44.16 -   BUTOAIE CUVE, PUTINE,  ŞI ALTE PRODUSE DE DOGĂRIE ŞI PĂRŢILE LOR DIN LEMN, INCLUSIV LEMN PENTRU DOAGE.

 

 

NOTE EXPLICATIVE LA SISTEMUL ARMONIZAT

 

 

   Poziţia cuprinde numai recipientele din lemn care sunt produse de dogărie, adică ale căror doage şi scânduri de fund sunt asamblate cu ajutorul unei caneluri (şanţ) practicate pe faţa interioară a doagelor şi care sunt menţinute asamblate în forma respectivă cu ajutorul cercurilor din lemn sau din metal.

 

   Sunt cuprinse aici în mod special diferitele categorii de butoaie, precum buţi, butoaie de 200-250 l, budane, balerci, butoiaşe, chiar neetanşe, precum ciubere, putine etc.

 

   Recipientele clasificate in această poziţie pot fi prezentate demontate sau parţial asamblate şi chiar dublate sau prevăzute cu înveliş interior.

 

    Aici se clasifică şi doagele precum şi alte piese din lemn, finisate sau nu, care se recunosc ca fiind părţi din lucrările de dogărie, precum cercurile din lemn tăiate la lungime şi prevăzute cu sisteme de asamblare la extremităţile lor.

 

    Tot aici sunt cuprinse şi lemnele pentru fabricarea doagelor sau a scândurilor de fund (adică laturile şi fundurile lucrărilor de dogărie) şi prezentate sub formă de:

1)     Lemn care după ce a fost debitat în sferturi (sectoare) a fost despicat simplu în direcţia razelor medulare, chiar dacă una din feţele principale a fost ulterior tăiată cu ferăstrăul pentru a face să-i dispară asperităţile. Feţele despicate pot fi prelucrate grosier cu securea sau rindeaua. În terminologia comercială, expresia lemn pentru doage denumeşte în mod special aceste articole.

2)     Lemn tăiat cu ferăstrăul pe două feţe principale, cu condiţia ca cel puţin una din aceste feţe principale să fie concavă sau convexă, această curbură transversală obţinându-se prin prelucrarea cu un ferăstrău cilindric.

Poziţia nu cuprinde:

a)     Lemnul tăiat cu fierăstrăul, ale cărui două feţe principale sunt plane (poziţiile  44.07 sau 44.08).

b)     Recipientele ale căror doage sunt fixate simplu de fund cu ajutorul unor cuie (poziţia  44.15).

c)     Butoaiele decupate in formă de mese, scaune etc., care urmează regimul mobilelor (Capitolul 94).

 

 

NOTE EXPLICATIVE LA NOMENCLATURA COMBINATĂ

 

 

4416.00.00

Butoaie, cuve, putine şi alte produse de dogărie şi părţile lor din lemn, inclusiv lemn pentru doage

Butoaiele au un corp mai mult sau mai puţin umflat la mijloc şi au două funduri. Cuvele şi putinele au de obicei un singur fund , dar pot fi prevăzute cu capace detaşabile. Lemnele pentru doage folosite uzual sunt din castan sau din stejar.

Printre altele, prin părţi se înţeleg şi doagele şi bucăţile ce formează fundul butoaielor.

Doagele sunt scânduri de grosime uniformă, mai mult sau mai puţin arcuite, subţiate sau şanfrenate cel puţin la una dintre extremităţi şi prevăzute cu o reiură numită „gardină”, destinată pentru a permite asamblarea.

Lemnele pentru fundul butoaielor sunt tăiate în formă circulară la circumferinţa cerută, tăiate oblic pe ambele părţi pentru a putea fi introduse în „gardină”.

 

 

SUS