CAPITOLUL 75

 

NICHEL ŞI ARTICOLE DIN NICHEL

 

 

Note de Capitol

 

l.- În acest Capitol, se înţelege prin:

a) Bare şi tije

produsele laminate, extrudate, trase sau forjate, nerulate, a căror secţiune transversală, plină şi constantă pe întreaga lor lungime, este în formă de cerc, de oval, de pătrat, de dreptunghi, de triunghi echilateral sau de poligon convex regulat (inclusiv "cercurile aplatizate" şi "dreptunghiurile modificate", ale căror două laturi opuse sunt în formă de arc de cerc convex, iar celelalte două sunt rectilinii, egale şi paralele). Produsele cu secţiune transversală pătrată, dreptunghiulară, triunghiulară sau poligonală pot avea muchii rotunjite pe întreaga lor lungime. Grosimea produselor cu secţiune transversală dreptunghiulară (inclusiv produsele cu secţiune "dreptunghiulară modificată") depăşeşte a zecea parte din lăţime. Se consideră, de asemenea, ca fiind bare şi tije, produsele de aceleaşi forme şi dimensiuni, obţinute prin mulare, turnare sau sinterizare, dacă au suferit, ulterior obţinerii lor, o prelucrare superioară unei debavurări grosiere, cu condiţia ca această prelucrare să nu le confere acestor produse caracterul de articole sau de produse clasificate în altă parte.

b) Profile

produsele laminate, extrudate, trase, forjate sau obţinute prin formare sau prin îndoire, rulate sau nu, cu secţiunea transversală constantă pe întreaga lor lungime, care nu corespund nici uneia dintre definiţiile date pentru bare şi tije, pentru sârme, pentru table, pentru benzi, pentru foi, pentru tuburi sau pentru ţevi. Sunt considerate, de asemenea, ca fiind profile, produsele de aceleaşi forme, obţinute prin mulare, prin turnare sau prin sinterizare, dacă au suferit, ulterior obţinerii lor, o prelucrare superioară unei debavurări grosiere, cu condiţia ca această prelucrare să nu le confere acestor produse caracterul de articole sau de produse clasificate în altă parte.

c) Sârmă

produsele laminate, extrudate, trase sau trefilate, rulate, a căror secţiune transversală, plină şi constantă pe întreaga lor lungime, este în formă de cerc, de oval, de pătrat, de dreptunghi, de triunghi echilateral sau de poligon convex regulat (inclusiv "cercurile aplatizate" şi "dreptunghiurile modificate", ale căror două laturi opuse sunt în formă de arc de cerc convex, iar celelalte două sunt rectilinii, egale şi paralele). Produsele cu secţiune transversală pătrată, dreptunghiulară, triunghiulară sau poligonală pot avea muchii rotunjite pe întreaga lor lungime. Grosimea produselor cu secţiune transversală dreptunghiulară (inclusiv produsele cu secţiune "dreptunghiulară modificată") depăşeşte a zecea parte din lăţime.

d) Table, benzi şi  folii

produsele plate (altele decât produsele sub formă brută, de la poziţia 75.02), rulate sau nu, cu secţiune transversală dreptunghiulară (alta decât pătrată) plină, chiar cu muchii rotunjite (inclusiv "dreptunghiurile modificate", ale căror două laturi opuse sunt în formă de arc de cerc convex, iar celelalte două sunt rectilinii, egale şi paralele), cu o grosime uniformă, prezentate:

-     sub formă pătrată sau dreptunghiulară, a căror grosime nu depăşeşte a zecea parte din lăţime,

-     sub altă formă decât cea pătrată sau dreptunghiulară, de orice dimensiune, cu condiţia să nu aibă caracterul de articole sau de produse clasificate în altă parte.

      Rămân, între altele, clasificate la poziţia 75.06, tablele, benzile şi foliile care prezintă modele în relief (de exemplu caneluri, striaţii, încreţiri, picături, nervuri, romburi), precum şi cele perforate, ondulate, lustruite sau acoperite, cu condiţia ca aceste prelucrări să nu le confere acestor produse caracterul de articole sau de produse clasificate în altă parte.

e) Tuburi şi ţevi

produsele tubulare, rulate sau nerulate, a căror secţiune transversală, care este constantă pe toată lungimea lor şi care nu prezintă decât o singură cavitate închisă, este în formă de cerc, de oval, de pătrat, de dreptunghi, de triunghi echilateral sau de poligon convex regulat, şi ai cărei pereţi au o grosime constantă. Sunt considerate, de asemenea, ca fiind tuburi şi ţevi, produsele cu secţiune transversală în formă de pătrat, de dreptunghi, de triunghi echilateral sau de poligon convex regulat, care pot avea muchiile rotunjite pe toată lungimea lor, cu condiţia ca secţiunile transversale interioară şi exterioară să aibă aceeaşi formă, aceeaşi orientare şi acelaşi centru. Tuburile şi ţevile care au secţiunile transversale menţionate mai sus, pot fi lustruite, acoperite, îndoite, filetate interior sau exterior, găurite, îngustate, evazate, conice sau echipate cu flanşe, bride sau bucşe.

ș

ș       ș

Note de subpoziţii

l.- În acest Capitol, se înţelege prin:

a) Nichel nealiat

metalul care conţine, în total, cel puţin 99% , în greutate, nichel şi cobalt, cu condiţia ca:

1) conţinutul de cobalt să nu depăşească 1,5% , în greutate, şi

2) conţinutul în orice alt element să nu depăşească limitele indicate în tabelul de mai jos:

 

                                                                                 TABEL - Alte elemente

 

 

Element

                                         

 

Conţinut limită %  în greutate

Fe

O  

Alte elemente, fiecare

Fier

Oxigen

 

0,5

0,4

0,3

 

 

b) Aliaje de nichel

materialele metalice în care nichelul predomină în greutate faţă de oricare dintre celelalte elemente, cu condiţia ca:

1)   conţinutul de cobalt să depăşească 1,5%, în greutate,

       2) conţinutul, în greutate, al cel puţin unuia dintre celelalte elemente să depăşească limita indicată   în tabelul de mai sus, sau

3)   conţinutul total, în greutate, al altor elemente decât nichelul şi cobaltul să depăşească 1 %.

 

2.-  Prin derogare de la dispoziţiile Notei 1 c) a acestui Capitol, pentru interpretarea subpoziţiei 7508.10, se admit drept sârme numai produsele, rulate sau nerulate, a căror secţiune transversală de formă oarecare, nu depăşeşte 6 mm în dimensiunea sa cea mai mare.

 

 

NOTE EXPLICATIVE LA SISTEMUL ARMONIZAT

 

 

CONSIDERAŢII GENERALE

 

Acest Capitol se referă la nichel şi la aliajele acestuia.

      Nichelul este un metal alb-cenuşiu, relativ dur (punctul de topire este 1453oC), având proprietăţi feromagnetice, maleabil, ductil, tenace şi rezistent la coroziune şi la oxidare.

 

*

*        *

 

     Nichelul este întrebuinţat în principal la obţinerea multor aliaje şi, în special, a oţelurilor aliate sau ca metal de acoperire pentru alte metale (prin depunere electrolitică, în general) şi drept catalizator în numeroase reacţii chimice. Nichelul nealiat prelucrat este, de asemenea, utilizat pe scară largă la fabricarea aparatelor pentru industria chimică. În afară de aceasta, nichelul nealiat sau aliajele de nichel sunt utilizate la fabricarea monedelor.

 

*

*       *

      Principalele aliaje ale nichelului cu alte metale comune, incluse în acest Capitol, conform dispoziţiilor din Nota 5 a Secţiunii XV, sunt:

1)   Aliajele nichel-fier, în care nichelul predomină în greutate. Ele sunt utilizate, datorită permeabilităţii lor magnetice mari şi datorită histerezisului lor slab, la fabricarea cablurilor submarine, a miezurilor bobinelor de inducţie, ca ecrane magnetice etc.

2) Aliajele nichel-crom şi nichel-crom-fier. Ele cuprind o gamă vastă de aliaje comerciale, care au drept caracteristică tenacitatea şi rezistenţa lor la oxidare la cald, la exfoliere şi la multe medii corozive. Aceste aliaje se utilizează la fabricarea rezistenţelor încălzitoare pentru aparate de încălzit, a unor produse cum sunt muflele şi retortele utilizate pentru tratamentul termic al oţelurilor sau al altor metale, a ţevăriei pentru tratamentele chimice sau petrochimice, la temperaturi înalte. Sunt de asemenea incluse în această grupă aliajele speciale numite superaliaje, concepute în mod special pentru a rezista la temperaturile ridicate care se realizează în turbinele avioanelor, unde sunt utilizate la fabricarea paletelor, a cămăşilor de combustie, a secţiunilor de racord etc. Aceste aliaje conţin de multe ori molibden, tungsten, niobiu, aluminiu, titan etc., care ameliorează în mod sensibil rezistenţa termică a aliajului.

3) Aliajele nichel-cupru care, în afara rezistenţei lor la coroziune, posedă şi bune calităţi mecanice,  fiind utilizate la fabricarea arborilor de elice sau pentru dispozitivele de racordare. Ele îşi găsesc de asemenea aplicaţii în pompe, vane, ţevărie sau alte aparate expuse acţiunii unor acizi minerali sau organici, bazelor sau sărurilor.

 

*

*         *

     Capitolul cuprinde:

A)     Matele, sinterii oxidului metalului şi celelalte produse intermediare ale metalurgiei nichelului, ca şi formele brute sub care este obţinut metalul, deşeurile şi resturile de nichel (poziţiile  75.01 până la 75.03).

B)     Pulberile şi paietele de nichel (poziţia 75.04).

C)      Semifabricatele obţinute, în general, prin laminarea, forjarea, extrudarea la presă, tragerea sau trefilarea nichelului sub formă brută de la poziţia 75.02 (poziţiile 75.05 şi 75.06).

D)    Tuburile, ţevile şi accesoriile de ţevărie (poziţia 75.07), anozii pentru nichelare, precum şi un ansamblu de articole altele decât cele cuprinse fie în Nota 1 a Secţiunii XV, fie în Capitolele 82 sau 83, fie în celelalte părţi ale Nomenclaturii (poziţia 75.08).

*

*        *

 

     Semifabricatele şi articolele acestui Capitol sunt, în mod frecvent, supuse unor prelucrări diverse în vederea ameliorării, în special, a proprietăţilor şi a aspectului metalului. Aceste operaţii, care nu afectează clasificarea acestor articole în poziţiile lor corespunzătoare, sunt în general cele descrise în Consideraţiile generale ale Capitolului 72. (Vezi, totuşi, cazul particular al anozilor pentru nichelare (poziţia 75.08)).

 

*

*         *

     În ceea ce priveşte dispoziţiile referitoare la clasificarea articolelor compozite (în special, produsele finite), se vor consulta Consideraţiile generale ale Secţiunii XV.

 

 

75.01- MATE DE NICHEL, ”SINTERI” DE OXIZI DE NICHEL ŞI ALTE PRODUSE INTERMEDIARE ALE METALURGIEI NICHELULUI.

 

75.02 - NICHEL SUB FORMĂ BRUTĂ.

 

75.03 - DEŞEURI ŞI RESTURI, DIN NICHEL.

 

75.04 - PULBERI ŞI PAIETE, DIN NICHEL.

 

75.05 - BARE, TIJE PROFILE ŞI SÂRMĂ, DIN NICHEL.

 

75.06 - TABLE, BENZI ŞI FOLII, DIN NICHEL.

 

75.07 - TUBURI, ŢEVI ŞI ACCESORII DE ŢEVĂRIE (DE EXEMPLU RACORDURI, COTURI, MANŞOANE), DIN NICHEL.

 

75.08 -  ALTE ARTICOLE  DIN NICHEL.

 

 

SUS