28.25 - HIDRAZINĂ ŞI HIDROXILAMINĂ ŞI SĂRURILE LOR ANORGANICE; ALTE BAZE ANORGANICE; ALŢI OXIZI, HIDROXIZI ŞI PEROXIZI DE METALE.

2825.10 - Hidrazină şi hidroxilamină şi sărurile lor anorganice

2825.20 - Oxid şi hidroxid de litiu

2825.30 - Oxizi şi hidroxizi de vanadiu

2825.40 - Oxizi şi hidroxizi de nichel

2825.50 - Oxizi şi hidroxizi de cupru

2825.60 - Oxizi de germaniu şi dioxid de zirconiu

2825.70 - Oxizi şi hidroxizi de molibden

2825.80 - Oxizi de stibiu (antimoniu)

2825.90 – Altele

NOTE EXPLICATIVE LA SISTEMUL ARMONIZAT

Poziţia cuprinde:

A) Hidrazina şi hidroxilamina şi sărurile lor anorganice.

B) Oxizii, hidroxizii şi peroxizii metalelor din acest Capitol care nu au fost clasificaţi în poziţiile precendente.

Principalele produse de acest fel sunt :

1) Hidrazina şi sărurile ei anorganice.

Hidrazina (NH₂.NH₂) Produs bazic preparat prin acţiunea amoniacului asupra hipocloritului sodic. Există şi sub forma hidratului (NH₂.NH₂.H₂O). Este un lichid incolor, fumegând la aer, lacrimogen. Agent reducător puternic, este utilizat la fabricarea explozivilor de amorsare sau în sintezele organice.

Sărurile anorganice de hidrazină. Rezultă din reacţiile de adiţie cu acizii minerali. Cel mai important este sulfatul, cristale incolore, puţin solubil în apă rece, se descompune violent la căldură; utilizat ca reactiv în analize, în metalurgie (pentru separarea poloniului de telur) etc.

Derivaţii organici de hidrazină sunt clasificaţi la poziţia 29.28.

2) Hidroxilamina şi sărurile ei anorganice.

Hidroxilamina (NH₂OH). Produs bazic, se obţine prin hidroliza nitrometanului. Cristale incolore, delicvescente, foarte solubile în apă; se topeşte la 33°C şi se descompune cu violenţă la 130°C.

Sărurile anorganice de hidroxilamină. Rezultă din reacţiile de adiţie cu acizii minerali. Principalele săruri sunt clorura, sulfaţii şi azotaţii, cristale albe sau incolore, solubile în apă. Sunt utilizate ca agenţi reducători în sintezele organice, ca antioxidanţi ai acizilor graşi, ca materiale de albire, vopsire sau imprimare a ţesăturilor, ca reactiv etc.

Derivaţii organici de hidroxilamină sunt clasificaţi la poziţia 29.28.

3) Oxid (hemioxid) şi hidroxid de litiu. Oxidul (Li₂O) şi hidroxidul său (LiOH) sunt obţinuţi pornind de la azotatul de litiu. Sunt prafuri de culoare albă, solubile în apă, utilizate în industria fotografică sau la prepararea sărurilor de litiu.

4) Oxizii şi hidroxizii de vanadiu. Oxidul cel mai important este pentaoxidul de divanadiu (anhidrida vanadică) (V₂O₅), obţinut pornind de la vanadaţii naturali de la poziţia 26.15 (vanadinit, descloidit, roscoelit) sau de la poziţia 26.12 (carnotit). Se prezintă în stare amorfă sau cristalină, în masă sau sub formă de praf, cu o culoare care variază de la galben până la brun-roşcat; devine roşu sub acţiunea căldurii şi este foarte puţin solubil în apă. Utilizat la prepararea sărurilor de vanadiu, a anumitor cerneluri sau drept catalizator (fabricarea acidului sulfuric, a anhidridei ftalice, a alcoolului etilic de sinteză).

Există mai mulţi hidroxizi care formează acizi, din care provin diferiţi vanadaţi de la poziţia 28.41.

5) Oxizii şi hidroxizii de nichel.

a) Oxidul de nichel (oxid nichelos) (NiO). Poate fi obţinut prin calcinarea puternică a nitratului sau a carbonatului. Funcţie de modul de preparare, el se prezintă sub forma unui praf gri-verzui, mai mult sau mai puţin dens şi mai mult sau mai puţin negru. Se foloseşte în industria emailului, în sticlărie drept colorant, în sintezele organice drept catalizator. Este un oxid bazic.

b) Oxidul nichelic (sescvioxid) (Ni₂O₃). Praf negru utilizat drept colorant în industria emailului sau la prepararea plăcilor de acumulatori alcalini.

c) Hidroxidul nichelos (Ni(OH)₂). Praf fin verde, utilizat în placarea electrolitică, ca element constitutiv al plăcilor de acumulatori alcalini sau la prepararea catalizatorilor cu nichel.

Poziţia nu cuprinde:

a) Oxidul natural de nichel (Bunsenitul) (poziţia 25.30).

b) Oxizii impuri de nichel, de exemplu sinterele de nichel şi oxidul de nichel de tip granulos (oxid de nichel verde) (poziţia 75.01).

6) Oxizii şi hidroxizii de cupru.

a) Oxid cupros (protoxid, oxid roşu ) (Cu₂O). Se obţine pornind de la acetatul de cupru sau sulfatul cupric. Praf roşu, cristalin, insolubil în apă. Este utilizat pentru colorarea în roşu a sticlelor (sticle de semnalizare), pentru prepararea vopselelor anticorosive, la fabricarea pietrelor sintetice (smaraldul artificial) sau ca fungicid în agricultură.

b) Oxid cupric (oxid negru) (CuO). Preparat pornind de la nitrat sau carbonat sau prin oxidarea metalului. Praf sau grăunţe negre, cu reflexe maronii, insolubile în apă. Pigment utilizat în industria emailului, în sticlărie (sticle verzi), în ceramică sau la prepararea vopselelor. Utilizat şi la depolarizarea pilelor electrice sau ca agent oxidant sau catalizator în chimia organică.

c) Hidroxizi de cupru. Cel mai obişnuit este hidroxidul cupric (Cu(OH)₂). Solid albastru care, singur sau în amestec, constituie un pigment (albastru de Bremen). Utilizat la prepararea pigmenţilor (cum este albastrul Peligot, stabil la lumina artificială) sau a soluţiei amoniacale zise lichior de Schweitzer, utilizat ca reactiv sau pentru dizolvarea mătăsii artificiale (mătăsuri artificiale de cupru).

Oxidul cupros natural (cuprita) şi oxidul cupric natural (tenorita, melaconita) se clasifică la poziţia 26.03.

7) Oxizi de germaniu. Cel mai important oxid este dioxidul (GeO₂) obţinut în metalurgia acestui metal pornind de la sulfură naturală de germaniu şi cupru de la poziţia 26.17 (germanit) sau prin hidroliza clorurii. Praf alb, puţin solubil în apă. Este utilizat pentru prepararea germaniului (utilizat la tranzistoare etc.), în medicină sau la fabricarea sticlelor speciale.

8) Oxizi şi hidroxizi de molibden. Cel mai important dintre oxizii de molibden este anhidrida molibdenică (MoO₃), obţinut pornind de la disulfura naturală de la poziţia 26.13 (molibdenit). Produs cristalin alb, care devine galben la căldură, practic insolubil în apă, fiind folosit drept catalizator în sintezele organice (fabricarea anhidridei ftalice).

Există şi oxizi albaştri, care, singuri sau în amestec (în acest ultim caz ei sunt clasificaţi la Capitolul 32), sunt utilizaţi şi în pictura artistică sub denumirea de albastru de molibden sau indigo mineral.

Printre hidroxizi se pot menţiona acidul molibdic (H₂MoO₄) praf alb sau gălbui, puţin solubil în apă, utilizat în ceramică (glazuri) sau drept catalizator. Molibdaţii de la poziţia 28.41 derivă din aceşti hidroxizi.

Oxidul natural de molibden (ocru de molibden, molibdit) este clasificat la poziţia 25.30.

9) Oxizii de antimoniu (stibiu).

a) Trioxidul sau anhidrida stibioasă (Sb₂O₃). Obţinut prin oxidarea metalului sau pornind de la sulfura naturală (stibină sau stibnit). Praf alb sau cristalizat sub formă de ace; practic insolubil în apă. Sub denumirea de alb sau zăpadă de stibiu se înţelege fie oxidul pur, clasificat la această poziţie, fie un amestec al acestui oxid cu oxidul de zinc, clasificat la Capitolul 32. Trioxidul de stibiu se foloseşte în industria vopselelor, ca opacizant în industria emailului (emailarea fierului) sau în industria ceramică (glazuri), la fabricarea sticlelor cu coeficient mic de dilatare (sticle de lampă), pentru obţinerea pietrelor sintetice preţioase sau semipreţioase (rubin, topaz sau granat artificial). Este punctul de plecare al stibiaţilor de la poziţia 28.41.

b) Pentaoxidul sau anhidrida stibică (Sb₂O₅). Poate fi obţinut oxidând metalul sau calcinând nitratul. Praf galben, utilizat ca opacizant în industria emailului. Este punctul de plecare al antimoniaţilor de la poziţia 28.41.

c) Tetraoxidul (Sb₂O₄). Praf alb care poate fi obţinut prin încălzirea pentaoxidului.

Poziţia nu cuprinde trioxizii naturali de stibiu (senarmontita, exitel sau valentinit) şi tetraoxidul natural (cervantita) care reprezintă minereuri (poziţia 26.17).

10) Oxidul şi hidroxidul de beriliu

a) Oxidul (BeO) (glucină anhidră). Preparat pornind de la nitrat sau de la sulfat. Praf alb, insolubil în apă, cristalizabil. Utilizat la fabricarea sărurilor de beriliu sau a pietrelor sintetice preţioase sau semipreţioase sau drept catalizator.

b) Hidroxid (glucină hidratată) (Be(OH)₂). Praf alb, având aspectul aluminei.

11) Oxid, hidroxid şi peroxid de calciu. Sunt clasificaţi aici doar oxidul (CaO) şi hidroxidul (Ca(OH)₂ în stare pură, adică neconţinând practic argilă, oxid de fier, oxid de mangan etc.), aşa cum se obţin prin calcinarea carbonatului de calciu precipitat.

Este clasificat în această grupă varul electrotopit, care se obţine prin topirea în cuptor electric a varului nestins obişnuit. De o puritate ridicată (aproximativ 98% oxid de calciu), are o structură cristalină, este în general incolor. Este utilizat în mod special pentru căptuşirea refractară a cuptoarelor, pentru fabricarea creuzetelor sau pentru mărirea rezistenţei la uzură a betonului la care el este adăugat sub formă de fragmente mărunte.

Peroxidul de calciu (dioxidul) (CaO₂) . Praf alb sau gălbui, hidratat (cu 8H₂O în general) este puţin solubil în apă, utilizat ca bactericid sau detergent, în medicină sau la preparatele cosmetice.

Varul comercial (oxidul de calciu, var nestins sau anhidru şi varul stins sau hidroxidul de calciu) este clasificat la poziţia 25.22.

12) Hidroxizii de mangan.

a) Hidroxid de mangan (II) (Mn(OH)₂). Praf albicios, insolubil în apă.

b) Hidroxid de mangan (III) (Mn(OH)₃). Derivat din sescvioxid (Mn₂0₃). Este un praf brun utilizat la prepararea culorilor (brun de mangan) şi a linoleatului de mangan.

c) Hidroxid salin. Derivat din oxidul salin Mn₃O₄.

Poziţia nu cuprinde sescvioxidul de mangan natural hidratat (hidroxidul III manganic natural ( manganitul), mineral de la poziţia 26.02 şi oxizii de mangan nehidrataţi (poziţia 28.20).

13) Dioxid de zirconiu. Oxidul (ZrO₂) nu trebuie confundat cu zirconul (poziţia 26.15 sau 71.03), care este un silicat natural cristalizat de zirconiu.

Oxidul artificial se obţine pornind de la acest din urmă minereu sau de la sărurile de zirconiu. Praf albicios foarte refractar, al cărui punct de topire este apropiat de 2.600°C. Utilizat ca produs foarte refractar, rezistent la agenţi chimici, ca pigment sau opacifiant ceramic (alb de zirconiu), ca abraziv, drept constituent al sticlei, drept catalizator.

Oxidul natural de zirconiu (baddeleyt) este minereu clasificat la poziţia 26.15.

14) Oxidul şi hidroxidul de cadmiu.

a) Oxidul (CdO). Praf galben mai mult sau mai puţin brun, funcţie de temperatura la care a fost obţinut oxidul în cursul calcinării carbonatului sau a hidroxidului. Utilizat în ceramică sau drept catalizator.

b) Hidroxidul (Cd(OH)₂). Praf alb.

15) Oxizi şi hidroxizi de staniu.

a) Oxid stanos (oxid brun, protoxid) (SnO). Produs insolubil în apă, care se prezintă, în funcţie de modul de preparare, sub forma unor cristale gri sau negre sau sub formă de praf brun-oliv, cu reflexe albăstrui, roşiatice sau verzui.

Este amfoter şi dă naştere la staniţii de la poziţia 28.41. Se utilizează în sintezele organice ca agent reducător sau catalizator.

b) Oxid stanic (anhidrida stanică, dioxid) (SnO₂). Insolubil în apă, se prezintă sub formă de praf alb (alb de staniu), sau gri (cenuşă de staniu). Utilizat în industria ceramică sau în sticlărie ca opacifiant. Praful gri este utilizat pentru polizarea metalelor, a geamurilor etc., sau pentru obţinerea unor compoziţii vitrifiabile.

Oxidul stanic este amfoter şi dă naştere la stanaţii de la poziţia 28.41.

c) Acidul stanic sau hidroxidul stanic (Sn(OH)₄). Obţinut prin acţiunea unei leşii alcaline asupra unei sări stanice. Praf alb care se poate transforma în acid metastanic.

d) Acid metastanic. Obţinut pornind de la acidul stanic. Praf insolubil în apă. Utilizat drept culoare opacizantă în industria ceramică sau ca abraziv în sticlărie.

Stanaţii de la poziţia 28.41 derivă de la aceşti acizi stanici.

Poziţia nu cuprinde:

a) Oxidul stanic natural (casiteritul), minereu de la poziţia 26.09.

b) Zgurile de staniu, adică amestecurile de staniu şi de oxizi de staniu, obţinute în cursul topirii acestui metal (poziţia 26.20).

16) Oxizi şi hidroxizi de wolfram. Oxidul cel mai important este anhidrida tungstenică (trioxidul de wolfram) (WO₃), obţinut în cursul metalurgiei acestui metal prin tratarea tungstaţilor naturali de la poziţia 26.11 (wolframitul, scheelitul). Se prezintă ca praf cristalin de culoare galben-lămâie, devenind portocaliu prin încălzire; este insolubil în apă. Este utilizat la prepararea wolframului filamentelor de lămpi electrice şi a vopselei de ceramică.

Există mai mulţi hidroxizi, în particular acidul tungstenic (hidrat galben) (H₂WO₄), de la care derivă tungstenaţii normali de la poziţia 28.41.

Oxidul natural de wolfram (ocru de wolfram, tungstitul) se clasifică la poziţia 25.30.

17) Oxizi de mercur. Oxidul mercuric (HgO) este cel mai important. Calcinarea nitratului mercuric dă oxidul roşu, un praf cristalin. Precipitând o soluţie de clorură mercurică cu un hidroxid alcalin sau oxidând direct mercurul, se obţine oxidul galben, un praf amorf, mai dens şi mai puţin activ. Aceşti oxizi sunt toxici şi devin negri la lumină. Ei sunt folosiţi, mai ales primul, în oftalmologie. Folosiţi la prepararea vopselelor marine sau a sărurilor de mercur sau drept catalizatori.

18) Oxizi şi hidroxizi de bismut.

a) Trioxidul de dibismut (sescvioxid) (Bi₂O₃). Se prepară pornind de la nitrat sau carbonat. Praf galben pal, insolubil în apă, se înroşeşte la căldură. Este folosit în industria sticlei, sau a ceramicii.

b) Pentaoxidul de dibismut (oxid roşu) (Bi₂O₅). Praf roşu-maroniu.

c) Hidroxizi de bismut (III) (Bi(OH)₃).

Ocrul de bismut natural, care conţine mai ales trioxid, se clasifică la poziţia 26.17.

NOTE EXPLICATIVE LA NOMENCLATURA COMBINATĂ

28.25	Hidrazină şi hidroxilamină şi sărurile lor anorganice; alte baze anorganice; alţi oxizi, hidroxizi şi peroxizi de metale
2825.70.00	Oxizi şi hidroxizi de molibden Nu se clasifică la acest cod tarifar oxidul molibdic tehnic obţinut prin simpla prăjire a concentratelor de molibdenit (codul tarifar 2613.10.00).

SUS