49.03 - ALBUME SAU CĂRŢI CU ILUSTRAŢII
ŞI CĂRŢI DE DESENAT SAU COLORAT, PENTRU COPII.
NOTE
EXPLICATIVE LA SISTEMUL ARMONIZAT
Albumele sau cărţile cu ilustraţii descrise aici sunt numai articolele specifice care sunt evident concepute pentru amuzamentul copiilor şi pentru a le furniza elemente de alfabet sau de vocabular, cu condiţia ca ilustraţia să constituie atracţia principală şi ca textul să nu aibe decât un interes secundar (vezi Nota 6 din acest Capitol).
Printre aceste articole, sunt menţionate abecedarele ilustrate, precum şi cărţile în care sensul textului este asigurat de o serie de imagini episodice însoţit de o legendă simplă sau de o relatare sumară cu privire la fiecare din ele. Sunt, de asemenea, incluse aici caietele de exerciţii pentru copii cuprinzând, în principal, ilustraţii însoţite de texte cu caracter complementar utilizate la exerciţii de scriere sau alte exerciţii.
Nu se clasifică aici albumele şi
cărţile, chiar abundent ilustrate, redactate sub forma unei
naraţiuni continue, şi ornate cu imagini care ilustrează anumite
episoade; aceste articole se clasifică la poziţia 49.01.
Lucrările din această poziţie pot fi imprimate pe hârtie, ţesătură etc., şi cuprind albumele care nu pot fi rupte, pentru copii.
Cărţile cu ilustraţii pentru copii care conţin imagini mobile sau în relief la deschiderea cărţii, se clasifică la această poziţie. Din contră, dacă articolul constituie în principal o jucărie, el se clasifică la Capitolul 95. La fel, o carte cu imagini pentru copii care cuprinde ilustraţii sau modele de decupat, se vor clasifica aici, dacă părţile de decupat nu constituie decât un element secundar. Dar în cazul în care mai mult de jumătate din pagini (inclusiv coperta) sunt destinate să fie decupate (total sau parţial), articolul este considerat ca jucărie (Capitolul 95), chiar dacă conţine o anumită parte de text.
Poziţia cuprinde şi cărţile de desenat sau colorat pentru copii. Aceste articole se compun în principal din pagini, uneori sub formă de cărţi poştale detaşabile, asamblate sub formă de caiete sau carnete şi acoperite cu imagini al căror contur este mai mult sau mai puţin delimitat, după cum trebuie să fie completate, prin trasare sau colorare; uneori ele conţin ilustraţii colorate sau nu, care servesc de modele şi instrucţiuni pentru a îndruma activitatea copilului. Se clasifică aici şi albumele cu desene numite invizibile, ale căror contururi sau culori apar fie prin frecarea cu creionul, fie prin înmuierea cu o pensulă, precum şi cărţile care conţin culori necesare la colorare, dispuse pe un suport de hârtie conţinut de carte şi care este în formă de paletă.