28.49 – CARBURI, CU COMPOZIŢIE CHIMICĂ DEFINITĂ SAU NU.

2849.10 - De calciu

2849.20 - De siliciu

2849.90 – Altele

 

NOTE EXPLICATIVE LA SISTEMUL ARMONIZAT

 

Poziţia cuprinde:

A)  Carburile binare, care sunt combinaţii chimice ale carbonului cu un alt element mai electropozitiv decât carbonul. Cele cunoscute sub numele de acetiluri se clasifică de asemenea aici .

Carburile binare cele mai cunoscute sunt:

1)     Carbura de calciu (CaC2). Solid transparent şi incolor în stare pură, opac sau gri în stare impură. Descompusă de apă cu producere de acetilenă, este utilizat la prepararea acestui gaz sau a cianamidei de calciu.

2)     Carbura de siliciu (siliciura de carbon, carborund) (SiC). Obţinută prin tratarea carbonului şi a siliciului în cuptor electric. Cristale negre, bucăţi sau mase, sfărâmată sau granule. Este un produs care se topeşte greu, rezistă la reactivi chimici având o anumită capacitate de refracţie, dură aproape ca diamantul dar destul de casantă. Este foarte utilizată ca abraziv sau ca produs refractar; în amestec cu grafitul, este utilizată la căptuşirea cuptoarelor electrice sau a cuptoarelor cu temperaturi înalte. Se mai utilizează la fabricarea siliciului. Poziţia nu cuprinde carbura de siliciu prezentată sub formă de praf sau granule aplicate pe material textil, hârtie, carton sau alte materiale (poziţia 68.05) sau sub formă de pietre pentru ascuţire sau polizare (poziţia 68.04).

3)     Carbura de bor (borocarbon). Obţinută tratând în cuptor electric grafitul şi acidul boric. Cristale negricioase, dure şi strălucitoare. Utilizat ca abraziv la forarea stâncilor, la fabricarea filierelor sau a electrozilor.

4)     Carbura de aluminiu (Al4C3). Obţinută în cuptor electric reducând oxidul de aluminiu cu cărbune. Cristale galbene, transparente sau lamele. Ea este descompusă de către apă rezultând metanul.

5)     Carbura de zirconiu (ZrC). Această carbură, preparată în cuptor electric pornind de la oxidul de zirconiu şi negru de fum, este atacată de către aer şi apă. Este utilizată pentru fabricarea filamentelor lămpilor cu incandescenţă.

6)     Carbura de bariu (BaC2). Obţinut în general în cuptor electric. Mase cristaline, brune. Ea se descompune în apă, rezultând acetilenă.

7)     Carburi de tungsten. Obţinut în cuptor electric pornind de la praful metalic sau de la oxid şi negru de fum, este un praf, care nu se descompune în apă, având o mare stabilitate chimică. Acest produs, al cărui punct de topire este ridicat, prezintă o mare duritate şi o rezistenţă mare la cald. Conductibilitatea este comparabilă cu aceea a metalelor. Se asociază uşor cu metalele din grupa fierului. Intră în compoziţia aliajelor dure, sinterizate şi a aglomeratelor pentru scule de tăiere rapidă (în general în combinaţie cu un liant, precum cobaltul sau nichelul).

8)     Alte carburi. Există şi carburi de crom şi mangan. Carburile de molibden, de vanadiu, de titan, de tantal, de niobiu obţinute în cuptor electric pornind de la praful metalic sau de la oxid şi negru de fum, se utilizează în aceleaşi scopuri ca şi carbura de tungsten.

B) Carburile compuse din carbon şi mai mult decât un element metalic. De exemplu (Ti, W)C.

C) Compuşii formaţi din unul sau mai multe elemente metalice combinate cu carbon şi un alt element nemetalic, de exemplu borocarbura de aluminiu, carbonitrura de zirconiu şi carbonitrura de titan.

Proporţiile elementelor în unii din aceşti compuşi nu sunt stoechiometrice. Poziţia nu cuprinde amestecurile mecanice.

Poziţia nu cuprinde:

a)     Compuşii binari ai carbonului cu următoarele elemente: oxigenul (poziţia 28.11), halogenii (poziţiile 28.12 şi 29.03), sulful (poziţia 28.13), metalele preţioase (poziţia 28.43), azotul (poziţia 28.51), hidrogenul (poziţia 29.01).

b)     Amestecurile de carburi de metale, neaglomerate, dar preparate în scopul fabricării plachetelor, baghetelor, vârfurilor sau a altor obiecte similare pentru scule (poziţia 38.24).

c)     Aliajele fier-carbon de la Capitolul 72, precum fonta albă, oricare ar fi conţinutul în carbură de fier.

d)     Amestecurile de carburi de metale, aglomerate în plachete, baghete, vârfuri sau alte obiecte similare pentru scule (poziţia 82.09).

SUS