CAPITOLUL 72
FONTĂ, FIER ŞI OŢEL
Note de Capitol
1.- În
acest Capitol şi, în cadrul prevederilor literelor d), e) şi f) ale
acestei Note, prin următoarele expresii se înţelege:
a)
Fonte brute
aliajele fier-carbon, care
practic nu se pretează la deformări plastice, care conţin în
greutate peste 2% carbon şi care pot conţine în greutate unul sau mai
multe alte elemente, în următoarele proporţii:
-maximum 10% crom;
- maximum 6% mangan;
- maximum 3% fosfor;
- maximum 8% siliciu;
- maximum 10% alte elemente
în total.
b)
Fonte-oglindă
(spiegel)
aliajele fier-carbon care conţin în greutate
peste 6%, dar maximum 30% mangan şi care corespund, în ceea ce
priveşte celelalte caracteristici, definiţiei de la Nota 1 a).
c)
Feroaliaje
aliajele sub formă de lingouri, bulgări,
blocuri sau forme primare similare, sub forme obţinute prin procedeul de
turnare continuă sau sub formă de granule sau pulbere, chiar
aglomerate, utilizate în mod obişnuit fie ca aditive la prepararea altor
aliaje, fie ca agenţi dezoxidanţi, desulfuranţi, fie pentru alte
utitizări similare în siderurgie şi care nu se pretează în
general la deformări plastice, conţinând în greutate minimum 4% fier şi unul sau mai multe
alte elemente, în următoarele proporţii:
- peste 10% crom;
- peste 30% mangan;
- peste 3% fosfor;
- peste 8% siliciu;
- peste 10% alte elemente în
total, cu excluderea carbonului, conţinutul de cupru neputând însă
depăşi 10%.
d) Oţeluri
materiale feroase, altele
decât cele de la poziţia 72.03, care, cu excepţia anumitor tipuri de
oţeluri produse sub formă de piese turnate, se pretează la
deformări plastice şi conţin în greutate maximum 2% carbon.
Totuşi, oţelurile cu crom pot conţine carbon în proporţie
mai ridicată.
e)
Oţeluri
inoxidabile
oţelurile aliate, care
conţin, în greutate, maximum 1,2% carbon şi minimum 10,5% crom, cu
sau fără alte elemente.
f) Alte oţeluri aliate
oţelurile care nu corespund definiţiei
oţelurilor inoxidabile şi care conţin în greutate unul sau mai
multe din elementele de mai jos, în următoarele proporţii:
- minimum
0,3% aluminiu;
- minimum
0,0008% bor;
- minimum
0,3% crom;
- minimum
0,3% cobalt;
- minimum 0,4% cupru;
- minimum
0,4% plumb;
- minimum 1,65% mangan;
- minimum
0,08% molibden;
- minimum 0,3% nichel;
- minimum 0,06% niobiu;
- minimum 0,6% siliciu;
- minimum 0,05% titan;
- minimum 0,3% tungsten (wolfram);
- minimum 0,1% vanadiu;
- minimum 0,05% zirconiu;
- minimum 0,1% alte
elemente (cu excepţia sulfului, fosforului, carbonului şi azotului)
luate individual.
g) Deşeuri lingotate din fier sau din oţel
produsele turnate brut sub
formă de lingouri fără maselote sau sub formă de
bulgări, prezentând defecte adânci de suprafaţă şi care, în
ceea ce priveşte compoziţia chimică, nu corespund definiţiilor
fontei brute, fontei-oglindă sau fero-aliajelor.
h) Granule
produsele care trec printr-o
sită cu deschiderea ochiurilor de 1
mm, într-o proporţie sub 90% în greutate şi printr-o sită
cu deschiderea ochiurilor de 5 mm,
într-o proporţie de minimum 90% în greutate.
ij) Semifabricate
produsele cu secţiune
plină obţinute prin turnare continuă, nelaminate sau laminate
primar la cald; şi
celelalte produse cu
secţiune plină, care au suferit o simplă laminare primară
la cald sau care au fost simplu degroşate prin forjare sau ciocănire,
inclusiv eboşele pentru profile.
Aceste produse nu sunt
prezentate rulate.
k) Produse laminate plate
produsele laminate cu secţiune
transversală plină, rectangulară (alta decât pătrată),
care nu corespund definiţiei din Nota ij) de mai sus,
- rulate în spire suprapuse, sau
- nerulate,
cu o lăţime cel puţin egală cu de zece ori grosimea,
dacă aceasta este sub 4,75 mm sau cu o lăţime care
depăşeşte 150 mm, dacă grosimea este de minimum 4,75 mm,
fără însă să depăşească jumătatea
lăţimii.
Rămân clasificate ca produse laminate
plate, produsele de acest fel, cu motive în relief, provenite direct din
laminare (caneluri, striaţii, gofraje, picături, ridicături,
romburi, de exemplu), precum şi cele perforate, ondulate, polizate, cu
condiţia ca aceste prelucrări să nu le confere caracterul de
articole clasificate în altă parte.
Produsele laminate plate de formă
diferită de cea pătrată sau dreptunghiulară şi de
orice dimensiuni, sunt clasificate ca produse cu o lăţime de minimum
600 mm, dacă ele nu au caracterul de articole clasificate în altă
parte.
l) Bare şi tije laminate la cald, rulate în spire
nearanjate (fil machine)
produsele laminate la cald,
rulate în spire nearanjate (în colaci), a căror secţiune
transversală plină este în formă de cerc, de segment de cerc, de
oval, de pătrat, de dreptunghi, de
triunghi sau de alt poligon convex
(inclusiv cercuri aplatizate şi forme rectangulare modificate, ale
căror două laturi opuse sunt în formă de arcuri de cerc convex,
celelalte două fiind rectilinii, egale şi paralele). Aceste produse
pot avea cavităţi, nervuri, sau alte deformări, adâncite sau în
relief, obţinute în cursul laminării (bare şi tije de oţel
pentru armături de beton).
m) Alte bare şi tije
produsele care nu corespund niciunei
definiţii de la literele ij), k) sau 1) de mai sus, nici definiţiei
de sârmă şi a căror secţiune transversală plină
şi constantă este în formă de cerc, de segment de cerc, de oval,
de dreptunghi, de pătrat, de triunghi sau de alt poligon convex (inclusiv cercuri aplatizate şi forme rectangulare modificate, ale
căror două laturi opuse sunt în formă de arcuri de cerc convex,
celelalte două fiind rectilinii, egale şi paralele). Aceste produse
pot:
- avea cavităţi, nervuri, sau alte deformări, adâncite
sau în relief, obţinute în cursul laminării (bare şi tije de
oţel pentru armături de beton);
- să fie torsionate după laminare.
n) Profile
produsele cu secţiune
transversală plină şi constantă, pe toată lungimea lor
şi care nu corespund nici unei definiţii de la literele ij), k),1)
sau m) de mai sus şi nici definiţiei sârmei.
Capitolul 72 nu cuprinde produsele de la poziţiile
73.01 sau 73.02.
o) Sârmă
produsele prelucrate la
rece, rulate, având o secţiune transversală plină şi
constantă, de formă oarecare şi care nu corespunde
definiţiei produselor laminate plate.
p) Bare şi tije tubulare pentru foraj
barele şi tijele cu
secţiune de formă oarecare, proprii pentru fabricarea sapelor de
foraj şi a căror cea mai mare dimensiune exterioară a
secţiunii transversale, depăşind 15 mm, dar nedepăşind
52 mm, este cel puţin dublul celei
mai mari dimensiuni interioare (golului interior). Barele şi tijele
tubulare din fier sau din oţel ce nu corespund acestei definiţii sunt
clasificate la poziţia 73.04.
2.- Metalele feroase
placate cu un alt metal feros de calitate diferită, sunt clasificate la
poziţia metalului feros care predomină în greutate.
3.- Produsele din fier sau din oţel
obţinute prin electroliză, prin turnare sub presiune sau prin
sinterizare, sunt clasificate în funcţie de forma, compoziţia şi
aspectul lor la poziţiile aferente produselor similare laminate la cald.
ş
ş ş
Note de
subpoziţii
1.- În
acest Capitol, se înţelege prin:
a) Fonte brute aliate
fontele brute conţinând
unul sau mai multe din elementele următoare, în proporţiile de mai jos,
raportate la greutate:
- peste 0,2% crom
- peste 0,3% cupru
- peste 0,3% nichel
- peste 0,1% din oricare din
elementele următoare: aluminiu, molibden, titan, tungsten (wolfram),
vanadiu.
b)
Oţeluri nealiate pentru prelucrare pe maşini - unelte automate
oţelurile nealiate
conţinând unul sau mai multe din elementele următoare, în
proporţiile de mai jos, raportate la greutate:
- minimum 0,08% sulf;
- minimum 0,1% plumb;
- peste 0,05%, seleniu;
- peste 0,01% telur;
- peste 0,05% bismut
c) Oţeluri silicioase numite "magnetice"
oţelurile
conţinând în greutate minimum 0,6% dar maximum 6% siliciu şi maximum
0,08% carbon, putând conţine în greutate maximum 1% aluminiu, dar nici un
alt element într-o proporţie care le poate conferi caracterul altor
oţeluri aliate.
d) Oţeluri rapide
oţelurile aliate
conţinând, cu sau fără alte elemente, cel puţin două
din următoarele trei elemente: molibden, tungsten şi vanadiu cu un
conţinut total, în greutate, de minimum 7% din aceste elemente considerate
împreună, conţinând 0,6% sau mai mult carbon şi 3% până la
6% crom.
e)
Oţeluri silico-manganoase
oţelurile aliate
conţinând, în greutate:
- maximum 0,7% carbon,
- minimum 0,5% dar maximum 1,9% mangan, şi
-
minimum 0,6% dar maximum 2,3% siliciu, dar nici un alt element într-o
proporţie care le poate conferi caracterul altor oţeluri aliate.
2.-
Clasificarea feroaliajelor la subpoziţiile poziţiei 72.02, se face
după următoarea regulă:
Un feroaliaj este considerat binar şi
este clasificat la subpoziţia corespunzătoare (dacă această
subpoziţie există), dacă unul dintre elementele de aliere
prezintă un conţinut care depăşeşte procentul minim
prevăzut în Nota 1 c) a Capitolului. Prin analogie, feroaliajul este
considerat ternar sau cuaternar, dacă două respectiv trei dintre
elementele de aliere prezintă un conţinut care
depăşeşte procentele minime prevăzute în Nota
menţionată.
Pentru aplicarea acestei reguli, trebuie ca
fiecare din elementele nespecificate în Nota 1 c) a Capitolului şi incluse
la categoria alte elemente, să
prezinte totuşi un conţinut care să depăşească
10% din greutate.
1. Se consideră a
fi :
- produse laminate plate numite “magnetice”,
în sensul codurilor tarifare 7209.16.10, 7209.17.10, 7209.18.10, 7209.26.10,
7209.27.10, 7209.28.10 şi
7211.23.20, produsele de acest tip, care prezintă o pierdere, în
waţi pe kilogram, evaluată după metoda Epstein, la un curent de
50 Hz şi un flux magnetic de 1 Tesla :
-
de maximum 2,1 waţi, atunci când
grosimea lor este de maximum 0,20 mm,
-
de maximum 3,6 waţi, atunci când grosimea lor este peste 0,20 mm dar sub
0,60 mm,
- de
maximum 6 waţi, atunci când grosimea lor este de mimimum 0,60 mm şi
maximum 1,50 mm,
- “tablă
cositorită”, în sensul codurilor
tarifare 7210.12.20, 7210.70.10, 7212.10.10 şi 7212.40.20, produsele
laminate plate, cu o grosime sub 0,5 mm, acoperite cu un strat metalic ce
con]ine minim 97% din greutate staniu (cositor).
-
“oţel de scule”, în sensul codurilor tarifare 7224.10.10, 7224.90.02,
7225.30.10, 7225.40.12, 7226.91.20, 7228.30.20, 7228.40.10, 7228.50.20 şi
7228.60.20, oţelurile, altele decât oţelurile inoxidabile sau
oţelurile rapide, care conţin, în greutate, una dintre
compoziţiile următoare, cu sau fără alte elemente:
- sub
0,6% carbon
şi
minimum 0,7%
siliciu şi minimum 0,05% vanadiu
sau
minimum 4%
tungsten (wolfram);
- minimum 0,8% carbon
şi
minimum 0,05% vanadiu;
- peste 1,2% carbon
şi
minimum 11%, dar maximum 15% crom;
- minimum 0,16%,
dar maximum 0,5% carbon
şi
minimum 3,8%,
dar maximum 4,3% nichel
şi
minimum 1,1%,
dar maximum 1,5 crom
şi
minimum 0,15%,
dar maximum 0,5% molibden;
- minimum 0,3%,
dar maximum 0,5% carbon
şi
minimum 1,4%,
dar maximum 2,1% crom
şi
minimum 0,15%,
dar maximum 0,5% molibden
şi
sub 1,2% nichel;
- minimum 0,3% carbon
şi
sub
5,2% crom
şi
minimum 0,65% molibden sau minimum 0,4 %
tungsten;
- minimum 0,5 %,
dar maximum 0,6% carbon
şi
minimum 1,25% dar maximum 1,8% nichel
şi
minimum 0,5%,
dar maximum 1,2% crom
şi
minimum 0,15%, dar maximum 0,5% molibden.
NOTE EXPLICATIVE LA SISTEMUL ARMONIZAT
Acest Capitol cuprinde metalele feroase,
adică fonta brută, fonta-oglindă, feroaliajele şi alte
produse de bază (Subcapitolul I), precum şi produsele siderurgice
(lingouri şi alte forme primare, semifabricate şi principalele
produse derivate direct din acestea) din fier şi oţeluri nealiate
(Subcapitolul II), din oţeluri inoxidabile (Subcapitolul III) şi din
alte oţeluri aliate (Subcapitolul IV).
Articolele care au suferit mai
multe prelucrări, precum piesele turnate, piesele forjate etc., precum
şi palplanşele, profilele sudate, elementele pentru căi ferate
şi ţevile, se clasifică în Capitolul 73 sau, după caz, în
alte Capitole.
Siderurgia (metalurgia metalelor
feroase) utilizează diferitele minereuri de fier naturale (oxizi, oxizi
hidrataţi, carbonaţi) menţionate în Nota explicativă de la
poziţia 26.01, cenuşile de pirite (pirite şi alte sulfuri de
fier ca marcasitul şi pirotina sau pirotita, prăjite în vederea
fabricării acidului sulfuric) care sunt oxizi de fier, precum şi
fierul vechi (deşeuri şi resturi de fontă, fier sau oţel).
I. Transformarea (reducerea) minereului de
fier
Minereul de fier este transformat prin reducerea, fie în
fontă în furnale sau în cuptoarele electrice, fie sub formă
spongioasă (fier spongios) sau sub formă de bulgări în
instalaţiile de reducere directă; numai pentru producerea de fier cu
un înalt grad de puritate, în vederea unor utilizări particulare (de
exemplu, în industria chimică), fierul este obţinut prin
electroliză sau printr-un alt procedeu chimic.
A.
Transformarea
minereurilor de fier prin procedeul de furnal
Cea
mai mare parte a fierului, provenind din minereuri de fier este încă
extrasă prin procedeul de furnal. La acest procedeu, este utilizat în
principal minereul ca sursă de fier, dar pot fi utilizate şi fierul
vechi, minereurile prereduse şi alte deşeuri feroase.
Agenţii reducători utilizaţi
în furnal sunt mai ales cocsul siderurgic, asociat eventual cu cărbune, în
cantităţi mici şi cu hidrocarburi lichide sau gazoase.
Fierul
este deci obţinut sub formă de fontă brută lichidă.
Subprodusele sunt zgura şi gazul de furnal, precum şi praful de la
capacul de închidere.
Apoi, cea mai mare parte a fontei brute
lichide astfel obţinute este transformată direct în oţel în
oţelării.
O altă parte este utilizată, de
asemenea, în stare lichidă, în turnătorii, în special pentru
producerea lingourilor, a tuburilor şi a ţevilor turnate din
fontă.
Fonta este de asemenea turnată, sub
formă de bulgări sau blocuri, în maşini de turnare sau în paturi
de nisip: ea se poate prezenta eventual sub formă de mase neregulate. Ea
poate fi granulată prin turnare în apă.
Această fontă brută în stare
solidă este, fie topită din nou în oţelării împreună
cu fier vechi şi transformată în oţel, fie retopită în
turnătoriile de fontă în cubilouri sau în cuptoare electrice,
împreună cu fonte vechi şi alt fier vechi, apoi turnate sub
formă de piese în forma dorită.
B. Transformarea
minereului de fier în instalaţiile de reducere directă
Spre deosebire de procedeul precedent, în
acest caz agenţii reducători sunt în general gazoşi, eventual
pot fi lichizi sau constituiţi din carbon, ceea ce permite evitarea
utilizării cocsului siderurgic.
La aceste procedee, temperatura de
reducere este mult mai scăzută, încât produsele denumite, în general,
burete de fier, se obţin
fără să treacă prin faza lichidă, sub formă de
burete, de pelete prereduse, de lupe sau de blocuri. Acesta este motivul pentru
care, conţinutul de carbon al acestor produse este, în general, inferior
celui obţinut la fonta elaborată în furnal (unde metalul topit este
în contact intim cu carbonul). Aproape totalitatea acestor produse este
topită în oţelării şi transformată în oţel.
II. Producerea oţelului
Fonta în stare lichidă sau
solidă şi produsele feroase obţinute prin reducere directă
(burete de fier) constituie, împreună cu fierul vechi, materialele de
bază pentru producerea oţelului. La aceste materiale se adaugă
anumite materiale cum sunt varul nestins, fluorina, agenţii
dezoxidanţi (de exemplu feromangan, ferosiliciu, aluminiu), precum şi
diverse elemente de aliere.
Se disting două grupe fundamentale
de procedee de elaborare a oţelului: procedeele de afinare a fontei prin
insuflare sau la convertizor (sau pneumatic) şi procedeele în vetre
(cuptoare Martin sau cuptoare electrice).
Procedeele prin suflare
nu necesită nici un aport termic exterior. Ele sunt utilizate atunci când
cea mai mare parte a şarjei se compune din fontă brută
lichidă. Oxidarea anumitor elemente care însoţesc fierul în
compoziţia fontei (carbon, fosfor, siliciu, mangan etc.) degajă
suficientă căldură pentru a menţine oţelul în stare
lichidă şi chiar pentru a topi în acelaşi timp şi anumite
cantităţi de fier vechi de completare. Fac parte din aceste procedee,
acelea la care se insuflă oxigen pur (procedeul Linz-Donawitz: LD sau
LDAC, OBM, OLP, Kaldo şi altele) sau acelea pe cale de dispariţie, la
care se insuflă aer, eventual îmbogăţit cu oxigen (procedeul
Thomas şi Bessemer).
Procedeele de afinare în vatră cer, dimpotrivă, un aport de
căldură din exterior. Ele se utilizează atunci când trebuie
utilizată alimentarea cu materiale în stare solidă (de exemplu, fier
vechi, burete de fier şi fontă solidă).
Cele două procedee
principale, aparţinând acestei grupe sunt cel al cuptorului Martin, în
care aportul termic provine de la combustibil lichid sau gazos şi cel al
cuptorului electric cu arc sau cu inducţie, în care aportul termic este asigurat prin energia
electrică.
În cursul
elaborării anumitor oţeluri se poate face apel succesiv la două
aparate de afinare diferite (procedeul Duplex) de exemplu: începerea
afinării în cuptorul Martin şi terminarea ei în cuptorul electric,
sau chiar utilizarea arcului electric într-un convertizor special unde se
urmăreşte decarburarea insuflând oxigen şi argon (procedeu
utilizat de exemplu la producerea oţelului inoxidabil).
Sunt dezvoltate numeroase procedee noi
pentru fabricarea oţelurilor cu compoziţie specială sau posedând
proprietăţi speciale, de exemplu, topirea cu arc electric în vid,
topirea prin bombardarea electronică şi turnarea sub zgură
electroconductoare. La toate aceste procedee, oţelul provine dintr-un
electrod consumabil, care topindu-se, curge picătură cu
picătură într-o lingotieră răcită cu apă.
Această lingotieră poate fi echipată cu fund fix sau mobil, ceea
ce permite scoaterea blocului de metal topit prin partea de jos.
Oţelul lichid, obţinut
după procedeele de mai sus, urmat eventual de o afinare
complementară, este în general adunat în oale de turnare. În acest stadiu,
se pot adăuga la oţel elemente suplimentare de aliere sau de
dezoxidare, sub formă lichidă sau solidă. Pentru a obţine
un oţel şi mai degazat, în cursul acestei etape se poate opera în
vid.
Oţelurile astfel obţinute sunt
clasificate, în funcţie de conţinutul lor în elemente de aliere, în oţeluri nealiate şi
oţeluri aliate (inoxidabile sau altele). Funcţie de caracteristicile
lor particulare, ele sunt clasificate, de exemplu, în oţeluri pentru
prelucrare pe maşini - unelte automate, oţeluri silicioase zise magnetice, oţeluri rapide sau
oţeluri silico-manganoase.
III. Producerea lingourilor sau a altor forme
primare şi a semifabricatelor
Deşi oţelul lichid
poate fi turnat în forme (atelierele de turnătorie) pentru a asigura forma
finală (piese turnate din oţel), cea mai mare parte este turnată
sub formă de lingouri, în lingotiere.
În stadiul turnării şi al
solidificării în timpul lingotajului, oţelul se repartizează în
trei grupe mari: oţelul necalmat
(sau efervescent), oţelul calmat (sau neefervescent) şi oţelul semicalmat. Oţelul turnat în starea necalmată este astfel denumit, deoarece în cursul turnării
şi după turnare, se produce o reacţie între oxigen şi
carbonul dizolvat în oţel, ceea ce îl face efervescent. În cursul răcirii, impurităţile se
concentrează spre interior şi spre zona superioară a
lingourilor. Partea lor exterioară, neafectată de aceste
impurităţi, va da în consecinţă un aspect mai bun al
suprafeţei produselor laminate, obţinute cu aceste lingouri. Acest
tip de oţel mai economic, este de asemenea utilizat pentru ambutisarea la
rece.
În multe cazuri, oţelul nu poate fi
turnat în mod satisfăcător în stare efervescentă, în particular în cazul oţelurilor aliate
şi al oţelurilor bogate în carbon. În aceste cazuri, oţelul
trebuie calmat, adică dezoxidat. Această dezoxidare poate fi
efectuată în parte printr-un tratament în vid, dar cel mai frecvent se
face prin adăugarea a unor elemente, precum siliciul, aluminiul, calciul
sau manganul etc. În acest mod impurităţile reziduale se
repartizează în lingou mai omogen, garantând mai bine pentru anumite
utilizări o constanţă a proprietăţilor oţelului
în întreaga lui masă.
Anumite oţeluri pot fi parţial
dezoxidate şi, în acest caz, ele se numesc semicalmate.
După solidificare şi egalizarea
temperaturilor, lingourile sunt laminate sub formă de semifabricate
(blumuri, ţagle, fier rotund, brame, sleburi) în laminoare de eboşe
(blooming-slabbing) sau transformate cu ciocane de forje sau la prese de
forjare în semifabricate forjate.
O parte tot mai mare a oţelului este
turnată direct, sub formă de semifabricate, în instalaţii de turnare continuă. Forma
secţiunii acestor semifabricate poate, în anumite cazuri, să fie
apropiată de cea a produsului finit. Semifabricatele obţinute prin
turnarea continuă se caracterizează atât prin aspectul
suprafeţei lor exterioare, care, în general, prezintă inele
transversale de culori diferite la distanţe mai mult sau mai puţin
regulate, cât şi prin aspectul secţiunii lor transversale, care
prezintă, în general, o cristalizare radială datorată
răcirii rapide. Oţelul turnat continuu este totdeauna calmat.
IV. Realizarea
produselor finite
Semifabricatele şi, în anumite cazuri
lingourile, sunt transformate ulterior în produse finite.
Se împart, în general, în produse plate (benzi late, platbande, tole, table) şi în produse lungi (bare şi tije pentru trefilare (fil machine), bare, profile, sârme).
Aceste transformări se obţin, de
obicei, prin deformare plastică fie la cald, pornind de la lingouri sau
semifabricate (laminare la cald, forjare, filare la cald), fie la rece pornind
de la produse finite la cald (laminare la rece, extruziune, trefilare,
tragere), urmată eventual, în anumite cazuri (de exemplu, bare
obţinute la rece prin matriţare, turnare, calibrare), de
operaţii de finisare.
Conform Notei 3 a acestui Capitol, produsele
din fier sau din oţel, obţinute prin electroliză, prin turnare
sub presiune sau prin sinterizare, sunt clasificate după forma,
compoziţia şi aspectul lor, la poziţiile aferente produselor
similare laminate la cald.
Pentru aplicarea acestei Note, se înţelege
prin:
1) Turnare sub presiune
Procedeul care constă din injectarea,
sub presiune mai mult sau mai puţin ridicată, într-o formă, a
unui aliaj, fie în stare lichidă, fie în stare păstoasă.
Procedeul
permite realizarea pieselor în serie mare şi cu mare precizie a cotelor.
2) Sinterizare
O operaţie foarte importantă a
metalurgiei pulberilor, care constă din încălzirea, într-un cuptor
corespunzător, a pulberilor compactizate într-o formă, încălzire
însoţită, în general, de o presare.
Această operaţie, care conferă
proprietăţile definitive materialului sinterizat, se efectuează
în condiţii determinate de temperatură, de durată şi de
mediu. Este o aglomerare în stare solidă. Sinterizarea se poate efectua şi în
vid.
A. Deformări plastice la cald
1) Prin laminare la cald, se înţelege
laminarea efectuată într-un interval de temperatură cuprins între
temperatura de recristalizare rapidă şi cea a începutului de topire.
Acest interval depinde de diverşi factori şi în mod esenţial de
compoziţia oţelului. În general, temperatura finală a piesei în
procedeul de laminare la cald se apropie de 900oC.
2)
Prin forjare
se înţelege deformarea la cald a metalului în masa lui, cu ajutorul
ciocanelor de forje şi/sau al preselor de forjare, pentru a obţine
piese de orice formă.
3)
Prin filarea
la cald se înţelege trecerea la cald printr-o filieră pentru a
obţine bare, tuburi sau profile de diverse forme.
4)
Prin matriţare
la cald se înţelege obţinerea pieselor metalice (în general în
serie), printr-o transformare la cald a bucăţilor de metal debitate,
modelate în matriţe (închise sau cu îmbinări pentru bavură) cu
ajutorul utilajelor special adaptate. Prelucrarea prin şocuri sau prin
presiune, se face de cele mai multe ori în faze succesive, după
operaţiile preliminare de laminare, forjare cu ciocanul sau încovoiere.
B. Deformări
plastice la rece
1) Prin laminare la rece se înţelege
laminarea efectuată la temperatura ambiantă, fără
provocarea unei încălziri care să atingă temperatura de
recristalizare.
2) Prin matriţare la rece se
înţelege obţinerea pieselor metalice prin tehnici similare cu cele
descrise la punctul A. 4) de mai sus, realizate la rece (lovituri la rece).
3) Prin extrudare se înţelege deformarea,
în general, la rece a metalului în masă, la presiune ridicată, între
o matriţă şi un accesoriu al presei, într-un spaţiu închis
din toate părţile, cu excepţia părţii unde se
deplasează materialul, care ia forma dorită.
4) Prin trefilare se înţelege trecerea la
rece printr-una sau mai multe filiere, cu o viteză ridicată, a
barelor şi tijelor pentru trefilare (fil machine), pentru a obţine o
sârmă cu un diametrul mai mic, rulată.
5) Prin tragere se înţelege trecerea la
rece printr-una sau mai multe filiere, cu viteze relativ mici, a produselor
lungi, sub formă de bare şi tije, sau a barelor şi tijelor
pentru trefilare (fil machine), pentru a obţine produse cu secţiune
mai mică sau de formă diferită.
Produsele obţinute la rece se deosebesc de cele
laminate sau filate la cald, prin următoarele caracteristici:
- suprafaţa produselor obţinute
la rece are un aspect mai bun decât aceea a produselor obţinute la cald şi nu prezintă
niciodată straturi de zgură;
- toleranţele dimensionale sunt mai
reduse la produsele obţinute la rece;
- laminarea la rece vizează mai ales
produsele plate subţiri;
- examenul microscopic al produselor
obţinute la rece, evidenţiază o deformare netă a granulelor
şi orientarea lor în sensul laminării. Dimpotrivă, dacă
produsele sunt obţinute la cald, granulele vor apare aproape regulate, în
urma recristalizării.
Produsele obţinute la rece, prezintă în plus cele
două caracteristici de mai jos, care se întâlnesc în anumite cazuri
şi la produsele obţinute la cald:
a) în urma ecruisării la care au fost supuse, produsele
obţinute la rece prezintă o duritate şi o rezistenţă
la tracţiune foarte ridicată, dar aceste calităţi se
diminuează foarte mult printr-un tratament termic adecvat;
b) alungirea la rupere este foarte redusă
la produsele obţinute la rece; ea este mai ridicată în cazul produselor
care au suportat un tratament termic adecvat.
Cea mai uşoară
trecere de laminare la rece, zisă skin
pass sau trecere de îndreptare care
se aplică anumitor produse plate, laminate la cald fără
reducerea semnificativă a grosimii, nu modifică caracterul lor de
produse finite laminate la cald. Această trecere la rece la presiune
scăzută nu acţionează decât asupra suprafeţei
produselor, pe când laminarea la rece propriu-zisă (reducere la rece)
antrenează o modificare de structură a materialului printr-o
importantă reducere a secţiunii acestuia.
C. Transformare ulterioară şi finisare
Produsele finite pot fi finisate sau
transformate în articole, printr-o serie de operaţii, cum sunt:
1) Prelucrări
mecanice (strunjire, frezare, şlefuire, găurire, încovoiere,
calibrare, degroşare fină etc.); trebuie remarcat că o
simplă strunjire grosieră, care elimină stratul de oxid sau
crustele, precum şi o debavurare grosieră, nu sunt considerate ca
operaţii de finisare şi nu antrenează modificarea
clasificării.
2) Prelucrări
de suprafaţă sau alte operaţii, inclusiv placarea, în
vederea ameliorării aspectului
metalului, protejării împotriva oxidării, coroziunii etc. Cu
excepţiile prevăzute în chiar definiţiile anumitor poziţii,
aceste operaţii nu afectează clasificarea articolelor la
poziţiile lor corespunzătoare. Este vorba, în special, despre
următoarele operaţii:
a) Recoacerea,
călirea, revenirea, cementarea cu carbon, nitrurarea şi tratamente
termice similare, destinate să amelioreze proprietăţile
metalului.
b) Decalaminarea,
decaparea, răzuirea şi celelalte operaţii destinate
eliminării cojilor de oxid şi a crustei ce se formează dacă
metalul este încălzit la temperaturi ridicate.
c) Aplicarea unor
acoperiri grosiere (rugoase) destinate exclusiv protejării obiectelor
împotriva ruginii sau altor oxidări, sau pentru evitarea ripării în
timpul transportului şi facilitarea manipulării, cum sunt vopselele
conţinând un pigment antirugină activ (minium de plumb, praf de zinc,
oxid de zinc sau cromat de zinc, oxid feric, minium de fier, roşu de
Anglia), precum şi acoperirile nepigmentate pe bază de ulei,
grăsimi, ceară, parafină, grafit, gudron sau bitum.
d)
Operaţii de finisare a
suprafeţei, cum sunt:
l°)
polizarea, lustruirea şi alte operaţii similare;
2°) oxidarea artificială, obţinută prin
diverse procedee chimice, în special prin imersarea produsului într-o
soluţie oxidantă; patinarea, albăstrirea, brunarea, bronzarea,
obţinute prin diverse tehnici conduc, de asemenea, la formarea pe produs a
unei pelicule de oxid destinată mai ales ameliorării aspectului.
Aceste operaţii ameliorează şi rezistenţa la coroziune;
3°) tratamentele chimice de
suprafaţă, cum sunt:
- fosfatarea: operaţie care constă
în imersarea produsului într-o soluţie de fosfaţi ai acizilor
metalici, în special cei de mangan, de fier şi de zinc; în funcţie de
durata operaţiei şi de temperatura băii, acest procedeu are
denumirea de parkerizare sau de bonderizare;
- oxalarea, boratarea etc. prin metode
similare cu cele utilizate pentru fosfatare, cu ajutorul sărurilor sau
acizilor corespunzători;
- cromatarea, care constă în imersarea
produsului într-o soluţie care conţine, în principal, acid cromic sau
cromaţi; această operaţie are scopul de a trata, de exemplu,
suprafaţa tolelor din oţel zincat.
Aceste tratamente chimice de
suprafaţă prezintă avantajul de a proteja suprafaţa
metalelor şi de a facilita eventuala lor deformare ulterioară la
rece, a produselor în cauză, precum şi aplicarea vopselelor şi a
altor acoperiri protectoare nemetalice.
4°) acoperirile metalice (metalizările), printre procedeele
principale fiind următoarele:
- imersarea într-o baie de metal sau de aliaj
topit, de exemplu zincarea, cositorirea, plumbuirea la cald, aluminarea;
- galvanoplastia (depunerea catodică a
metalului de acoperire pe produsul de acoperit prin electroliza unei
soluţii corespunzătoare de săruri metalice), de exemplu
zincarea, cadmierea, cositorirea, plumbuirea, cromarea, cromarea-cromatarea,
cuprarea, nichelarea, aurirea, argintarea;
- difuziunea (încălzirea simultană
a produsului de acoperit şi a metalului de acoperire sub formă de
praf, care se depune pe produsul de acoperit), de exemplu sherardizarea
(cementarea cu zinc), calorizarea (cementarea cu aluminiu) şi cromizarea (prin
difuziunea cromului);
- suflarea (pulverizarea metalului de
acoperire în stare topită pe produsul de acoperit); de exemplu, procedeul
Shoop şi procedeele de suflare cu gaz, cu arc, cu plasmă,
electrostatică;
- metalizarea prin vaporizarea în vid a metalului de acoperire
şi altele asemănătoare;
- metalizarea prin ionizare într-o descărcare
luminiscentă a metalului de acoperire;
- acoperirea prin pulverizare catodică (sputtering);
5°) acoperirile nemetalice, de
exemplu emailarea, vopsirea, lăcuirea, pictarea, imprimarea, acoperirea cu
materiale plastice sau materiale ceramice, chiar prin procedee speciale, ca
descărcarea luminiscentă, electroforeza, pulverizarea
electrostatică şi trecerea printr-o baie fluidificată, electrostatizată,
urmată de o ardere prin radiaţie etc.
e) Placarea, adică asocierea metalelor de
nuanţă sau de natură diferită prin interpenetrarea
moleculară a părţilor lor în contact. Această difuziune
limitată este caracteristică produselor placate şi le distinge
de produsele acoperite prin procedee de metalizare specificate în paragrafele
precedente (în special prin simpla galvanoplastie).
Operaţiile de placare sunt realizate prin diverse
procedee: turnarea metalului de placare pe metalul de bază, urmată de
o laminare, o laminarea simplă la cald a produselor de placat în vederea
asigurării sudării, sau orice alt procedeu de aport sau de
suprapunere a metalelor de placat, urmat de un procedeu mecanic sau termic
asigurând sudarea (exemplu: electroplacarea la care aportul metalului de
placare (nichel, crom etc.) pe metalul de bază este realizat prin
galvanoplastie, difuziunea între părţile în contact ale metalelor
considerate fiind apoi obţinută prin laminare la rece, executată
după o recoacere la temperatura corespunzătoare).
Produsele
siderurgice placate cu metale neferoase rămân clasificate la
poziţiile lor corespunzătoare din acest Capitol, cu condiţia ca fierul sau oţelul să fie predominant
în greutate (vezi Nota 7 de la Secţiunea XV). De asemenea, produsele
placate cu oţel, care după compoziţia suportului sau a
oţelului de placare, ar putea fi clasificate la două Subcapitole
distincte (II, III sau IV), urmează regimul
oţelului predominant în greutate (vezi Nota 2 a acestui Capitol); de
exemplu, o bară din oţel nealiat placată cu oţel inoxidabil
va fi clasificată la Subcapitolul II, dacă primul metal
predomină în greutate, sau la Subcapitolul III, în cazul contrar.
f) Prelevarea metalului pentru a proceda la
încercări;
g) Stratificarea,
de exemplu suprapunerea unor straturi de metal între care a fost intercalat un
strat de material vâsco-elastic, acest din urmă material având rolul de a
reduce zgomotele prin proprietăţile sale izolante.
*
* *
În privinţa dispoziţiile referitoare la aliajele metalelor feroase cu alte metale, precum şi la aliajele care au fost menţionate la clasificarea articolelor compozite (articole de un gen mai particular), este necesar să se procedeze pe baza Consideraţiilor generale aferente Secţiunii XV.
NOTE EXPLICATIVE LA NOMENCLATURA COMBINATĂ
Consideraţii generale
A.
Există un ansamblu de
criterii care permit să se facă distincţia între produsele
forjate şi produsele laminate, atunci când această distincţie
trebuie făcută (poziţiile 72.07, 72.14, 72.16, 72.18, 72.24
şi 72.28).
Cu
condiţia să fie disponibilă întreaga piesă care trebuie
examinată, în primul rând trebuie observate variaţiile secţiunii
transversale:
-
dacă aceste variaţii nu se repetă periodic, produsul este
forjat;
- dacă, din contră, variaţiile se repetă periodic,
sau dacă secţiunea este constantă, produsul poate fi forjat sau
laminat. În acest caz, sunt de examinat toate criteriile următoare:
1. Dimensiunile
secţiunii transversale
Dacă sunt dimensiuni
mari (suprafaţa secţiunii transversale este peste 150 000 mm2),
produsul este, probabil, forjat. Dacă dimensiunile sunt mici (dimensiunea minimă sub 15
mm), produsul este, probabil, laminat.
2.
Forma secţiunii transversale
Dacă forma
este simplă (pătrat, dreptunghi, cerc, hexagon etc) produsul poate
să fie laminat sau forjat iar dacă forma este mai complexă,
produsul este, aproape întotdeauna, obţinut prin laminare.
3. Lungimea
Dacă lungimea produsului
este peste 5 m, acesta este, aproape sigur, laminat; dacă lungimea este
mai mică, produsul poate fi laminat sau forjat.
4. Toleranţele
dimensiunilor
Toleranţele
dimensiunilor secţiunii transversale sunt mai mici la produsele laminate
decât la produsele forjate.
5. Aspectul metalografic
Deoarece, în mod
normal, raportul de reducere este mai înalt pentru produsele laminate decât
pentru produsele forjate, examenul microscopic permite aproape întotdeauna
să se facă distincţia.
Principalele
elemente de examinat sunt incluziunile şi structura.
a) Incluziunile în
produsele laminate sunt subţiri, foarte alungite şi dispuse aproape
perfect paralel în sensul laminării; la produsele forjate, incluziunile
sunt mai puţin alungite (de formă aproape eliptică) şi nu
sunt perfect paralele.
b) Structura
produselor laminate prezintă, după recoacere, dacă piesa a fost
supusă călirii şi revenirii, benzi aproape perfect rectilinii
şi paralele în sensul laminării. Din contră, la produsele
forjate fenomenul este mult mai redus şi uneori aproape inexistent.
6. Cantitatea
Produsele forjate
sunt, în general, prezentate în cantităţi mici.
Laminarea poate fi
efectuată la cald sau la rece. În funcţie de forma piesei de laminat
şi în funcţie de dispunerea cilindrilor, procedeul permite să se obţină produse plate cum sunt
tablele, benzile, barele şi tijele de secţiune circulară sau
poligonală, profile de diferite secţiuni tuburi, ţevi etc.
B. Pentru definirea anumitor tipuri de
deformaţii plastice (cum sunt laminarea, forjarea, ştanţarea),
vezi Notele explicative la Sistemul
armonizat, Consideraţii generale la Capitolul 72, partea (IV), literele
(A) şi (B).
C. Pentru deosebirile între produsele laminate sau trase la cald
şi produsele obţinute sau finisate la rece, vezi Notele explicative la Sistemul armonizat, Consideraţii generale la
Capitolul 72, partea (IV), litera (B), ultimul paragraf.
Unele dintre deosebirile,
menţionate mai sus, între produsele laminate la cald şi produsele
laminate la rece pot fi diminuate sau chiar anulate dacă produsele
laminate la rece au fost supuse recoacerii; tot astfel, în cazul produselor
laminate la cald care au fost supuse unei uşoare operaţii de finisare
la rece, diferenţele se limitează la duritatea superficială
şi la aspectul exterior.
Barele, tijele şi
profilele laminate sau trase la cald, putând fi finisate la rece, prin tragere
sau prin alte procedee, îndeosebi prin rectificare sau calibrare, duc la
obţinerea unor produse cu un grad mai înalt de finisare. Aceste
operaţiuni determină considerarea lor ca fiind „obţinute sau
finisate la rece”.
Totuşi, simpla
îndreptare la rece şi decojirea grosieră nu sunt considerate ca
operaţii de rectificare sau de calibrare şi, deci, nu
influenţează clasificarea barelor, tijelor, profilelor simplu
laminate sau trase la cald. Similar, răsucirea acestor bare şi tije
nu este considerată ca „finisare la rece”.
D. Pentru definirea placării, vezi Notele explicative la Sistemul
armonizat, Consideraţii generale la Capitolul 72, partea (IV), litera (C),
cifra (2), paragraful (e).
Metalele comune placate cu
metale preţioase, indiferent de grosimea placării, se clasifică
la Capitolul 71 (vezi Notele explicative la Sistemul armonizat, Capitolul 71).
E. În privinţa
operaţiunilor de finisare a suprafeţei, vezi Notele explicative la
Sistemul armonizat, Consideraţii generale la Capitolul 72, partea (IV),
litera (C), cifra (2), paragraful (d).
F. Piesele forjate nefinite,
care nu au decât aspectul grosier de eboşe forjate de la poziţiile
72.07, 72.18 sau 72.24, se clasifică la poziţiile la care se
clasifică articolele finite, adică se clasifică, în general, la
Capitolele 82, 84, 85 sau 87. Rezultă, de exemplu, că piesele
forjate, din fier sau din oţel, destinate fabricării vilbrochenelor,
se clasifică la poziţia 84.83.
SUBCAPITOLUL I
PRODUSE PRIMARE; PRODUSE PREZENTATE SUB FORMĂ DE GRANULE SAU DE
PULBERI.
72.01 - FONTE BRUTE ŞI FONTE-OGLINDĂ
(SPIEGEL) ÎN LINGOURI, BLOCURI SAU ALTE FORME PRIMARE.
72.02 -
FEROALIAJE.
72.03 -
PRODUSE FEROASE OBŢINUTE PRIN REDUCEREA DIRECTĂ A MINEREURILOR
DE FIER ŞI ALTE PRODUSE FEROASE SPONGIOASE, ÎN BUCĂŢI, PELETE
SAU FORME SIMILARE; FIER CU O PURITATE MINIMĂ ÎN GREUTATE DE 99,94 %, ÎN
BUCĂŢI, PELETE SAU FORME SIMILARE.
72.04 - DEŞEURI ŞI
RESTURI DE FONTĂ, DE FIER SAU DE OŢEL (FIER VECHI); DEŞEURI
LINGOTATE DIN FIER SAU DIN OŢEL.
72.05 - GRANULE ŞI PULBERI DE FONTĂ
BRUTĂ, DE FONTĂ-OGLINDĂ (SPIEGEL), DE FIER SAU DE OŢEL.
SUBCAPITOLUL
II FIER ŞI OŢELURI NEALIATE.
72.06 - FIER
ŞI OŢELURI NEALIATE ÎN LINGOURI SAU ÎN ALTE FORME PRIMARE, CU
EXCEPŢIA FIERULUI DE LA
POZIŢIA 72.03.
72.07 - SEMIFABRICATE DIN FIER SAU DIN OŢELURI
NEALIATE.
72.08 - PRODUSE LAMINATE PLATE,
DIN FIER SAU DIN OŢELURI NEALIATE, CU O LĂŢIME DE MINIMUM 600
mm, LAMINATE LA CALD, NEPLACATE ŞI NEACOPERITE (+).
72.09 -
PRODUSE LAMINATE PLATE, DIN FIER SAU DIN OŢELURI NEALIATE, CU O
LĂŢIME DE MINIMUM 600 mm, LAMINATE LA RECE, NEPLACATE ŞI
NEACOPERITE (+).
72.10 - PRODUSE LAMINATE
PLATE, DIN FIER SAU DIN OŢELURI NEALIATE, CU O LĂŢIME DE MINIMUM
600 mm, PLACATE SAU ACOPERITE (+).
72.11 - PRODUSE
LAMINATE PLATE, DIN FIER SAU DIN OŢELURI NEALIATE, CU O LĂŢIME
SUB 600 mm, NEPLACATE ŞI NEACOPERITE (+).
72.12 - PRODUSE
LAMINATE PLATE, DIN FIER SAU DIN OŢELURI NEALIATE, CU O LĂŢIME
SUB 600 mm, PLACATE SAU ACOPERITE (+).
72.13 - BARE
ŞI TIJE LAMINATE LA CALD RULATE ÎN SPIRE NEARANJATE (FIL MACHINE), DIN
FIER SAU DIN OŢELURI NEALIATE.
72.14
- ALTE BARE
ŞI TIJE DIN FIER SAU DIN OŢELURI NEALIATE, SIMPLU FORJATE, LAMINATE,
TRASE SAU EXTRUDATE LA CALD, INCLUSIV CELE TORSIONATE DUPĂ LAMINARE.
72.15 - ALTE BARE ŞI TIJE DIN
FIER SAU DIN OŢELURI NEALIATE (+).
72.16 - PROFILE DIN FIER SAU DIN OŢELURI
NEALIATE (+).
72.17 - SÂRMĂ DIN FIER SAU DIN
OŢELURI NEALIATE (+).
SUBCAPITOLUL III OŢELURI
INOXIDABILE.
72.18
- OŢELURI INOXIDABILE ÎN LINGOURI SAU ÎN ALTE FORME PRIMARE; SEMIFABRICATE
DIN OŢELURI INOXIDABILE.
72.19 -
PRODUSE LAMINATE PLATE DIN OŢELURI INOXIDABILE, CU O
LĂŢIME DE MINIMUM 600 mm (+).
72.20 - PRODUSE LAMINATE PLATE DIN OŢELURI
INOXIDABILE, CU O LĂŢIME SUB 600 mm (+).
72.21
- BARE ŞI TIJE LAMINATE LA CALD, RULATE ÎN SPIRE NEARANJATE (FIL MACHINE), DIN OŢELURI INOXIDABILE.
72.22
- ALTE BARE ŞI TIJE DIN
OŢELURI INOXIDABILE; PROFILE DIN OŢELURI INOXIDABILE (+).
72.23 - SÂRMĂ DIN
OŢELURI INOXIDABILE.
SUBCAPITOLUL
IV ALTE OŢELURI ALIATE; BARE
ŞI TIJE TUBULARE PENTRU FORAJ, DIN OŢELURI ALIATE SAU NEALIATE.
72.24
- ALTE OŢELURI ALIATE ÎN LINGOURI
SAU ÎN ALTE FORME PRIMARE; SEMIFABRICATE DIN ALTE OŢELURI ALIATE.
72.25 - PRODUSE
LAMINATE PLATE DIN ALTE OŢELURI ALIATE, CU O LĂŢIME DE MINIMUM
600 mm (+).
72.26 - PRODUSE
LAMINATE PLATE DIN ALTE OŢELURI ALIATE, CU O LĂŢIME SUB 600 mm
(+).
72.27 - BARE ŞI TIJE LAMINATE LA CALD, RULATE ÎN
SPIRE NEARANJATE (FIL MACHINE), DIN ALTE OŢELURI ALIATE.
72.28 - ALTE BARE
ŞI TIJE DIN ALTE OŢELURI ALIATE; PROFILE DIN ALTE OŢELURI ALIATE;
BARE ŞI TIJE TUBULARE PENTRU FORAJ, DIN OŢELURI ALIATE SAU NEALIATE
(+).
72.29 -
SÂRMĂ, DIN ALTE OŢELURI ALIATE.