97.02 - GRAVURI, STAMPE ŞI LITOGRAFII ORIGINALE.

 

 

NOTE EXPLICATIVE LA SISTEMUL ARMONIZAT

 

 

      Nu intră în această poziţie decât gravurile, stampele, şi litografiile, vechi sau moderne, care au fost trase direct, în negru sau în culori, de pe una sau mai multe planşe executate în întregime  manual de către artist, oricare ar fi tehnica sau materialul folosit, cu excepţia oricărui procedeu mecanic sau fotomecanic (vezi Nota 2 de la acest Capitol).

      Tehnica de copiere, procedeul utilizat de către artistul litograf care desenează în prealabil subiectul său pe o hârtie numită hârtie de report pentru a nu trebui să manevreze o piatră grea şi stânjenitoare, nu are ca efect pierderea caracterului de litografie manuală pentru litografiile trase,  în măsura în care celelalte condiţii indicate mai sus sunt îndeplinite.

      Gravurile pot să fie executate cu pila, cu dalta, cu vârf uscat, cu apă tare, cu poansonul etc.

      Originalele rămân clasificate la această poziţie, chiar dacă au fost retuşate.

      Este dificil, în acest domeniu, să se deosebească articolul original, de copie, de trucaj sau de reproducere; cu toate acestea, aparenţa unei urzeli (în cazul fotogravurii sau heliogravurii, de exemplu) numărul relativ redus de exemplare trase, calitatea hârtiei, foarte adesea absenţa urmei lăsate pe hârtie de către planşă, constituie în mod special criterii susceptibile să dea o indicaţie.

     Ramele tablourilor, picturile, stampele sau litografiile nu se pot clasifica cu aceste obiecte în această poziţie decât dacă valoarea şi caracterul lor sunt în raport cu cele ale obiectelor numite; în alte cazuri, ramele urmează regimul lor propriu ca şi lucrările în lemn, metal etc. (vezi Nota 5 a acestui Capitol).

    Matriţele din cupru, zinc, piatră, lemn sau orice alte materiale sunt clasificate la poziţia 84.42.