84.42 - MAŞINI, APARATE
ŞI ECHIPAMENTE (ALTELE DECÂT MAŞINILE-UNELTE DE LA
POZIŢIILE 84.56 PÂNĂ LA 84.65)
PENTRU TURNAT SAU COMPUS CARACTERE TIPOGRAFICE SAU PENTRU PREGĂTIREA SAU
FABRICAREA CLIŞEELOR, PLANŞELOR, CILINDRILOR SAU ALTOR
COMPONENTE IMPRIMANTE; CARACTERE
TIPOGRAFICE, CLIŞEE, PLANŞE, CILINDRI ŞI ALTE COMPONENTE
IMPRIMANTE, PIETRE LITOGRAFICE, CILINDRI, PLANŞE ŞI PLĂCI
PREGĂTITE PENTRU IMPRIMARE (DE EXEMPLU ŞLEFUITE PLAN, GRANULATE,
LUSTRUITE).
8442.10 -
Maşini pentru compus caractere tipografice prin procedee fotografice
8442.20 - Maşini, aparate şi echipamente
pentru compus caractere tipografice prin alte procedee, chiar cu dispozitiv de
turnare
8442.30 -
Alte maşini, aparate şi echipamente
8442.40 -
Părţi ale acestor maşini, aparate şi echipamente
8442.50 - Caractere
tipografice, clişee, planşe, cilindri şi alte componente
imprimante; pietre litografice, cilindri, planşe şi plăci
pregătite pentru imprimare (de exemplu şlefuite plan, granulate,
lustruite)
NOTE EXPLICATIVE LA SISTEMUL ARMONIZAT
Poziţia include:
1) Tipurile şi
componentele imprimante: caractere, clişee, planşe, cilindri şi
alte forme imprimante, gravate sau acoperite cu amprente, care realizează
imprimarea textelor sau a ilustraţiilor fie manual, fie, mai obişnuit,
pe maşinile de imprimat de la poziţia 84.43; sunt de asemenea
cuprinse aici pietrele litografice, cilindrii şi plăcile
pregătite, adică făcute apte pentru a primi amprente sau
gravuri.
2) Echipamentele,
maşinile şi aparatele care folosesc pentru fabricarea tipurilor sau
componentelor imprimante de mai sus sau care permit să se efectueze
asamblarea lor în vederea imprimării (culegerea), indiferent dacă
aceste lucrări sunt executate manual sau mecanic.
Se clasifică la această
poziţie echipamentele de felul celor pentru imprimarea, pe hârtie, pe
textile, pe linoleum, pe piele sau pe alte materiale, a textelor,
ilustraţiilor, a motivelor decorative etc., în funcţie de procedeul
de imprimare, şi anume:
I. Imprimarea în relief: prin tipografie cu
ajutorul caracterelor mobile, a clişeelor stereotipice sau
galvanoplastice, prin xilografie (gravură pe lemn) sau prin clişee
fotogravate în relief; în aceste moduri de imprimare, cerneala se depune pe
părţile care ies în relief.
II. Imprimarea plată: prin litografie,
fototipie, sau prin calcografie sau rotocalcografie (offset) - în aceste
procedee, cerneala de imprimare se depune numai pe anumite părţi
special pregătite ale suprafeţei plane ale tipului-, şi prin
procedeul numit cu şablon (sau culoare) sau procedeul cu sită.
III. Imprimarea în gol: prin heliogravură
plată sau rotativă (rotogravură), prin gravură cu ac de
gravat, cu apă tare, sau prin toate procedeele în care cerneala de
imprimare este reţinută prin părţile goale în interior ale
tipului.
A.- CARACTERE
TIPOGRAFICE, CLIŞEE, PLANŞE, CILINDRI ŞI ALTE COMPONENTE IMPRIMANTE; PIETRE LITOGRAFICE, CILINDRI,
PLANŞE ŞI PLĂCI PREGĂTITE PENTRU IMPRIMARE (DE EXEMPLU
ŞLEFUITE PLAN, GRANULATE, LUSTRUITE)
Grupa include:
1)
Caracterele
tipografice şi tipurile izolate similare de orice fel (litere, cifre, semne,
ornamente, flori, vignete, linii etc.) din lemn sau din metal (aliaje
plumb-antimoniu-cositor, alamă etc.) sau de materiale plastice, în
principal utilizate pentru culegerea tipografică manuală; sunt de
asemenea cuprinse aici blocurile mici (cvadrat şi alte genuri), care,
deşi neimprimante, sunt intercalate în materialul cules pentru realizarea
spaţiilor (a blancurilor).
2) Clişeele tipografice sau plumburile, constituite dintr-un mulaj monobloc, plan sau
semicilindric, de plumb (stereotipuri), adesea acoperite cu cupru, nichel sau
crom prin galvanoplastie. Aceste clişee sunt obţinute prin mularea în
plumb a unei amprente a blocului tipografic compus manual (forma),
relevată la presă pe o foaie de carton sau de pastă de
celuloză (matriţă). Unele dintre celelalte clişee, numite galvanos sunt obţinute prin
galvanoplastie dintr-o amprentă în ceară sau în material plastic a
formei sau planşei de reprodus; cochilia galvanică obţinută
în felul acesta este apoi întărită prin umplere cu plumb şi
fixată pe o placă suport din lemn.
Se clasifică
aici clişeele tipografice din materiale plastice realizate prin mularea
matriţei de carton cu ajutorul pulberilor termoplastice.
3) Clişeele pentru fotogravuri, utilizate în
principal pentru imprimarea ilustraţiilor, care sunt reproduse fotografic-
cu interpunerea unui ecran pentru ilustraţiile umbrite
(similigravură, autotip) - apoi transferate pe o placă de cupru sau
de zinc, gravată apoi în relief cu acid. Clişeele sunt în general
fixate pe o placă de lemn, cu sau fără interpunerea unei dubluri
de plumb.
4) Planşele pentru reproducere, gravate în relief
sau în adâncime (intaglio), manual (cu ace de gravat, acuaforte etc.) sau
mecanic (heliogravură etc.), pe lemn, linoleum, cupru, oţel etc.
5) Pietrele litografice, acoperite cu desene
manuale sau prin transfer fotografic şi pregătite în acid.
6) Plăcile pentru metalografie sau calcografie
(offset) (litografia plată, pe metal), acoperite de amprente, reproduse
plan (nici în relief, nici intaglio), în general din zinc sau din aluminiu,
inclusiv foile metalice flexibile similare pentru rotocalcografie.
7)
Cilindrii
gravaţi sau imprimaţi pentru reproducere.
8) Penele, plăcile, matriţele şi
contra-matriţele gravate pentru ştanţare sau imprimare în relief, utilizate pentru
imprimarea cu sau fără aplicarea cernelii, a antetelor pentru
scrisori, facturi etc. cărţilor de vizită etc.
Grupa include de asemenea, chiar dacă
nu sunt încă gravate sau acoperite cu amprente, pietrele litografice, ca
şi plăcile şi cilindrii,
în măsura în care au fost făcute operaţiile care le fac apte
pentru a primi gravuri sau amprente. Acesta este cazul pentru:
9) Pietrele litografice de masă perfect
rectificate sau granulate.
10) Plăcile de lemn pregătite pentru xilografie;
acestea sunt planşe de dimensiuni mici şi de grosime egală cu
înălţimea caracterelor de imprimerie, rectificate perfect.
11) Planşele şi plăcile metalice
pregătite pentru gravură, adică şlefuite, granulate sau
lustruite.
12) Cilindrii metalici cu suprafaţa granulată
sau perfect lustruită: aceşti cilindri, cel mai adesea din
fontă, sunt în general, acoperiţi cu cupru mulat fie printr-un strat
galvanoplastic, fie prin manşoane (inele) detaşabile alăturate.
13) Foliile şi planşele metalice sau de
material plastic, pentru maşinile care imprimă offset, de tipul utilizat
în birouri. Aceste folii şi planşe conţin, în general, pe marginea
lor superioară sisteme de prindere care permit să fie fixate pe
cilindrul maşinii.
Plăcile sensibilizate (de exemplu,
cele constituite dintr-o folie metalică sau dintr-o folie de material
plastic acoperită cu o emulsie fotografică sensibilizată sau
cele constituite dintr-o folie de material plastic fotosensibilă, chiar
lipită pe un suport de metal sau de orice alt material) se clasifică
la poziţia 37.01.
B. - MAŞINI, APARATE ŞI ECHIPAMENTE
(ALTELE DECÂT MAŞINILE-UNELTE DE
LA POZIŢIILE 84.56 PÂNĂ LA
84.65) DE TURNAT SAU DE COMPUS CARACTERE
SAU PENTRU PREGĂTIREA SAU FABRICAREA CLIŞEELOR,
PLANŞELOR, CILINDRILOR SAU ALTOR COMPONENTE IMPRIMANTE
Caracterele tipografice pot să fie
executate fie manual, fie mecanic cu ajutorul maşinilor mai mult sau mai
puţin complexe. Grupa include:
1) Matriţele, plăcuţe, în mod
obişnuit din cupru, matriţate în adâncime cu ajutorul unui poanson
care are în relief litera, semnul etc.;
ele folosesc la mularea caracterelor izolate.
2) Mesele de rectificat şi pentru nivelat manual
caracterele; ele se compun în esenţă dintr-o masă de fontă
perfect rectificată ("marmură"), echipată cu un canal
lung cu fălci de strângere în care sunt menţinute caracterele de
rectificat la dimensiunile cerute.
3) Formatoarele automate, în care caracterele se
elaborează, literă cu literă, dar fără nici un fel de
muncă de culegere; conţin în general un creuzet încălzit
electric, care conţine rezerva de metal topit, un dispozitiv de
răcire a matriţei pentru a grăbi solidificarea şi mecanisme
care asigură rectificarea caracterului.
4)
Maşinile pentru
formarea liniilor, blancurilor, regletelor etc., prin extrudare.
5) Vingalacele (culegarele), pe care muncitorul începe
culegerea aşezând cu mâna una sau mai multe linii de caractere. Sunt
constituite dintr-o plăcuţă sau o rigletă plată de
lemn sau de metal, bine rectificate, cu două laturi mărginite de
două rigle aşezate în echer. Ele se completează adesea cu un mic
dispozitiv de strângere cu rigletă sau cu cursor. Şpalturile sunt plăcuţe asemănătoare, dar
mai mari, care conţin o pagină culeasă în întregime numită
şi pachet.
6) Şasiul, de fontă sau de
oţel, în care se aşează, în vederea imprimării, una,
două sau patru pagini (pachete)
fixate prin adaosuri, pene metalice
speciale sau dispozitive mecanice de
strângere (cu nucă, cu şurub etc.), de asemenea, clasificate
aici.
În afara maşinii automate de turnat,
de mai sus, care realizează numai turnarea caracterelor, această
grupă cuprinde o serie de alte maşini, de tipuri foarte diferite,
care permit să se efectueze mecanic, nu numai turnarea caracterelor, dar
şi culegerea lor tipografică. Acest lucru, se realizează, fie în
două operaţii distincte, efectuate pe două maşini diferite,
dar complementare (prima asigurând culegerea, sau mai exact preculegerea, cea
de a doua, turnarea caracterelor compuse separat sau în linii-blocuri), fie
simultan pe aceeaşi maşină. Printre aceste maşini, adesea
foarte complexe, sunt de menţionat :
7) Maşinile de turnat şi de compus
caracterele separate (monotip) în care o bandă, anterior
perforată pe o maşină specială, asigură, prin relee
pneumatice, alegerea matricelor speciale conţinute în şasiul
maşinii de topit care eliberează caracterele izolate şi le
compune pe un şpalt care face corp cu maşina.
Aceste maşini
sunt utilizate împreună cu o maşină
de preculegere constituită dintr-un perforator cu claviatură care
permite preculegerea textului sub forma unei benzi de hârtie perforată.
Maşinile de preculegere se clasifică la această poziţie.
8) Maşinile de cules şi de turnat caractere
separate (rototip), maşini cu claviatură care să permită pe aceeaşi maşină
operaţiile: selectarea matricelor, turnarea caracterelor separate şi
culegerea.
9) Maşinile de turnat caracterele culese în
linii-blocuri (de tipul Ludlow), care, cu ajutorul liniilor de matrice preculese
manual, realizează linii întregi de caractere culese şi asamblate
împreună (linii-bloc).
10) Maşinile de cules şi de turnat în
linii-blocuri, maşini cu claviatură foarte complexe şi de tipuri
foarte variate (intertip, linograf etc.) care asigură culegerea şi
turnarea în linii-blocuri pe aceeaşi maşină. Unele dintre ele
conţin un dispozitiv care să permită acţionarea lor,
fără utilizarea claviaturii proprii, cu ajutorul unei benzi
perforate, anterior culeasă pe un perforator special cu
claviatură, se clasifică de
asemenea aici (culegere numită telemecanică).
11) Maşinile de scris, numite de "cules", cu seturi de
caractere variabile, utilizate în principal pentru a realiza clişeele,
plăcile offset sau copiile destinate fotolitografiei şi care, spre
deosebire de maşinile obişnuite, permit aranjarea rândului.
De exemplu, pentru tirajele mari, formele pe şasiu culese manual nu sunt întotdeauna utilizate
ele însele pe maşinile de imprimat; sunt substituite fie prin mulajele de
plumb (clişee stereotipuri),
pregătite manual sau mecanic, fie prin reproducerile galvanice
(clişee galvanos); aceste
clişee pot să fie conservate în vederea tirajelor ulterioare,
fără imobilizarea caracterelor. Aparţin, de exemplu, acestei
grupe, următoarele:
12) Presele speciale de amprentare, care folosesc
pentru realizarea formelor pe matriţe de carton, sau mai uzual pe
ceară sau materiale plastice.
13)
Matriţele
impresionate, ştanţate pe maşinile menţionate anterior.
14) Maşinile de format clişee de stereotipie, care asigură
formarea clişeelor de plumb, plate sau cilindrice, negativul amprentei
matriţei de carton introdusă în maşină. Maşinile care
conţin un cuptor destinat menţinerii în stare topită a rezervei de
metal a mulajului se clasifică la această poziţie, dacă cuptorul este integrat
maşinii.
15) Aparatele pentru fabricarea clişeelor prin
lectura directă a unui document. La aceste aparate, o celulă
fotoelectrică citeşte textul documentului şi impulsurile
transmise printr-un dispozitiv electronic de această celulă, permit
acţionarea unei scule care arde sau îndepărtează materialul
corespunzător din clişeul de material plastic.
16) Maşinile pentru plombaginat amprentele de
ceară sau de materiale plastice, în vederea obţinerii, prin
galvanoplastie, a clişeelor galvanos;
pulberea de grafit este aplicată printr-un set de perii mobile, iar un
dispozitiv de spălare cu apă preia plombagina în exces.
Grupa cuprinde şi materialul şi
maşinile destinate pregătirii plăcilor, cilindrilor sau altor
organe imprimante, cum sunt:
17) Maşinile de gravat cu acid a plăcilor sau
cilindrilor, compuse din cuve speciale, prevăzute cu agitatoare.
18) Maşinile pentru sensibilizarea plăcilor de
zinc offset (turnate orizontale)
în general prevăzute cu o încălzire electrică.
19) Cuvele de electroliză şi de lustruit
pentru cilindrii de heliogravură rotativă, dotate cu o serie de perii
de frecat prevăzute cu agat, care permit să se reîncarce şi
să relustruiască simultan stratul de cupru al cilindrului rotit în timpul operaţiei de electroliză.
*
* *
Poziţia cuprinde între altele, maşinile de cules prin procedeul
fotografic care culeg prin fotografiere succesivă, fie caracterele
dispuse pe seturi de discuri rotative, fie pe faţa unor matrici special
concepute în acest scop, fie caractere formate pe un tub catodic printr-o
matrice de puncte foarte fine care se suprapun. Sunt, de asemenea, cuprinse
aici maşinile de cules cu raze laser proiectate pe o peliculă
fotografică.
Unele dintre aceste maşini au claviatură
sau dispozitive similare. Altele sunt concepute pentru a fi comandate de
către o bandă de hârtie perforată sau alt suport de
informaţii codificate, anterior culese pe o maşină
separată.
*
*
*
Nu se clasifică la această
poziţie decât maşinile de cules sau de formare a clişeelor care
culeg în mod real caracterele, chiar dacă caracterul este fotografiat
după culegere. Din contră, se clasifică la Capitolul
90 unele aparate şi maşini de cules sau de formare a
clişeelor care utilizează un procedeu de reproducere
fotografică. Acestea sunt, de exemplu:
a) Maşinile şi
aparatele pentru fotocopierea documentelor, cum sunt desenele, textele, în
vederea pregătirii diferitelor clişee sau a cilindrilor de imprimare;
este cazul, de exemplu, al camerelor negre pentru fotogravură pe banc cu
glisiere sau batiu suspendat, a aparatelor de luat vederi tricrome, al
maşinilor şi aparatelor de micşorat sau de mărit,
aparatelor şi ramelor de copiat, meselor luminoase (sau formelor luminoase)
care folosesc atât la montarea fotocopiilor cât şi la expunerea probelor);
unele dintre aceste aparate utilizează ecrane de sticlă sau de
materiale plastice fin caroiate, ecrane colorate, din sticlă sau din
materiale plastice pentru fotocromie, ca şi port-rastere şi
port-ecrane.
b)
Aparatele care fotografiază forme întregi de caractere, anterior
culese manual sau cu maşina, ca şi dispozitivele fotografice
complementare prezentate separat, care transformă o maşină
normală de turnat caractere şi de cules într-o maşină care
lucrează prin fotografierea matricelor pe măsură ce se
realizează culegerea lor.
PĂRŢI
Sub rezerva dispoziţiilor generale
referitoare la clasificarea părţilor (vezi Consideraţiile
generale ale Secţiunii) sunt, de asemenea cuprinse aici, părţile
maşinilor, aparatelor sau echipamentelor de la această poziţie.
*
*
*
Sunt, între altele, excluse:
a) Tiparele decupate din
metal, material plastic, carton etc., pentru imprimarea pe maşinile de
colorat cu şablon (sau culoare) (regimul materialului constitutiv).
b) Cartoanele speciale
pentru matriţele de stereotipic (în general poziţiile 48.05, 48.10 sau 48.11);
hârtiile pentru reproducere sau transfer, care conţin textele sau desenele
de reprodus (poziţia 48.16).
c) Pânza de mătase,
colorată sau nu, montată pe cadre pentru imprimarea numită cu site (serigrafie) (poziţia
59.11), ca şi pânza cu fire
metalice, montată pe cadre, pregătită sau nu, destinată
imprimării numite cu sită
(regimul materialului constitutiv).
d) Poansoanele pentru
ştanţarea matricelor şi alte scule manuale (poziţia 82.05).
e) Cuptoarele de
stereotipie (poziţiile 84.17 sau
85.14, după caz).
f) Uscătoarele de
matriţe şi presele pentru uscarea matriţelor, prevăzute cu
plăci (marmură) încălzite (poziţia 84.19).
g) Sistemele de marcat
la cald pentru maşinile de aurit (poziţia 84.40).
h) Maşinile de
prelucrat metalul, piatra, lemnul etc. cum sunt maşinile pentru rectificat
şi pentru finisat matricele, dispozitivele de tăiat şi
rabotezele cu filete, maşinile pentru granularea pietrelor sau
plăcilor metalice (cu discuri, cu bile etc.), maşinile de gravat
plăci sau cilindri metalici, maşinile de frezat, de rectificat sau de
gravat clişeele (maşinile de frezat în lemn sau linotere)
ferăstraiele în salturi pentru tăierea după contur a
clişeelor etc. şi maşinile de rectificat sau granulat pietrele
litografice (poziţiile de la 84.56 până la 84.65, după caz).
ij) Matriţele pentru granulat portabile electrice cu discuri (maşini
electrice de burat) pentru pietrele litografice (poziţia 84.67).
k) Maşinile de cules sau ştanţat
plăcile sau foile imprimante, din materiale plastice, metal etc. destinate
maşinilor de multiplicat, maşinilor de imprimat adresele etc. (poziţia
84.72).
k) Caracterele şi
componentele imprimante pentru maşinile de scris, de calculat sau alte
maşini de la poziţiile 84.69 până la 84.72 (poziţia 84.73).
l)
Formele (poziţia
84.80) altele decât formele
şi matricele care constituie piesele integrante ale maşinilor de
turnat sau de compus, care se clasifică aici.
m) Creuzetele electrice
(poziţia 85.14).
n) Aparatele de teleculegere,
emiţătoarele şi receptoarele care realizează telegrafic
culegerea la distanţă (telelinotipie) a unui text înregistrat pe
bandă perforată (poziţiile 85.17, 85.25 sau 85.27 după caz).
o) Aparatele de
fototrasare cu laser (laser photoplotter) destinate realizării
imaginilor latente pe film sau pe peliculă fotosensibilă, în general
plecând de la imagini numerice (digitale), cu ajutorul unui fascicul laser (poziţia
90.06).
p) Instrumentele de
măsură, de control sau de verificare, cum sunt compasurile de
identificare a matriţelor, echerele, calibrele şi tipometrele (poziţia
90.17 sau 90.31 după caz).
q)
Mobilierul special de imprimerie cu cutii de litere sau cu sertare
pentru stocarea caracterelor, poansoanelor, matriţelor etc. (poziţia 94.03).
r)
Rulourile de aplicare manuală a cernelii (regimul materialului
constitutiv).
NOTE EXPLICATIVE LA
NOMENCLATURA COMBINATĂ
8442.10.00 |
Maşini
pentru compus caractere tipografice prin procedee fotografice Vezi Notele explicative la Sistemul armonizat, poziţia 84.42, partea
următoare secţiunii (B). Totuşi, nu se clasifică la acest cod: a) maşinile automate de prelucrare a datelor, universal utilizabile,
folosite, în plus faţă de executarea a diverse operaţii
contabile, de exemplu la elaborarea fotocompoziţiilor şi care, în
acest scop sunt conectate prin cabluri (on-line) la o maşină de
fotocompoziţie pentru a o comanda şi a o alimenta cu datele
necesare fotocompunerii (poziţia 84.71 – vezi Nota 5 punctul (A) de la
Capitolul 84); b) aparatele telegrafice de emisie şi de recepţie prezentate
separat (poziţia 85.17). |
|
|
8442.20.10 |
Maşini pentru turnat şi compus (linotipuri, monotipuri,
intertipuri etc.) Vezi Notele explicative la Sistemul armonizat, poziţia 84.42,
secţiunea (B), paragraful al doilea, cifrele (7) până la (10). |
|
|
8442.20.90 |
Altele Aici se clasifică maşinile menţionate în Notele
explicative la Sistemul armonizat, poziţia 84.42, secţiunea (B),
cifrele (1), (2), (5), (6) şi (11), care sunt utilizate numai la
compunerea simplă sau la precompunerea caracterelor. |
|
|
8442.30.00 |
Alte maşini, aparate şi echipamente Aici se clasifică maşinile, aparatele şi echipamentele
pentru turnarea caracterelor sau pentru prepararea sau fabricarea clişeelor, planşelor, cilindrilor
sau a altor organe imprimante descrise în Notele explicative la Sistemul
armonizat, poziţia 84.42, secţiunea (B), cifrele (3), (4) şi
(12) până la (19). |
|
|
8442.50.21 până la 8442.50.80 |
Caractere tipografice, clişee, planşe, cilindri şi alte
componente imprimante; pietre litografice, cilindri, planşe şi
plăci pregătite pentru imprimare (de exemplu: şlefuite,
granulate, lustruite) Piatra litografică naturală este constituită dintr-o
varietate de carbonat de calciu (calcar) cu granule omogene, foarte fine.
Piatra litografică artificială este făcută, de obicei,
din ciment şi carbonat de calciu măcinate şi comprimate. Pietrele litografice clasificate la aceste coduri sunt: - fie acoperite cu imagini sau inscripţii (realizate, de exemplu,
manual sau prin transfer fotografic; - fie planate sau granulate în aşa fel încât , fără alte
prelucrări, să poată fi inscripţionate sau acoperite cu
imagini. Sunt excluse de la aceste coduri, fiind clasificate la codul 2530.90.98
pietrele de calcar numite „pietre litografice” în stare brută. |