ANEXA B

METODĂ DE DETERMINARE A PUNCTULUI DE SOLIDIFICARE AL NAFTALINEI

Se topesc, sub amestecare continuă, cca 100 g de naftalină într-o capsulă de porţelan cu capacitatea de cca 100 cm³. Se introduc cca 40 cm³ de masă topită într-un flacon Shukoff încălzit în prealabil, astfel încât să fie plin ¾. Se introduce printr-un dop de plută un termometru cu scală divizată în 1/20 fracţiuni de grad, şi se plasează astfel încât rezervorul cu mercur să fie amplasat în mijlocul lichidului. În momentul în care temperatura scade şi ajunge în apropierea punctului de solidificare a naftalinei (în jur de 83⁰C) se induce cristalizarea prin agitare continuă. Din momentul în care se formează primele cristale, în general coloana de mercur rămâne la aceeaşi valoare, apoi continuă să scadă din nou. Se reţine temperatura la care mercurul termometrului a staţionat un anumit timp şi se consideră că această temperatură reprezintă punctul de solidificare al naftalinei, după aplicarea corecţiei care ţine cont de partea coloanei de mercur care se găseşte în exteriorul lichidului.

Se poate admite că această corecţie, pentru un termometru cu mercur, este:

unde n este numărul de gradaţii ale coloanei de mercur rămase în afara lichidului, t este temperatura reţinută, t’ este temperatura medie a coloanei de mercur care se află în afara flaconului. „t” poate fi determinată cu aproximaţie şi cu ajutorul unui termometru auxiliar al cărui rezervor cu mercur se găseşte la jumătatea înălţimii părţii de coloană din afara flaconului. Utilizarea unui termometru cu tub capilar garantează o precizie mai mare.

Flaconul Shukoff este schiţat mai jos; este un recipient din sticlă, cu pereţi dubli, între care se realizează vid.

SUS