CAPITOLUL 71
PERLE NATURALE SAU DE CULTURĂ, PIETRE
PREŢIOASE
SAU
SEMIPREŢIOASE, METALE PREŢIOASE,
METALE PLACATE SAU DUBLATE CU METALE
PREŢIOASE
ŞI
ARTICOLE DIN ACESTE MATERIALE; IMITAŢII DE BIJUTERII; MONEDE
Note de Capitol
1.- Sub rezerva aplicării Notei 1 a) de
la Secţiunea VI şi a excepţiilor prevăzute mai jos, se
clasifică în acest Capitol orice articol format în întregime sau
parţial :
a)
din perle naturale sau de cultură, sau din
pietre preţioase sau semipreţioase naturale, artificiale sau reconstituite;
sau
b)
din metale preţioase sau din metalele placate
sau dublate cu metale preţioase.
2.- a) Poziţiile
71.13, 71.14 şi 71.15 nu cuprind
articolele în care metalele preţioase sau metalele placate sau dublate cu
metale preţioase nu sunt decât simple accesorii sau garnituri de
minimă importanţă (de exemplu iniţiale, monograme, verigi,
borduri); paragraful b) al Notei 1 precedente nu vizează articolele de
acest fel (*).
b) Se
clasifică la poziţia 71.16 numai articolele care nu conţin
metale preţioase sau metale placate
cu metale preţioase, sau care le conţin numai sub forma unor
simple accesorii sau garnituri de minimă importanţă.
3.- Capitolul nu cuprinde:
a)
amalgamele de metale preţioase şi metalele
preţioase în stare coloidală (poziţia 28.43);
b)
ligaturile sterile pentru suturi chirurgicale,
produsele pentru obturaţii dentare şi alte articole de la Capitolul
30;
c)
produsele de la Capitolul 32 (de exemplu produsele
lichide pentru obţinerea luciului);
d)
catalizatori pe suport (poziţia 38.15);
e)
articolele de la poziţiile 42.02 şi 42.03
menţionate la Nota 2 B) de la Capitolul 42;
f)
articolele de la poziţiile 43.03 sau 43.04;
g)
produsele de la Secţiunea XI (materiale textile
şi articole din materiale textile);
h)
încălţămintea, articolele de acoperit
capul şi alte articole de la Capitolele 64 sau 65;
ij) umbrelele, bastoanele
şi alte articole de la Capitolul 66;
k) articolele acoperite
cu pulberi sau praf de pietre preţioase sau semipreţioase naturale
sau artificiale, constând din articolele abrazive de la poziţiile 68.04
sau 68.05, sau uneltele şi sculele de la Capitolul 82; uneltele şi
sculele sau articolele de la Capitolul 82, a căror parte activă este
din pietre preţioase sau pietre semipreţioase naturale, artificiale
sau reconstituite; maşinile, aparatele şi materialele electrice
şi părţile acestora de la Secţiunea XVI. Totuşi,
articolele şi părţile acestora, în întregime din pietre
preţioase sau semipreţioase naturale, artificiale sau reconstituite,
rămân clasificate în acest Capitol, cu excepţia safirelor şi a
diamantelor prelucrate, nemontate, pentru capete de citire (poziţia
85.22);
l)
articolele Capitolelor 90, 91 sau 92 (instrumente
ştiinţifice, articole de ceasornicărie şi instrumente
muzicale);
m) armele şi
părţile acestora (Capitolul 93);
n) articolele vizate la
Nota 2 de la Capitolul 95;
o) articolele
clasificate în Capitolul 96 în conformitate cu Nota 4 de la acest Capitol;
p) obiectele originale de artă
statuară sau de sculptură (poziţia 97.03), obiectele de
colecţie (poziţia 97.05) şi obiectele de antichitate cu vechime
peste 100 de ani (poziţia 97.06). Totuşi, perlele naturale sau de
cultură şi pietrele preţioase sau semipreţioase se
clasifică în acest Capitol.
4.- a) Prin expresia metale preţioase se înţelege argintul, aurul şi
platina;
b) Prin
termenul platină se
înţelege platina, iridiul, osmiul, paladiul, rodiul şi ruteniul;
c) Expresiile pietre preţioase sau semipreţioase
naturale şi pietre artificiale
sau reconstituite nu includ substanţele specificate în Nota 2 b) a
Capitolului 96.
5.- În sensul
acestui Capitol sunt considerate ca aliaje
din metale preţioase, aliajele (inclusiv amestecurile sinterizate
şi compuşii intermetalici) care conţin unul sau mai multe metale
preţioase, cu condiţia ca greutăţile fiecărui metal
preţios sau a unuia din metalele preţioase, să fie de minimum 2%
din cea a aliajului. Aliajele din metale preţioase sunt clasificate
după cum urmează:
a) orice aliaj care
conţine platină minimum 2% în greutate, este clasificat ca aliaj de
platină;
b) orice aliaj care
conţine aur minimum 2% în greutate, dar nu conţine platină sau
conţine sub 2% platină, este clasificat ca aliaj de aur;
c) orice alt aliaj care
conţine argint minimum 2% în
greutate este clasificat ca aliaj de argint.
6.-
În lipsa dispoziţiilor contrare, orice referire în Nomenclatură, la
metale preţioase sau la unul sau mai multe dintre metalele preţioase
precizate, cuprinde de asemenea, aliajele metalelor preţioase, considerate
ca atare prin aplicarea Notei 5. Expresia metal
preţios nu cuprinde articolele definite la Nota 7, nici metalele
comune sau materiile nemetalice platinate, aurite sau argintate.
7.- În Nomenclatură, prin
articole placate sau dublate cu metale
preţioase, se înţelege articolele având un suport de metal, la
care una sau mai multe feţe sunt acoperite cu metale preţioase prin
lipire, sudare, laminare la cald sau prin alt procedeu mecanic similar. În
lipsa dispoziţiilor contrare, articolele din metale comune încrustate cu
metale preţioase, sunt considerate ca placate sau dublate.
8.- Sub rezerva dispoziţiilor de la Nota 1 a) de la Secţiunea VI, produsele ce
corespund descrierii poziţiei 71.12 se clasifică numai la
această poziţie şi nu la alte poziţii din
Nomenclatură.
9.- În sensul
poziţiei 71.13, prin expresia articole
de bijuterie se înţelege:
a) obiectele mici de
podoabă (de exemplu inele, brăţări, coliere, broşe,
cercei, lanţuri de ceas, brelocuri, pandantive, ace de cravată,
butoni de manşetă, medalii sau insigne);
b) articolele de uz
personal, destinate să fie purtate în buzunar, în poşetă sau
asupra persoanei (portţigarete, tabachere, bomboniere şi pudriere
etc.).
În sensul aceleiaşi poziţii, prin expresia articole de giuvaergerie se
înţelege articolele de bijuterie din metale preţioase sau din metale placate
sau dublate cu metale preţioase, care au perle naturale, de cultură
sau imitaţii de perle, pietre preţioase sau semipreţioase
naturale, artificiale sau reconstituite sau chiar părţi din baga,
sidef, fildeş, chihlimbar natural sau reconstituit, agat sau coral.
10.- În sensul
poziţiei 71.14, prin expresia obiecte
de aurărie sau de
argintărie, se înţelege obiectele de tipul celor destinate
serviciilor de masă, de
toaletă, garniturile de birou, obiectele pentru fumători, obiectele
pentru decoraţiuni interioare, articolele pentru întrebuinţări religioase.
11.-
În sensul poziţiei 71.17, prin expresia imitaţii de bijuterii se
înţelege articolele de tipul celor definite în Nota 9 a) (cu excepţia
nasturilor şi a altor articole de la poziţia 96.06, a pieptenilor,
bentiţelor şi obiectelor similare de la poziţia 96.15), care nu
conţin nici perle naturale sau de cultură, nici pietre preţioase
sau semipreţioase naturale, artificiale sau reconstituite, nici (decât
dacă acestea nu sunt sub formă de garnitură sau accesorii de
minimă importanţă) metale preţioase sau metale dublate sau
placate cu metale preţioase.
ș
ș ș
1.- În sensul
subpoziţiilor 7106.10, 7108.11, 7110.11, 7110.21, 7110.31 şi 7110.41,
prin expresia pulbere şi din pulbere, se înţelege produsele
care trec printr-o sită cu ochiuri cu deschiderea de 0,5 mm, în
proporţie de minimum 90% în greutate.
2.- Contrar
dispoziţiilor de la Nota 4 b) a Capitolului, în sensul subpoziţiilor
7110.11 şi 7110.19, termenul platină
nu se referă la iridiu, osmiu, paladiu, rodiu şi ruteniu.
3.- Pentru clasificarea
aliajelor la subpoziţiile de la poziţia 71.10, fiecare aliaj se
clasifică la poziţia metalului: platină, paladiu, rodiu, iridiu,
osmiu sau ruteniu, care predomină în greutate faţă de fiecare
dintre aceste alte metale.
NOTE EXPLICATIVE LA SISTEMUL ARMONIZAT
CONSIDERAŢII GENERALE
Capitolul cuprinde:
1) La poziţiile
71.01 până la 71.04, perlele naturale sau de cultură, diamantele,
celelalte pietre preţioase sau semipreţioase, naturale, artificiale
sau reconstituite, în stare brută sau prelucrată, dar nemontate
şi la poziţia 71.05 anumite deşeuri rezultate din prelucrarea
acestor pietre.
2) La poziţiile
71.06 până la 71.11, metalele preţioase şi metalele placate sau
dublate cu metale preţioase, în stare brută, semiprelucrate sau sub
formă de praf, dar netransformate în articole propriu-zise şi, la
poziţia 71.12, deşeurile şi resturile de metale preţioase
sau ale celor placate sau dublate cu metale preţioase, de tipul celor utilizate
în principal pentru recuperarea metalelor preţioase.
În
conformitate cu Nota 4 a acestui Capitol, prin metale preţioase se înţelege numai
argintul, aurul şi platina. Trebuie notat că termenul platină
cuprinde, de asemenea, iridiul, osmiul, paladiul, rodiul şi ruteniul.
În
conformitate cu Nota 5 a Capitolului, aliajele (altele decât amalgamele clasificate la poziţia 28.43),
conţinând unul sau mai multe dintre aceste metale, sunt considerate ca:
A) Platină, dacă conţin
platină minimum 2% în greutate.
B) Aur, dacă conţin aur minimum 2% în greutate , iar platină deloc sau sub 2%.
C) Argint, dacă conţin argint minimum 2% în
greutate, iar platină sub 2% şi aur sub 2%.
D)
Metale comune
făcând parte din Secţiunea XV, dacă conţin sub
2 % platină şi sub 2% aur şi sub 2% argint.
În conformitate cu Nota 6 a Capitolului,
în lipsa dispoziţiilor contrare, orice referire la un metal preţios
include de asemenea, şi aliajele lui, aşa cum sunt definite la
punctele A), B) şi C) de mai sus, dar
nu şi metalele placate sau dublate cu metale preţioase şi nici metalele comune şi
materialele nemetalice platinate, argintate sau aurite.
În conformitate cu
Nota 7 a Capitolului, prin expresia placate sau dublate cu metale preţioase
se înţelege articolele având un suport de metal la care una sau mai multe
feţe sunt acoperite cu metale preţioase prin lipire, sudare, laminare
la cald sau printr-un procedeu mecanic similar, indiferent de grosimea
placării.
Obiectele placate sau dublate se fabrică
cel mai des suprapunând o placă sau foaie de metal preţios, de
grosime variabilă, pe o faţă sau pe ambele feţe ale unei
plăci din alt metal, trecând prin laminor ansamblul încălzit în
prealabil.
Firele
placate se obţin de asemenea, pornind de la o ţeavă de metal
preţios în care se introduce o tijă sau un fir din alt metal,
aderenţa metalelor fiind obţinută prin încălzire,
urmată de o tragere (etirare).
În
absenţa dispoziţiilor contrare, articolele din metale comune
încrustate cu metale preţioase, sunt considerate ca placate sau dublate.
De exemplu acesta este cazul benzilor de cupru încrustate cu argint utilizate
în electrotehnică şi bijuteriile aşa-zise de Toledo (bijuterii damaschinate) care sunt executate din
oţel încrustat cu aur; suprafaţa oţelului are scobituri în care
se introduc fire sau plăcuţe de aur, prin ciocănire.
Metalele
dublate sau placate cu metale preţioase în sensul acestui Capitol, nu
trebuie confundate cu metalele obişnuite acoperite prin electroliză
cu metale preţioase, prin depunerea metalelor preţioase în stare de
vapori, proiectarea sau imersiunea într-o soluţie de săruri de metale
preţioase etc. Metalele comune astfel acoperite rămân clasificate la
Capitolele corespunzătoare respectivelor metale, indiferent de grosimea
stratului de metale preţioase.
Sunt de
asemenea excluse din acest Capitol:
a) Metalele
preţioase în stare coloidală şi amalgamele metalelor
preţioase (poziţia 28.43).
b) Izotopii radioactivi
(de exemplu iridiul 192) şi metalele preţioase prezentate sub
formă de ace, fire, foi etc., conţinând izotopi radioactivi (poziţia
28.44).
c) Aliajele special
pregătite ca produse pentru obturaţii dentare (poziţia 30.06).
3)
La subpoziţiile 71.13 până la 71.16,
articolele compuse în întregime sau parţial din perle naturale sau de
cultură, diamante sau alte pietre preţioase sau semipreţioase
(naturale, artificiale sau reconstituite) din metale preţioase sau metale
placate sau dublate cu metale preţioase şi, în particular, articolele de bijuterie, de
giuvaergerie, de aurărie şi argintărie (vezi Notele explicative
de la poziţiile 71.13 şi
71.14), dar cu excepţia următoarelor:
a) Articolele
specificate în Nota 3 a Capitolului.
b)
Alte produse, decât cele la care s-a făcut menţiune la
paragraful precedent, care nu au decât simple garnituri sau accesorii de
minimă importanţă (iniţiale, monograme, verigi, borduri
etc.) din metale preţioase sau din metale placate sau dublate cu metale
preţioase, numai dacă aceste articole nu au perle naturale sau
de cultură, diamante sau alte pietre preţioase sau
semipreţioase, naturale, sintetice
sau reconstituite.
Bricegele, cuţitele, serviciile de
tăiat, bricele şi alte articole similare, cu mânere din metale comune
sau materiale nemetalice se clasifică la Capitolul 82, chiar dacă au iniţiale, monograme, verigi
etc. din metale preţioase sau din metale placate sau dublate cu metale
preţioase. (Din contră,
aceleaşi articole cu mânere din metale preţioase sau din
metale placate sau dublate cu metale preţioase, se clasifică la acest
Capitol).
De asemenea, clasificarea la Capitolele respective
(după caz, Capitolele 69 sau 70) a cupelor, vaselor şi a altor piese
pentru servicii de masă, din porţelan sau sticlă, nu va fi
afectată de prezenţa unei simple borduri din metal preţios sau
din metal placat sau suflat cu metal preţios.
Sunt, de asemenea, excluse din această grupă
articolele din metale comune sau din alte materiale nemetalice, platinate,
aurite sau argintate (altele decât cele placate sau dublate cu metale
preţioase).
4) La poziţia
71.17, imitaţiile de bijuterii
care sunt definite în Nota 11 a Capitolului (vezi Nota explicativă
corespunzătoare poziţiei), altele
decât articolele specificate la Nota 3 a acestui Capitol.
5) La poziţia
71.18, monedele, excluzând totuşi
pe cele cu caracter de obiecte de colecţie (poziţia 97.05).
SUBCAPITOLUL I
PERLE NATURALE SAU DE CULTURĂ, PIETRE PREŢIOASE SAU
SEMIPREŢIOASE, NATURALE, SINTETICE SAU RECONSTITUITE ŞI SIMILARE.
71.01- PERLE NATURALE SAU DE
CULTURĂ, CHIAR PRELUCRATE SAU ASORTATE DAR NEÎNŞIRATE, NEMONTATE, NEÎNCASTRATE; PERLE NATURALE SAU DE
CULTURĂ, ÎNŞIRATE TEMPORAR PENTRU FACILITAREA TRANSPORTULUI.
71.02
- DIAMANTE, CHIAR PRELUCRATE, DAR NEMONTATE
ŞI NEÎNCASTRATE (+).
71.03 -
PIETRE PREŢIOASE (ALTELE DECÂT DIAMANTELE) ŞI SEMIPREŢIOASE,
CHIAR PRE LUCRATE SAU SORTATE, DAR
NEÎNŞIRATE, NEMONTATE, NEÎNCASTRATE; PIETRE PREŢIOASE ŞI
SEMIPREŢIOASE, (ALTELE DECÂT DIAMANTELE), NESORTATE, ÎNŞIRATE
TEMPORAR PENTRU FACILITAREA TRANSPORTULUI (+).
71.04
- PIETRE ARTIFICIALE SAU RECONSTITUITE,
CHIAR PRELUCRATE SAU SORTATE, DAR NEÎNŞIRATE, NEMONTATE, NEÎNCASTRATE;
PIETRE ARTIFICIALE SAU RECONSTITUITE,
NESORTATE, ÎNŞIRATE TEMPORAR PENTRU FACILITAREA TRANSPORTULUI (+).
71.05
- PULBERI ŞI PRAF DE PIETRE PREŢIOASE ŞI/SAU
SEMIPREŢIOASE, NATURALE SAU
ARTIFICIALE.
SUBCAPITOLUL
II
METALE PREŢIOASE, METALE PLACATE SAU DUBLATE CU METALE
PREŢIOASE.
71.06 - ARGINT (INCLUSIV ARGINT AURIT SAU PLATINAT),
SUB FORMĂ BRUTĂ SAU SEMIPRELUCRATĂ, SAU SUB FORMĂ DE
PULBERE.
71.07 - METALE
COMUNE PLACATE SAU DUBLATE CU ARGINT SUB FORMĂ BRUTĂ SAU
SEMIPRELUCRATE.
71.08 - AUR (INCLUSIV AUR PLATINAT), SUB FORMĂ
BRUTĂ SAU SEMIPRELUCRATĂ SAU SUB FORMĂ DE PULBERE (+).
71.09 - METALE COMUNE SAU ARGINT, PLACATE SAU DUBLATE CU
AUR, SUB FORMĂ BRUTĂ SAU SEMIPRELUCRATĂ.
71.10 - PLATINĂ, SUB FORMĂ BRUTĂ SAU
SEMIPRELUCRATĂ SAU SUB FORMĂ DE PULBERE.
71.11 - METALELE
COMUNE, ARGINT SAU AUR, PLACATE SAU DUBLATE CU PLATINĂ, SUB FORMĂ
BRUTĂ SAU SEMIPRELUCRATĂ.
71.12 - DEŞEURI ŞI RESTURI DE METALE
PREŢIOASE SAU DE METALE PLACATE SAU DUBLATE CU METALE PREŢIOASE; ALTE
DEŞEURI ŞI RESTURI CARE CONŢIN METALE PREŢIOASE SAU
COMPUŞI AI METALELOR PREŢIOASE DE TIPUL CELOR UTILIZATE ÎN PRINCIPAL
PENTRU RECUPERAREA METALELOR PREŢIOASE.
SUBCAPITOLUL III
BIJUTERII, ARTICOLE DE
GIUVAERGERIE ŞI ALTELE.
71.13 - ARTICOLE DE BIJUTERIE SAU DE GIUVAERGERIE
ŞI PĂRŢI ALE ACESTORA, DIN METALE PREŢIOASE SAU DIN METALE
PLACATE SAU DUBLATE CU METALE PREŢIOASE.
71.14 - ARTICOLE DE AURĂRIE SAU ARGINTĂRIE
ŞI PĂRŢI ALE ACESTORA, DIN METALE PREŢIOASE SAU DIN METALE
PLACATE SAU DUBLATE CU METALE PREŢIOASE.
71.15 - ALTE
ARTICOLE DIN METALE PREŢIOASE SAU DIN METALE PLACATE SAU DUBLATE CU METALE
PREŢIOASE.
71.16 - ARTICOLE DIN PERLE
NATURALE SAU DE CULTURĂ, DIN PIETRE PREŢIOASE SAU SEMIPREŢIOASE,
NATURALE, SINTETICE SAU RECONSTITUITE.
71.17
- IMITAŢII DE BIJUTERII.
71.18
- MONEDE (+).