32.08 - LACURI ŞI VOPSELE (INCLUSIV EMAILURI) PE BAZĂ DE POLIMERI SINTETICI SAU DE POLIMERI NATURALI MODIFICAŢI, DISPERSAŢI SAU DIZOLVAŢI ÎNTR-UN MEDIU NEAPOS; SOLUŢII DEFINITE ÎN NOTA 4 A ACESTUI CAPITOL.

            3208.10 - Pe bază de poliesteri

                3208.20 - Pe bază de polimeri acrilici sau vinilici

                3208.90 - Altele

 

 

NOTE EXPLICATIVE LA SISTEMUL ARMONIZAT

 

 

A.- VOPSELE

 

  Grupa cuprinde vopsele compuse din dispersii de substanţe colorante insolubile (în principal pigmenţii minerali sau organici sau lacuri colorante) sau pulberi sau paiete metalice într-un liant dispersat sau dizolvat într-un mediu neapos. Liantul, care constituie agentul filmogen, constă fie din polimeri sintetici (de exemplu răşini fenolice, răşini aminice, polimeri acrilici termoîntăritori sau alţi polimeri acrilici, răşini alchidice şi alţi poliesteri, polimeri vinilici, siliconi, răşini epoxidice şi cauciucul sintetic), fie din polimeri naturali modificaţi chimic (de exemplu derivaţi chimici ai celulozei sau ai cauciucului natural).

   În scopuri bine determinate, liantului i se pot adăuga diferite cantităţi de alte produse; de exemplu  sicative (în principal pe bază de compuşi ai cobaltului, ai manganului, ai plumbului sau ai zincului), agenţi de îngroşare (săpunuri de aluminiu sau de zinc), agenţi tensioactivi, materiale de umplutură (sulfat de bariu, carbonat de calciu, talc etc.) şi agenţi împotriva formării unei pelicule (butanon-oximă în special).

   În vopselele diluate într-un solvent neapos, solventul şi diluantul sunt lichide volatile (white spirit, toluen, esenţe de terebentină, de lemn de pin sau de gumă cu sulfat, amestecuri de solvenţi sintetici etc.) care sunt adăugate pentru a dizolva un liant solid şi pentru a da vopselei o consistenţă fluidă, care facilitează aplicarea.

   Dacă mediul este constituit de un lac, atunci vopseaua este email; aceasta formează la uscare o peliculă deosebit de netedă, lucioasă şi dură.

   Compoziţia vopselelor al căror solvent este neapos şi al vopselelor email depinde de domeniul de utilizare.

   Aceste produse conţin în mod normal mai mulţi pigmenţi şi mai mulţi lianţi. Aplicate pe o suprafaţă,  formează după uscare o peliculă neaderentă şi opacă, colorată, lucioasă sau mată.

 

B.- LACURI

 

    Sunt considerate lacuri preparatele lichide destinate să protejeze sau să decoreze suprafeţele. Aceste lacuri sunt bazate pe polimeri sintetici (inclusiv cauciucul sintetic) sau pe polimeri naturali modificaţi chimic (de exemplu nitrat de celuloză sau alţi derivaţi ai celulozei, novolacuri sau alte răşini fenolice, răşini aminice, siliconi) aditivaţi cu solvenţi şi cu diluanţi. Ele formează prin uscare un film insolubil în apă, relativ dur, mai mult sau mai puţin transparent sau translucid, neted şi continuu, care poate fi lucios, mat sau satinat.

   Pot fi colorate prin adăugarea unor substanţe colorante de tipul celor solubile în acel mediu. (În vopsele sau în vopsele emailuri, substanţa colorantă se numeşte pigment şi este insolubilă în mediu - vezi partea A de mai sus).

 

*

*    *

 

 

    Metoda uzuală de aplicare a vopselelor şi a lacurilor este cu o pensulă sau un rulou; principalele metode industriale sunt în special pulverizarea, imersarea sau cu maşina de vopsit.

Sunt de asemenea cuprinse aici:

1)   Lacurile destinate a fi diluate în momentul aplicării.   Sunt compuse din răşină dizolvată într-o cantitate mică de solvent şi din ingrediente cum sunt agenţii antipeliculari, anumiţi agenţi tixotropici sau sicativi, care fac aceste produse utilizabile numai ca lacuri. Lacurile de acest gen, în care ingredientele secundare sunt ele însele în soluţie, se deosebesc de soluţiile definite în Nota 4 a acestui Capitol pe baza naturii chimice diferite a ingredienţilor secundari respectivi şi pe baza diferenţelor pe care aceste deosebiri le provoacă în ceea ce priveşte funcţiile asigurate de îngredienţi în cele două tipuri de soluţii.

2)   Lacurile care se pot întări prin radiaţii şi care sunt constituite din oligomeri (polimeri cuprinzând 2, 3 sau 4 structuri de monomeri) şi din monomeri care formează legături încrucişate, în solvenţi, volatili cu sau fără fotoiniţiatori. Lacurile se întăresc sub acţiunea radiaţiei ultraviolete, a radiaţiei infraroşii, a razelor X, a fasciculelor de electroni sau a altor radiaţii, formând structuri reticulare insolubile în solvenţi (peliculă întărită uscată). Produsele de acest gen nu se clasifică aici decât dacă ele pot fi recunoscute clar ca fiind destinate utilizării exclusive ca lacuri. Produsele analoge, de genul celor utilizate ca emulsii fotografice se clasifică la poziţia  37.07.

3)   Lacurile constituind soluţii de polimeri descrise în grupa C de mai jos, adică lacurile clasificate la poziţiile 39.01 până la 39.13, oricare ar fi ponderea solvenţilor intraţi în compoziţia lor, aditivate cu substanţe altele decât cele necesare la fabricarea produselor incluse în mod expres la poziţiile nr. de la 39.01 până la 39.13 cum sunt agenţii antipeliculari şi anumiţi agenţi tixotropici sau sicativi, care determină utilizarea exclusivă a lor ca lacuri.

     Sunt excluse din această parte soluţiile definite în Nota 4 a acestui Capitol (vezi partea C de mai jos).

 

 

C.- SOLUŢII DEFINITE ÎN NOTA 4 A ACESTUI CAPITOL    

 

  Conform Notei 4 a acestui Capitol poziţia cuprinde şi soluţiile (altele decât cele coloidale) constituite din:

 

-       unul sau mai multe dintre produsele vizate în poziţiile de la 39.01 până la 39.13 şi după caz, din  ingrediente dizolvate, necesare pentru fabricarea respectivelor produse, cum sunt acceleratori, inhibitori, agenţi care formează legături încrucişate(cu excluderea deci a ingredientelor solubile cum sunt coloranţii, sau insolubile cum sunt materialele de umplutură sau pigmenţii şi toate acele produse care ar putea fi cuprinse în aceste poziţii datorită altor dispoziţii din Nomenclatură) în solvenţi organici volatili, solvenţi a căror greutate depăşeşte 50 % din greutatea soluţiei;

-         unul sau mai multe dintre produsele citate şi un plastifiant în solvenţi organici volatili, solvenţi a căror greutate depăşeşte 50 % din greutatea soluţiei.

 

    Poziţia nu cuprinde soluţiile de acest tip, în care greutatea solventului organic volatil nu depăşeşte 50 % din greutatea soluţiei (Capitolul 39).

   Expresia "solvenţi organici volatili" se referă de asemenea la solvenţii având punctul de fierbere relativ ridicat (de exemplu terebentina).

 

*

*    *

 

 

    Poziţia nu cuprinde cleiurile cu compoziţie similară cu cea a preparatelor descrise în penultimul paragraf din partea B de mai sus şi cleiurile condiţionate pentru vânzarea cu amănuntul în ambalaje cu o greutate netă de maximum 1 kg (poziţia  35.06).

    Poziţia nu cuprinde:

a)     Preparatele destinate acoperirii unor suprafeţe cum sunt faţadele sau planşeele, pe bază de materiale plastice şi aditivate în proporţie mare cu materiale de umplutură şi care sunt aplicate în maniera tencuielilor de tip convenţional, adică cu spatula, cu mistria etc. (poziţia 32.14).

b)     Cernelurile de tipografie care, cu toate că au o compoziţie calitativ analogă cu cea a vopselelor, nu sunt destinate aceloraşi utilizări(poziţia  32.15).

c)     Lacurile de tipul lacurilor de unghii prezentate aşa cum  indică Nota explicativă a poziţiei  33.04.

 

d)     Lichidele de corectare constituite în principal din pigmenţi, lianţi şi solvenţi, condiţionate pentru vânzarea cu amănuntul, utilizate pentru a masca greşelile de scris sau  alte marcaje nedorite pe textele dactilografiate, pe manuscrise, pe fotocopii, pe foi sau planşe pentru maşinile de tipărit offset sau pe articole similare şi lacurile celulozice condiţionate pentru vânzarea cu amănuntul ca produse pentru corectarea matriţelor de hârtie parafinată (poziţia  38.24).

e)   Sortimentele de colodiu, oricare ar fi proporţia solventului (poziţia  39.12).

 

SUS