84.83 - ARBORI DE TRANSMISIE (INCLUSIV ARBORI CU CAME ŞI VILBROCHENE) ŞI MANIVELE; LAGĂRE ŞI CUZINEŢI; ANGRENAJE ŞI ROŢI DE FRICŢIUNE; TIJE FILETATE CU ROLE SAU CU BILE; REDUCTOARE, MULTIPLICATOARE ŞI VARIATOARE DE VITEZĂ, INCLUSIV CONVERTIZOARE DF CUPLU; VOLANŢI ŞI FULII, INCLUSIV FULII CU MUFLE; AMBREIAJE ŞI ORGANE DE CUPLARE INCLUSIV ARTICULAŢII.

8483.10 - Arbori de transmisie (inclusiv arbori cu came şi vilbrochene) şi manivele

8483.20 - Lagăre cu rulmenţi încorporaţi

8483.30 - Lagăre, altele decât cele cu rulmenţi încorporaţi; cuzineţi

8483.40 - Angrenaje şi roţi de fricţiune, altele decât roţile dinţate şi decât alte organe elementare de transmisie prezentate separat; tije filetate cu bile sau role; reductoare, multiplicatoare şi variatoare de viteză, inclusiv convertizoare de cuplu

8483.50 - Volanţi şi fulii, inclusiv fulii cu mufle

8483.60 - Ambreiaje şi organe de cuplare, inclusiv articulaţii (universale)

8483.90 - Roţi dinţate şi alte organe elementare de transmisie prezentate separat; părţi

Poziţia cuprinde, în principal, organele mecanice utilizate pentru transmiterea energiei:

l°) Fie de la o maşină motrice exterioară la una sau mai multe maşini utilizatoare.

2°) Fie dintr-o parte în alta a mecanismului, în cadrul aceleiaşi maşini.

A.- ARBORI DE TRANSMISIE

(INCLUSIV ARBORI CU CAME ŞI VILBROCHENE)

ŞI MANIVELE

Uzual, aceştia transmit forţa motrice sub forma unei mişcări de rotaţie. După funcţie şi particularităţi, se disting:

1) Arborii motori sau arborii conducători, care sunt antrenaţi direct de motor.

2) Arborii de transmisie secundari care, prin intermediul angrenajelor sau fuliilor şi curelelor etc., primesc mişcarea de la arborele motor şi o transmit la maşini sau la alţi arbori secundari.

3) Arborii articulaţi, compuşi din arbori elementari legaţi prin articulaţii mecanice sferice, “în cruce” etc.

4) Arborii flexibili, care sunt folosiţi pentru a transmite mişcarea de la un organ motor la scule de mână sau la aparate de măsură (de exemplu turometre, indicatoare de viteză etc.).

5) Arborii cotiţi, arborii cu manivelă, vilbrochenele, manivelele şi contramanivelele; compuse dintr-una sau din mai multe piese asamblate, aceste organe sunt destinate să antreneze bielele în vederea transformării mişcării alternative în mişcare rotativă sau invers.

6) Arborii cu excentric şi arborii cu came.

Poziţia nu cuprinde axele simple, pivoţi şi osii care nu fac decât să suporte organele de revoluţie, fară a le transmite mişcarea.

Sunt, de asemenea, excluse:

a) Barele de fier sau de oţel profilate uniform, , chiar destinate să fie transformate în arbori (poziţia 72.14 sau 72.15).

b) Tronsoanele de cabluri răsucite pentru arbori flexibili, care nu au dispozitiv de antrenare la extremităţile lor (poziţia 73.12).

c) Bilele oscilante pentru transmiterea mişcării la barele de tăiere ale maşinilor de tuns gazonul sau ale maşinilor de secerat (poziţia 84.33).

B.- LAGARE ŞI CUZINEŢI

Destinaţi să suporte şi să menţină arborii, lagărele cuprind în general două piese care se asamblează pentru a forma un colier în care se aşează cuzinetul sau rulmentul. Adesea, ele conţin organele de gresare. Lagărele speciale care sunt aşezate la capătul arborilor orizontali pentru a se opune mişcării de împingere axială sunt numite opritoare. Cele care sunt folosite pentru a susţine arborii verticali care lucrează ca pivoţi şi pentru a-i menţine lateral, fiind fixate din loc în loc, sunt denumite respectiv crapodine şi cutii de lagăre.

Suporturile de lagăre (tălpi, scaune, console, nişe, dispozitive de suspendare etc.) nu sunt clasificate la această poziţie decât atunci când sunt echipate cu un lagăr sau dacă conţin un locaş destinat pentru montarea directă a cuzineţilor sau rulmenţilor; în caz contrar, urmează regimul materiei constitutive (în general poziţiile 73.25 sau 73.26).

Rulmenţii (cu bile, cu ace etc.) montaţi pe lagăre urmează regimul acestora; Prezentaţi separat, ei se clasifică, la poziţia 84.82.

Din contră, cuzineţii sunt clasificaţi aici, chiar dacă sunt prezentaţi fără lagărele lor; aceste organe constau în suprafeţe de alunecare cilindrice (manşoanele netede dintr-o singură piesă sau din mai multe părţi asamblate), în interiorul cărora se roteşte arborele sau axul. Sunt în general realizate din aliaje sau din produse sinterizate metalice antifricţiune, dar se fabrică, de asemenea, din anumite alte materiale, cum sunt materialele plastice.

Totuşi, poziţia nu cuprinde cuzineţii de grafit sau din alt cărbune, (poziţia 68.15).

C.- ANGRENAJE ŞI ROŢI DE FRICŢIUNE

Angrenajele realizează transmiterea mişcării cu ajutorul elementelor dinţate: roţi, pinioane, cremaliere sau şuruburi fără sfârşit. După raportul dintre numărul de dinţi al elementelor aflate în contact, mişcarea este transmisă la aceeaşi viteză, la o viteză mărită sau la o viteză redusă. De altfel, se poate modifica direcţia de transmisie în funcţie de angrenajele utilizate (de exemplu pinioane conice) şi unghiul sub care se angrenează, sau se poate transforma mişcarea rotativă în mişcare rectilinie, sau invers prin asocierea de exemplu, a unui pinion şi a unei cremaliere.

Grupa cuprinde toate tipurile de angrenaje (cilindrice, conice, cu şurub fără sfârşit, cu dinţi drepţi, elicoidali etc.) şi cuprinde atât organele elementare, cum sunt roţile dinţate (inclusiv roţile dinţate sau similare pentru transmiterea prin lanţ articulat) cât şi ansamblurile lor.

Roţile de fricţiune (numite uneori şi galeţi) transmit mişcarea prin frecarea simplă a suprafeţelor externe ale celor două corpuri de rotaţie, cilindrice sau conice, montate unul pe arborele motor şi celălalt pe arborele condus. Aceste organe sunt în mod obişnuit din fontă şi adesea sunt acoperite cu piele, cu lemn, cu fibre acoperite sau impregnate, sau cu orice alt material bun pentru accentuarea frecării.

D.- TIJE FILETATE CU BILE SAU CU ROLE

Tijele filetate cu bile (numite şi şuruburi cu bile) sau cu role constau dintr-un şurub cu filet şi dintr-o piuliţă cu bile sau cu role, bilele sau rolele fiind dispuse în interiorul piuliţei în alveole; aceste materiale permit transformarea unei mişcări de rotaţie într-o mişcare liniară şi invers.

E.- REDUCTOARE, MULTIPLICATOARE ŞI VARIATOARE

DE VITEZĂ, INCLUSIV CONVERTIZOARE DE CUPLU

Cu aceşti termeni se denumesc dispozitivele, cu comandă manuală sau automată, care permit să se varieze viteza maşinii antrenate în funcţie de necesităţi, cea a maşinii motrice rămânând constantă. Există mai multe tipuri de organe de transmisie din această categorie. Sunt clasificate aici:

1) Reductoarele, multiplicatoarele şi cutiile de viteze, care se compun din diferite seturi de angrenaje, în general închise într-un carter, ale cărui elemente motoare se adaptează la diferite combinaţii cu elementele antrenate, aşa încât să se varieze raportul de transmisie.

2) Variatoarele cu discuri sau conuri de fricţiune şi cele cu lanţuri sau curele în care un disc, un con, un lanţ sau o curea este în contact cu un platou de fricţiune a cărui poziţie, variabilă faţă de centrul discului sau de vârful conului, determină relaţia dintre viteza elementului motor şi cea a elementului antrenat.

3) Variatoarele hidraulice, inclusiv convertoarele de cuplu, hidraulice. Variaţia este obţinută prin rotirea paletelor elementului motor într-un fluid (în general ulei) şi prin reacţia pe paletele fixe sau mobile ale elementului condus. Puterea este transmisă fie prin presiune (variatorul hidrostatic), fie prin flux (variatorul hidrodinamic sau convertorul de cuplu).

Reductoarele şi variatoarele de viteză care formează corp comun cu un motor (de exemplu blocurile motoreductoare) urmează regimul motorului.

F.- VOLANŢI

Volanţii, care ating adesea dimensiuni mari şi o greutate relativ considerabilă, sunt roţi concepute în aşa fel încât masa lor să se afle în principal concentrată pe jantă (partea exterioară), pentru a acumula energia cinetică. Volanţii sunt regulatoare de mişcare: inerţia lor se opune variaţiilor de viteză. În acest caz, ele sunt, între altele, utilizate pentru a transmite forţa motrice, fie cu ajutorul curelelor sau a cablurilor (volanţii-fulii), fie cu ajutorul unei biele (volanţii cu braţ bielă-manivelă sau plăci-manivele), fie prin angrenaje (volanţii cu coroana dinţată).

G.- FULII, INCLUSIV FULII CU MUFLE

Fuliile sunt organe utilizate pentru transmiterea mişcării de rotaţie cu ajutorul curelelor sau a cablurilor pe care le antrenează (fulii motoare) sau care îi antrenează (fulii receptoare) prin fricţiune. Fuliile obişnuite au formă de roţi a căror jantă, după caz, este netedă (plată sau bombată) sau cu şanţ. De asemenea există anumite tipuri, cum sunt fuliile tambur, care au forma unor trunchiuri de con sau de cilindri mai mult lungi decât largi, şi fulii-conuri, numite fulii în trepte, compuse dintr-un ansamblu, de regulă crescătoare sau descrescătoare, de fulii obişnuite cu diametre diferite.

Sunt cuprinse aici nu numai fuliile care asigură direct transmiterea mişcării, dar şi cele care constau din simple ghidaje sau puncte de sprijin care se rotesc pentru ghidarea curelelor şi a cablurilor, cum sunt fuliile de tensionare sau întinzătoarele pentru curele, fuliile cu mufle, compuse din două sau mai multe fulii libere (de mers în gol), montate într-o aceeaşi învelitoare etc.

Cu toate acestea, ansamblele de fulii care constituie adevărate mufle sau palane (scripeţi) sunt clasificate la poziţia 84.25.

H.- AMBREIAJE

Ambreiajele sunt dispozitive care se intercalează între arborele motor şi arborele condus, pentru a le face solidare unul la celălalt sau, pentru a le izola. Sunt incluse aici, în special:

Ambreiajele de fricţiune (constituite din discuri, conuri sau coroane rotative, care pot fi puse în contact unele cu altele şi apoi eliberate), ambreiajele cu gheare (ale căror piese complementare poartă, una proeminenţa sau gheara, cealaltă goluri corespunzătoare, care le permit să se cupleze între ele), ambreiajele centrifuge automate, care se anclanşează sau se declanşează în funcţie de viteza de rotaţie, ambreiajele pneumatice, ambreiajele hidraulice etc.

Ambreiajele electromagnetice sunt clasificate la poziţia 85.05.

IJ.- ORGANE DE CUPLARE, INCLUSIV

ARTICULAŢII (UNIVERSALE)

Între organele de cuplare, se disting manşoanele de cuplare fixe (cu inele de strângere, cu plăci etc.), cuplajele elastice (cu tacheţi, cu broşe, cu inele, cu panglică, cu bile de cauciuc, cu resorturi etc.) şi cuplajele hidraulice. În privinţa articulaţiilor (universale) ele constau în esenţă din organe care permit legătura permanentă a arborilor, de tip cardanic, Oldham sau asemănătoare (cu cruce, cu nucă sferică etc.).

PĂRŢI

Sub rezerva dispoziţiilor generale referitoare la clasificarea părţilor (vezi Consideraţiile generale ale Secţiunii), sunt cuprinse aici părţile articolelor de la această poziţie.

*

* *

Sunt, de asemenea, excluse de la această poziţie:

a) Produsele cu secţiune plină, simplu eboşate prin forjare sau ciocănire, de la poziţia 72.07.

b) Organele de transmisie de natura celor descrise mai sus (cutii de viteze, arbori de transmisie, ambreiaje, diferenţiale etc.), altele decât organele care fac parte intrinsecă din motoare, atunci când sunt posibil de recunoscut ca destinate numai sau în principal pentru vehicule terestre sau vehicule aeriene (Secţiunea XVII).

În felul acesta un vilbrochen sau un arbore cu came rămâne clasificat aici, chiar dacă este conceput special pentru un motor de autovehicul; din contră, arborii de transmisie, cutiile de viteze şi diferenţialele de la automobile sunt clasificate la poziţia 87.08.

Organele de transmisie de natura celor de la această poziţie rămân clasificate aici chiar dacă sunt în mod special concepute pentru nave.

c) Furniturile de ceasornicărie (poziţia 91.14).