28.50 - HIDRURI, NITRURI, AZIDE, SILICIURI ŞI BORURI, CU COMPOZIŢIE CHIMICĂ DEFINITĂ SAU NU, ALTELE DECÂT COMPUŞII CARE CONSTITUIE ÎN ACELAŞI TIMP CARBURI DE LA POZIŢIA 28.49.

 

NOTE EXPLICATIVE LA SISTEMUL ARMONIZAT

 

      Cele patru grupe de compuşi cuprinse în această poziţie conţin două sau mai multe elemente, dintre care unul este descris prin termeni utilizaţi (hidrogen, azot, siliciu sau bor), celălalt fiind fie un element nemetalic, fie un metal.

A.- HIDRURI

      Cea mai importantă dintre hidrurile clasificate aici este hidrura de calciu (CaH2) (hidrolit), obţinută prin combinarea directă a acestor elemente. Prezentată în mase albe, cu aspect cristalin în spărtură, se descompune la rece în contact cu apa, eliberând hidrogenul. Reducător utilizat în special în producerea cromului sinterizat, pornind de la clorura de crom.

      Mai există hidruri de arsen, de siliciu, de bor (incluzând borohidrura de sodiu), de litiu (şi de litiu-aluminiu), de sodiu, de potasiu, de stronţiu, de antimoniu, de nichel, de titan, de zirconiu, de staniu, de plumb etc.

      Poziţia nu cuprinde combinaţiile hidrogenului cu următoarele elementele: oxigenul (poziţiile 22.01, 28.45, 28.47 şi 28.51), azotul (poziţiile 28.11, 28.14 şi 28.25), fosforul (poziţia 28.48), carbonul (poziţia 29.01), alte elemente nemetalice (poziţiile 28.06 şi 28.11). Hidrurile de paladiu sau de alte metale preţioase (poziţia 28.43).

B.- NITRURI

1)     Nitruri ale elementelor nemetalice. Nitrura de bor (BN). Praf alb, uşor, foarte refractar. Izolator termic şi electric, utilizat pentru căptuşirea cuptoarelor electrice sau la fabricarea creuzetelor. Nitrura de siliciu (Si3N4); este un praf de culoare alb-gri.

2)     Nitruri ale  metalelor. Nitrurile de aluminiu, de titan, de zirconiu, de hafniu, de vanadiu, de tantal sau de niobiu sunt obţinute fie încălzind metalul pur în azot la 1100°C sau 1200°C, fie mai degrabă încălzind la o temperatură mai ridicată un amestec de oxid şi de carbon într-un curent de azot sau amoniac gazos.

   Poziţia nu cuprinde combinaţiile azotului cu următoarele elemente: oxigenul (poziţia 28.11), halogenii (poziţia 28.12), sulful (poziţia 28.13), hidrogenul (poziţia 28.14), carbonul (poziţia 28.51). Nitrurile de argint şi de alte metale preţioase (poziţia 28.43) nitrurile de toriu şi de uraniu (poziţia 28.44).

C.- AZIDE

      Azidele metalelor (azothidraţi) pot fi considerate ca săruri ale acidului azothidric (HN3).

1)     Azida de sodiu (NaN3). Se obţine prin reacţia protoxidului de azot cu amidura sodică sau din hidrazină, nitrit de etil şi sodă caustică. Paiete cristaline, incolore. Este solubilă în apă, puţin alterabilă la umiditate, dar alterabilă în contact cu dioxidul de carbon din aer. Sensibilă la şoc, ca fulminantul de mercur, ea este mai puţin sensibilă decât acesta, la căldură. Utilizată la prepararea explozivilor de amorsare pentru detonatoare .

2)     Azida de plumb (PbN6). Se obţine din azida de sodiu şi acetat de plumb. Praf cristalin, alb, foarte sensibil la şoc, care se conservă sub apă. Poate înlocui fulminantul de mercur ca exploziv.

D.- SILICIURI

1)     Siliciura de calciu. Mase cristaline, de culoare gri, foarte dure. Utilizată în metalurgie, pentru fabricarea instantanee a hidrogenului, pentru obţinerea bombelor fumigene.

2)     Siliciuri de crom. Există mai multe siliciuri ale cromului. Sunt corpuri foarte dure, utilizate ca abrazive.

3)     Siliciura de cupru (alta decât aliajul de bază cuprosiliciu de la poziţia 74.05). Apare în general în plăci friabile. Reducător, permite rafinarea cuprului, favorizează mularea acestuia, mărirea durităţii şi rezistenţei la rupere; diminuează tendinţa aliajelor de cupru de a se coroda. Utilizat mai ales pentru fabricarea bronzului de siliciu sau a aliajelor nichel-cupru.

4)     Siliciuri de magneziu sau de mangan.

      Poziţia nu cuprinde combinaţiile siliciului cu elementele următoare: oxigen (poziţia 28.11), halogeni (poziţia 28.12), sulf (poziţia 28.13), fosfor (poziţia 28.48). Siliciura de carbon (carbura de siliciu) se clasifică la poziţia 28.49, siliciurile de platină sau alte metale preţioase la poziţia 28.43, feroaliajele şi cuproaliajele conţinând siliciu la poziţia 72.02 sau 74.05, şi aliajul de aluminiu-siliciu la Capitolul 76. Vezi paragraful A de mai sus privind combinaţiile siliciului cu hidrogenul.

E.- BORURI

1)   Borura de calciu (CaB6). Obţinută prin electroliza amestecului de borat cu clorura de calciu; praf cristalin, închis. Reducător puternic, utilizat în special în metalurgie.

2)     Borura de aluminiu. Obţinută în cuptor electric; mase cristaline. Utilizată în sticlărie.

3)     Boruri de titan, de zirconiu, de vanadiu, de niobiu, de tantal, de molibden, de tungsten. Obţinute încălzind în vid la temperaturi între 1.800°C şi 2.200°C amestecurile de praf al metalului considerat cu praf de bor pur sau tratând cu bor metalul vaporizat. Aceste produse sunt foarte dure, având o bună conductibilitate electrică. Intră în compoziţia aliajelor dure, sinterizate.

4)     Borurile de magneziu, de antimoniu, de mangan, de fier etc.

      Poziţia nu cuprinde combinaţiile borului cu următoarele elemente: oxigen (poziţia 28.10), halogeni (poziţia 28.12), sulf (poziţia 28.13), metale preţioase (poziţia 28.43), fosfor (poziţia 28.48), carbon (poziţia 28.49). Vezi paragrafele A, B şi D de mai sus pentru combinaţiile cu hidrogenul, azotul sau siliciul.

      Poziţia nu cuprinde aliajul pe bază de cupru cu bor (poziţia 74.05) (vezi Nota explicativă de la această poziţie).

SUS