94.02 -   MOBILIER MEDICAL, CHIRURGICAL, STOMATOLOGIC SAU PENTRU MEDICINĂ VETERINARĂ (MESE DE OPERAŢIE, MESE DE EXAMINARE, PATURI CU MECANISM PENTRU UTILIZĂRI CLINICE, FOTOLIILE DE STOMATOLOGIE, DE EXEMPLU); FOTOLII PENTRU SALOANELE DE COAFURĂ ŞI FOTOLII SIMILARE CU DISPOZITIV DE ORIENTARE, DE ORIENTARE ŞI DE RIDICARE; PĂRŢILE ACESTOR ARTICOLE.

                9402.10 - Fotolii pentru stomatologie, fotolii pentru saloanele de coafură şi fotolii  similare şi părţile lor

9402.90 -  Altele

 

NOTE EXPLICATIVE LA SISTEMUL ARMONIZAT

 

 

A.- MOBILIER PENTRU MEDICINĂ, CHIRURGIE, STOMATOLOGIE ŞI MEDICINA VETERINARĂ

 

      Acest grup cuprinde:

1)     Mesele de operaţie pentru chirurgie generală şi pentru specialităţile chirurgicale, care să permită să se aşeze pacientul în poziţiile potrivite pentru diferitele intervenţii, prin înclinarea, rotaţia, ridicarea etc., plăcii.

2)     Mesele speciale pentru chirurgie ortopedică, care să permită intervenţiile complicate pe extremităţile inferioare şi superioare, şolduri, umeri, coloană vertebrală etc.

3)       Mesele pentru operaţii pentru animale, pentru vivisecţie şi similare, combinate cel mai adesea cu aparatele de imobilizare.

4)       Mesele, mesele-paturi şi similare pentru examenele clinice, medicaţii, masaje etc. ca şi citoscopie, otorinolaringologie.

             Trebuie să se observe că scaunele şi mesele care sunt special concepute pentru tratamente sau examene radiologice  etc. sunt clasificate la poziţia 90.22.

5)       Scaunele speciale pentru practicieni

6)       Paturile de naşteri, a căror parte inferioară este, în general echipată, cu o chiuvetă care culisează pe partea superioară.

7)       Paturile mecanice care permit să se ridice, fără zguduituri, răniţii sau bolnavii şi să li se asigure igiena fără a-i deplasa.

8)       Paturile cu somieră articulată, concepute special pentru terapeutica în tuberculoza pulmonară şi pentru alte maladii.

9)       Paturile care fac corp comun cu aparatele pentru fracturi, luxaţii şi leziuni articulare ale membrelor, pieptului etc.

             Aparatele din această categorie, care sunt adaptate, dar nu sunt fixate la paturi, sunt clasificate la poziţia 90.21; paturile fără mecanisme sunt incluse în poziţia 94.03.

10)    Tărgile sau brancardele, ca şi cărucioarele-brancarde pentru transportul bolnavilor în interiorul spitalelor, clinicilor etc.

             Sunt excluse de aici vehiculele pentru bolnavi (Capitolul 87).

11)    Măsuţele, mesele-dulap şi articolele similare, rulante sau nu, de tip special pentru instrumente, pansamente şi alte furnituri medico-chirurgicale, ca şi pentru materialul de anestezie; măsuţele rulante, cu lavoar, pentru dezinfecţie; lavoarele speciale pentru dezinfecţie; hotele cu pansamente sterilizate, cu deschidere automată, pe soclu în general rulant, ca şi cutiile, rulante sau nu pentru pansamentele utilizate; port-flacoane, port-irigatoare şi articole similare, chiar cu rotiţe pivotante, dulapurile sau vitrinele speciale pentru instrumente şi pansamente.

12)     Fotoliile de stomatologie (inclusiv fotolii-pat pentru anestezie) care nu încorporează aparatele pentru stomatologie de la poziţia 90.18 cu dispozitiv - adesea cu sistem telescopic - de ridicare şi de înclinare în acelaşi timp şi uneori de rotaţie pe o coloană centrală, chiar echipate cu alte dispozitive (aparate de iluminat, de exemplu).

                  Fotoliile pentru stomatologie care încorporează aparatele pentru stomatologie de la poziţia 90.18, ca şi scuipătoarele-arteziene, chiar pe soclu sau cu coloană sunt clasificate la poziţia 90.18.

      Este de la sine înţeles că pentru a fi incluse aici, mobilele din această categorie trebuie să fie special concepute pentru medicină, chirurgie, stomatologie sau medicină veterinară, ceea ce  exclude mobilele de utilizare generală care nu au aceste caracteristici.

 

B.- FOTOLII  PENTRU SALOANE DE COAFURĂ ŞI FOTOLII SIMILARE, CU DISPOZITIVE DE ORIENTARE

ŞI DE RIDICARE ÎN ACELAŞI TIMP

 

      Acest grup cuprinde fotoliile de salon de coafură şi fotoliile similare, cu dispozitiv de orientare şi de ridicare în acelaşi timp.

       A se observa că taburetele de pian, fotoliile casnice de tip balansoar, pivotante sau cu spătar reglabil sunt clasificate la poziţia 94.01).

 

C.- PĂRŢI

                Intră aici părţile de articole descrise anterior, în măsura în care ele pot să fie posibil de recunoscut ca atare.

                Sunt incluse aici:

1)     Unele articole speciale, destinate să fie fixate la mesele de operaţie pentru a imobiliza pacienţii, cum ar fi dispozitivele de prins umerii, fixatoarele de picioare, fixatoarele de coapse, calotele pentru ţinut capul, suporturile pentru braţe, pentru torace şi similare.

2)     Unele părţi în mod special individualizate la scaunele de dentişti, cum ar fi tetierele, spătarele, scăriţe sau dispozitivele pentru pus picioare, dispozitivele pentru aşezat braţele, cotierele etc.

SUS