarea sau pentru
pregătirea hârtiei sau cartonului în vederea diferitelor lor
utilizări, cu excepţia
maşinilor de imprimat de la poziţia 84.43.
I.- MAŞINI ŞI APARATE PENTRU FABRICAREA
PASTEI DIN MATERIALE
FIBROASE CELULOZICE
Grupa include:
A) Maşinile
şi aparatele pentru tratamentul preliminar al materiilor prime în
vederea fabricării pastei, cum sunt:
1)
Maşinile de
tăiat (tăietoare de cârpe, frânghii etc.).
2)
Maşinile de
desprăfuit cârpe sau sitele de desprăfuit.
3) Bateriile de spălătoare de cârpe, cuve alungite în
care cârpele circulă într-un curent de apă, agitate de o roată
cu palete.
4) „Barbote” şi alte defibratoare ale hârtiilor sau
cartoanelor vechi.
5) Deschizătoarele sau defibratoarele de
iarbă alfa sau de materiale asemănătoare, chiar cu un dispozitiv
desprăfuire.
6) Concasoarele (zdrobitoarele) de bambus cu cilindri şi
maşinile speciale de tăiere a paielor pentru industria
hârtiei.
7)
Maşinile de
debitat aşchii din rondele de lemn şi maşinile de triat-cernut
aşchii.
8)
Defibratoarele de
rondele de lemn, cu pietre de moară.
9) Maşinile, de tipul Masonite, pentru desfacerea aşchiilor în fibre sub efectul unei presiuni
puternice urmate de o depresurizare bruscă.
B) Sortizoarele
şi sortatoarele-epuratoare de pastă, în care pasta foarte
diluată este triată după grosimile fibrelor şi epurată
într-un set de site care reţin fibrele insuficient măcinate,
nodurile, cocoloaşele sau impurităţile diferite, cu excepţia epuratoarelor şi
rafinatoarelor centrifuge (poziţia 84.21).
C) Presele
de pastă, maşini care asigură concentrarea şi formarea
foilor din pastele ieşite de la concasoarele mecanice (pastele mecanice)
sau de la digestoare (pastele chimice).
D) Bateriile de destrămătoare de
cârpe şi bateriile pentru destrămarea produselor de papetărie,
de diferite tipuri (morile, concasoarele de paie, baterii de holendre,
holendre de rafinare, holendre de înălbire etc.) care sunt cuve mari
alungite parcurse de un curent de apă şi în care fibrele de diferite
paste se transformă într-o masă de pulpă sub acţiunea
tamburilor cu cuţite sau a morilor de piatră.
E) Aparatele
de rafinare, în general compuse dintr-un recipient conic fix prevăzut
interior cu lamele teşite şi în care este dispus un con rotativ, care
este, de asemenea, prevăzut cu lamele. Pasta diluată care
traversează aparatul este bătută violent între lamele, care
zdrobesc cocoloaşele şi dau omogenitate pastei.
E)
Maşinile de
măcinat şi defibratoarele, care prelucrează pasta deja
pregătită în vederea obţinerii unei paste celulozice special
tratate pentru utilizări particulare (de exemplu prepararea nitrocelulozei).
II.-
MAŞINI ŞI APARATE PENTRU FABRICAREA HÂRTIEI SAU CARTONULUI
Grupa include:
A) Maşinile de format hârtie, în foi continue cu
masă plată (de tipul Fourdrinier), care realizează
transformarea pastei în foaie continuă de hârtie sau de carton. Aceste
maşini, foarte voluminoase şi complexe, conţin următoarele:
mecanism de distribuţie, care repartizează pasta în strat uniform pe
o tablă metalică lungă sau o pânză fără
sfârşit din monofilamente sintetice care se deplasează pe rulouri; un
dispozitiv vibrator (oscilant) care facilitează pâslirea fibrelor; cutii
aspiratoare dispuse din loc în loc sub pânză; cilindri de scurgere
(dandyrolls) prevăzuţi cu pânză metalică, cilindri
împâsliţi (presă umedă); cilindri încălziţi
(presă uscată) care asigură progresiv uscarea şi coeziunea
foii de hârtie; calandre, tăietoare, bobinatoare etc.
B) Maşinile numite "de format rotund", utilizate în mod
obişnuit pentru fabricarea cartonului. Pe un principiu identic cu cel
anterior, masa este adesea
înlocuită cu un tambur mare prevăzut cu pânză metalică care
se autoîncarcă de pastă prin rotire în cuvă. Deslipit apoi de pe
tambur, stratul de pastă este transportat de o bandă de pâslă
sub cilindrii de stoarcere, numiţi prese
preliminare (sau prese umede), aspirante sau nu, urmate de uscătorii;
hârtia sau cartonul formate în felul acesta pot să fie debitate în
bandă continuă sau în foi separate. Un model simplificat al acestei
maşini (numit maşină de
rulat) permite să se obţină, foaie cu foaie, carton care se
formează pe un cilindru prin înfăşurarea a mai multe straturi de
pastă suprapuse; atunci când este atinsă grosimea dorită, foaia
este tăiată, cu mâna sau mecanic, după generatoarea cilindrului.
Aceste maşini sunt, de asemenea, utilizate pentru fabricarea cartonului de
azbest sau de plăci de azbociment.
C) Maşinile pentru fabricarea hârtiilor şi
cartoanelor cu mai multe straturi. Este vorba despre maşini care au mai
multe mese plate suprapuse sau o baterie de maşini de “format rotund” sau
chiar de mese plate combinate cu
maşini "de format rotund”. Diferitele straturi de paste produse
simultan sunt reunite pe maşină în stare umedă şi
fără liant.
D)
Aparatele mici
pentru fabricarea hârtiilor eşantion destinate încercărilor. Aceste aparate
sunt adesea numite "aparate pentru tragerea foilor" pentru controlul
fabricaţiei.
III.- MAŞINI ŞI APARATE PENTRU FINISAREA
HÂRTIEI SAU CARTONULUI
Grupa include:
A) Bobinatoarele-întinzătoare, care folosesc
pentru întinderea şi aplatizarea hârtiei după fabricare, chiar cu
dispozitiv pentru descărcarea hârtiei de electricitatea statică
acumulată în timpul fabricării sale.
B) Maşinile, altele decât calandrele, pentru
încleiat hârtia în foi (încleiere de suprafaţă) şi maşinile numite "stratificatoare" pentru
prelucrarea suprafeţei, cum sunt acoperirea (cu sulfat de bariu, caolin
etc.), emailarea, lăcuirea, metalizarea cu ajutorul pulberilor, gumarea,
parafinarea, acoperirea hârtiei carbon, hârtiei fotografice etc., aplicarea, în
vederea fabricării hârtiilor de vopsire, de pulbere de plută, pulbere
de mică etc.
C) Maşinile pentru impregnarea hârtiei sau a
cartonului cu ulei, cu materiale plastice etc. şi maşinile pentru
fabricarea hârtiei sau a cartoanelor bituminate, gudronate sau asfaltate.
D)
Maşinile pentru
glasat,
cu agat (flint) sau cu ciocan.
E) Maşinile pentru linierea hârtiilor
şcolare, hârtiilor pentru registre etc. care funcţionează cu
ajutorul unei serii de discuri mici sau peniţe de oţel alăturate
şi alimentate de un rezervor de cerneală, cu excepţia maşinilor de imprimat de la poziţia 84.43.
F) Maşinile pentru creponat, care lucrează
cu ajutorul unui cuţit răzuitor (doctor), care plisează
hârtia pe un cilindru încălzit.
G) Maşinile de umezit hârtia (numite şi
"pentru condiţionarea hârtiei") în care hârtia sau cartonul sunt
expuse aerului umed pe toată suprafaţa lor.
H) Maşinile pentru granulat, gofrat, stampat (cu toate acestea,
calandrele folosite pentru aceleaşi scopuri sunt clasificate la poziţia
84.20).
IJ) Maşinile
pentru fabricarea hârtiilor şi a cartoanelor ondulate care conţin
adesea un dispozitiv pentru contralipire (laminare).
*
*
*
Unele
dintre maşinile mai sus menţionate, cum sunt maşinile de
reglare, de contralipire (laminare) sau de stratificare, pot să fie
utilizate, de asemenea, la prelucrarea foliilor subţiri de materiale
plastice sau de metal; ele rămân
clasificate aici, dacă sunt de tipul celor utilizate la prelucrarea
hârtiei sau cartonului.
Anumite maşini complexe din
această poziţie pot să
conţină, înglobate în ele fără să fie modificată
clasificarea, unele aparate şi maşini care, atunci când sunt
prezentate separat, sunt clasificate la alte poziţii din
Nomenclatură; este cazul, de exemplu, al filtrelor pentru recuperarea
fibrelor sau a materialelor de încărcare conţinute în apele de
tratare (poziţia 84.21),
calandrele de toate tipurile (de lustruit, de frecat, de glasat, de gofrat
etc.) (poziţia 84.20)
şi maşini tăietoare de orice fel (poziţia 84.41).
Poziţia exclude:
a) Autoclavele şi
maşinile de spălat zdrenţe, autoclavele pentru tratarea
aşchiilor de lemn sau de iarbă alfa, cazanele pentru pastele de paie
şi aparatele de coacere similare, ca şi uscătoarele pentru
hârtie cu cilindrii încălziţi şi alte uscătoare (poziţia 84.19).
b) Maşinile de
cojit butuci cu jet de apă (poziţia
84.24) sau mecanice (poziţia
84.65 sau 84.79).
c) Maşinile pentru
imprimarea hârtiilor (poziţia 84.43).
d) Maşinile de
destrămat zdrenţe de tipul lup
(lupi bătători, lupi destrămători) sau de tipul Garnett,
utilizate în industria textilă (poziţia 84.45).
e) Maşinile pentru
fabricarea fibrei vulcanizate (poziţia 84.77).
f) Maşinile pentru
aplicarea abrazivilor pe hârtii, ţesături, lemn etc. (poziţia
84.79).
PĂRŢI
Sub
rezerva dispoziţiilor generale referitoare la clasificarea
părţilor (vezi Consideraţiile generale ale Secţiunii), sunt
de asemenea cuprinse aici părţi de maşini sau aparate din
această poziţie, cum sunt:
Tamburii dinţaţi pentru prelucrat iarba alfa, tamburii şi
plăcuţele dinţate de la destrămătoare, cilindrii
pentru stoarcere şi uscare şi cutiile aspirante de la maşinile
de hârtie cu masă plată, tamburii de maşini de hârtie “de format
rotund” etc.
Nu
sunt, cu toate acestea, considerate ca părţi ale acestei
poziţii:
a) Manşoanele de
pâslă pentru cilindri pentru maşini de hârtie, ca şi benzile
fără sfârşit din materiale textile de la poziţia 59.11 sau din azbest de la poziţia
68.12).
b) Morile (rotative sau
fixe), vetrele de moară, contramorile şi alte părţi fixe de
bazalt, lavă sau piatră naturală (poziţia 68.04 sau 68.15).
c) Pietrele de agat
nemontate pentru maşinile de glasat (poziţia 71.03).
d) Benzile
fără sfârşit din pânză metalică de cupru sau de bronz
pentru maşinile de hârtie cu masă plată (poziţia 74.14).
e) Cuţitele şi
lamele tăietoare pentru maşini (poziţia 82.08).
f) Cilindri de calandre
(poziţia 84.20).
NOTE EXPLICATIVE LA NOMENCLATURA COMBINATĂ
8439.30.00 |
Maşini şi aparate pentru finisarea hârtiei sau cartonului Pe lângă maşinile şi aparatele menţionate în Notele
explicative la Sistemul armonizat, poziţia 84.39, partea III, aici se
clasifică şi maşinile de pergamentat. Nu se clasifică aici: a) maşinile şi aparatele care, având funcţiunile analoge
maşinilor şi aparatelor menţionate mai sus, nu operează
pe foi de hârtie sau de carton ci pe articole din aceste materiale. Aşa
este, de exemplu, cazul maşinilor de parafinat prin imersare
ceştile, paharele etc., din hârtie (codul 8479.89.98). Maşinile
şi aparatele care fabrică articole din hârtie sau din carton, cum
sunt paharele, cupele, cutiile etc., se clasifică la poziţia 84.41;
b) maşinile şi aparatele
care, deşi operează pe foi de hârtie sau de carton, realizează
produse care nu mai sunt hârtii sau cartoane în sensul Nomenclaturii
combinate. Aşa este, de exemplu, cazul maşinilor pentru aplicarea
abrazivilor sau a stratului de emulsie fotosensibilă pe suporturile lor
(codul 8479.89.98). |
SUS