29.16 - ACIZI MONOCARBOXILICI ACICLICI NESATURAŢI ŞI ACIZI
MONOCARBOXILICI CICLICI, ANHIDRIDELE, HALOGENURILE, PEROXIZII ŞI
PEROXIACIZII LOR; DERIVAŢII LOR HALOGENAŢI, SULFONAŢI,
NITRAŢI SAU NITROZAŢI.
- Acizi
monocarboxilici aciclici nesaturaţi, anhidridele, halogenurile, peroxizii,
peroxiacizii şi derivaţii lor:
2916.11 - - Acid acrilic şi sărurile lui
2916.12 - - Esteri ai acidului acrilic
2916.13 - - Acid metacrilic şi sărurile
lui
2916.14 - - Esterii acidului metacrilic
2916.15 - - Acizi oleic, linoleic sau linolenic,
sărurile şi esterii lor
2916.19 - - Altele
2916.20 - Acizi
monocarboxilici ciclanici, ciclenici sau cicloterpenici, anhidridele,
halogenurile, peroxizii, peroxiacizii şi derivaţii lor
-
Acizii monocarboxilici aromatici, anhidridele, halogenurile, peroxizii,
peroxiacizii lor şi derivaţii lor:
2916.31 - - Acid benzoic, sărurile şi
esterii lui
2916.32 - - Peroxid de benzoil şi clorură
de benzoil
2916.34 - - Acid fenilacetic şi sărurile
sale
2916.35 - - Esteri ai acidului fenilacetic
2916.39 - - Altele
NOTE
EXPLICATIVE LA SISTEMUL ARMONIZAT
Poziţia
cuprinde acizii monocarboxilici aciclici nesaturaţi şi acizii
monocarboxilici ciclici şi anhidridele, halogenurile, peroxizii,
peroxiacizii, esterii şi sărurile lor precum şi derivaţii
(inclusiv derivaţii micşti) halogenaţi, sulfonaţi,
nitraţi sau nitrozaţi ai acestor produse.
A.- ACIZI MONOCARBOXILICI ACICLICI NESATURAŢI,
SĂRURILE ŞI ESTERII LOR ŞI ALŢI
DERIVAŢI
1) Acid acrilic (CH2=CH.COOH). Lichid
incolor cu miros acru. Se polimerizează uşor. Constituie un monomer
pentru acizii poliacrilici sau alţi polimeri acrilici.
2)
Acid metacrilic. Polimerii
esterilor acestui acid constituie materiale plastice (Capitolul 39).
3) Acid oleic (C18H34O2).
Se găseşte în corpii graşi precum gliceridele. Lichid incolor,
inodor, care, la temperatura de cca 4°C cristalizează
sub formă de ace.
Sărurile acidului oleic (oleat de sodiu, de potasiu, de
amoniu etc.), solubile în apă, care sunt săpunuri, rămân
cuprinse aici.
4) Acid linoleic (C18H32 O2).
Conţinut sub formă de gliceride în uleiul de in. Acid sicativ.
5) Acid linolenic (C18H30O2).
6)
Acizi heptinoici
şi acizi octinoici.
B.- ACIZI MONOCARBOXILICI CICLANICI, CICLENICI
SAU CICLOTERPENICI, SĂRURILE, ESTERII LOR
ŞI ALŢI DERIVAŢI
1) Acid ciclohexancarboxilic.
2) Acid ciclopentenilacetic.
C.- ACIZII MONOCARBOXILICI AROMATICI SATURAŢI,
SĂRURILE ŞI ESTERII LOR ŞI ALŢI
DERIVAŢI
1) Acid benzoic (C6H5.COOH).
Se găseşte în câteva răşini sau balsamuri. Se prepară pe
cale sintetică. Cristalizează sub formă de ace sau solzi albi
şi strălucitori, inodor dacă acidul este pur. Are o acţiune
antiseptică şi de antimucegai.
Principalele săruri ale lui sunt: benzoaţii de
amoniu, de sodiu, de potasiu sau de calciu.
Principalii esteri ai lui sunt: benzoaţii de
benzil, de naftil, de metil, de etil, de geranil, de citronelil, de linalil, de
rodinil.
Printre ceilalţi derivaţi ai
acidului benzoic, cuprinşi aici, pot fi citaţi:
a)
Peroxidul de benzoil. Se prezintă
în stare solidă sub formă de granule albe cristalizate. Utilizat în
medicină în industria cauciucului sau a materialelor plastice pentru
albirea uleiului, grăsimilor, a făinii etc.
b)
Clorura de benzoil (C6H5.CO.Cl).
Lichid incolor, cu miros caracteristic care fumegă în aer şi este
puternic lacrimogen.
c)
Acizii nitrobenzoici (orto-, meta-,
para-) (NO2.C6H4.COOH).
d)
Clorurile de
nitrobenzoil (de orto-, meta-, para-nitrobenzoil) (NO2.C6H4.CO.Cl).
e)
Acizii
monoclorbenzoici (Cl.C6H4.COOH).
f)
Acizii
diclorbenzoici (Cl2.C6H3.COOH).
2) Acid
fenilacetic (C6H5CH2.COOH). Cristale albe
şi strălucitoare sub formă de plăcuţe care degajă
un miros floral. Utilizate la fabricarea parfumurilor, a agenţilor
aromatizanţi, a penicilinei G şi a fungicidelor, în sinteze organice şi
ca precursor în fabricarea amfetaminelor (vezi lista de precursori de la
sfârşitul Capitolului 29).
Principalii esteri ai săi sunt fenilacetaţii de etil, de
metil şi de orto-metoxifenil
(fenilacetat de guaiacol).
3) Acizii fenilpropionic, naftoic.
D.- ACIZI MONOCARBOXILICI AROMATICI NESATURAŢI,
SĂRURILE, ESTERII LOR ŞI ALŢI
DERIVAŢI
Acid
cinamic (C6H5CH = CH.COOH). Se găseşte în
esenţa de scorţişoară, în balsamul de Tolu sau de Peru.
Cristale incolore.
Principalele lui
săruri sunt cinamatul de sodiu sau de potasiu.
Principalii
lui esteri sunt cinamatul de metil, de etil, de benzil sau de propil,
utilizaţi în parfumerie.
*
* *
Poziţia nu cuprinde acidul oleic cu o puritate sub 85% (calculată în
raport cu masa produsului uscat) şi ceilalţi acizi graşi cu o puritate
sub 90 % (calculată în raport cu masa produsului uscat) (poziţia 38.23).
NOTE EXPLICATIVE LA NOMENCLATURA COMBINATĂ
29.16 |
Acizi
monocarboxilici aciclici nesaturaţi şi acizi monocarboxilici
ciclici, anhidridele, halogenurile, peroxizii şi peroxiacizii lor;
derivaţii lor halogenaţi, sulfonaţi, nitraţi sau
nitrozaţi În ceea ce priveşte
gradul de puritate al acizilor graşi şi ai derivaţilor lor a
se vedea Notele explicative ale capitolului, Consideraţii generale, Nota
1a), pct. 13, 14 şi 20. |