CAPITOLUL 33

 

ULEIURI ESENŢIALE ŞI REZINOIDE;

PRODUSE PREPARATE DE PARFUMERIE SAU DE TOALETĂ

ŞI PREPARATE COSMETICE

 

Note de Capitol.

1.- Capitolul nu cuprinde:

a)     oleorăşinile sau extractele vegetale de la poziţiile 13.01 sau 13.02;

b)    săpunurile şi alte produse de la poziţia  34.01;

c)     uleiurile de terebentină, de lemn de pin sau de celuloză cu sulfat şi alte produse de la poziţia  38.05.

2.- În sensul poziţiei .33.02, expresia substanţe odoriferante se referă numai la substanţele de la poziţia  33.01, la ingredienţii odoriferanţi extraşi din aceste substanţe şi la produsele aromatice obţinute prin sinteză.

3.- Poziţiile 33.03 până la 33.07 cuprind în special  produsele amestecate sau neamestecate (altele decât apele distilate aromatice şi soluţiile apoase ale uleiurilor esenţiale), adecvate utilizării ca produse ale acestor poziţii şi condiţionate pentru vânzarea cu amănuntul în vederea folosirii lor în aceste scopuri.

4.- Prin produse de parfumerie sau de toaletă preparate şi preparate cosmetice se înţelege, în sensul poziţiei 33.07, în special următoarele produse: pliculeţele mici conţinând o cantitate de plante aromatice; preparatele odoriferante care devin mirositoare prin ardere, şerveţelele parfumate şi şerveţelele impregnate sau impregnate cu farduri, soluţiile lichide pentru lentile de contact sau pentru ochi artificiali; vata, fetrul şi produsele neţesute, impregnate;îmbibate sau acoperite cu parfum sau farduri; produsele de toaletă preparate pentru animale.

 

 

NOTE EXPLICATIVE LA SISTEMUL ARMONIZAT

 

CONSIDERAŢII GENERALE

 

   Uleiurile esenţiale şi oleorăşinile de extracţie de la poziţia  33.01 sunt în totalitate obţinute prin extracţie din materiale vegetale. Metoda de extracţie utilizată determină tipul de produs obţinut. De exemplu, în funcţie de metoda de obţinere, fie prin distilare şi antrenare cu ajutorul vaporilor de apă, fie prin extracţie cu ajutorul solvenţilor organici, anumite plante (de exemplu scorţişoară) pot da sau un ulei esenţial, sau o oleorăşină de extracţie.       

    Poziţiile 33.03 până la 33.07 cuprind produse amestecate sau neamestecate (altele decât apele distilate aromatice şi soluţiile apoase ale uleiurilor esenţiale), adecvate utilizării ca produse ale acestor poziţii şi condiţionate pentru vânzarea cu amănuntul în vederea folosirii lor în aceste scopuri (vezi Nota 3 a Capitolului).

   Produsele de la poziţiile 33.03 până la 33.07 se clasifică aici chiar dacă conţin, cu titlu accesoriu, anumite substanţe utilizate în farmacie sau ca dezinfectante şi chiar dacă le sunt atribuite, cu titlu accesoriu, proprietăţi terapeutice sau profilactice (vezi Nota 1 d) a Capitolului 30). Totuşi deodorantele de încăpere preparate se clasifică la poziţia 33.07, chiar dacă au proprietăţi de dezinfectare mai mult  decât cu titlu accesoriu.

    Preparatele (de exemplu lac) şi produsele neamestecate (praful de talc neparfumat, argila de piuare, acetonă, alaunul etc.), care în afară de utilizările vizate mai sus, pot fi utilizate în alte scopuri, se clasifică la aceste poziţii numai în cazurile de mai jos:

a)        Dacă sunt prezentate condiţionate pentru vânzarea cu amănuntul, indicând prin etichete, imprimate sau altfel, că sunt destinate a fi utilizate ca produse de parfumerie sau de toaletă preparate, sau ca alte preparate cosmetice sau ca deodorante de încăpere.

b)       Dacă sunt condiţionate sub forme cu totul speciale, nelăsând nici un dubiu în privinţa destinaţiei lor pentru acelaşi gen de utilizări (acesta va fi cazul de exemplu al lacului de unghii prezentat într-un mic flacon, al cărui capac este echipat cu o pensulă, destinată aplicării lacului).

      Capitolul nu cuprinde:

a)     Vaselina, alta decât cea destinată îngrijirii pielii şi condiţionată pentru vânzarea cu amănuntul în acest scop (poziţia  27.12).

 

b)   Preparatele medicamentoase utilizate cu titlu accesoriu ca produse de parfumerie, drept cosmetice sau ca preparate de toaletă

       (poziţiile  30.03 sau 30.04).

 

c)       Preparate prezentate  sub formă de gel utilizate în medicina umană sau veterinară ca lubrifianţi   pentru  anumite   părţi  ale

       corpului în timpul intervenţiilor chirurgicale sau a examenelor medicale  sau ca agenţi de cuplare între corp şi instrumentele

         medicale (poz.30.06).

d)   Săpunurile şi hârtiile, vata, fetru şi materialele neţesute, impregnate, îmbibate sau acoperite cu săpun sau cu detergenţi (poziţia 34.01).

SUS

 

33.01-    ULEIURI ESENŢIALE (DETERPENIZATE SAU NU), INCLUSIV CELE AŞA-ZISE "CONCRETE" SAU "ABSOLUTE"; REZINOIDE; OLEORĂŞINI DE EXTRACŢIE; SOLUŢII CONCENTRATE DE ULEIURI ESENŢIALE ÎN GRĂSIMI, ÎN ULEIURI STABILIZATE, ÎN CEARĂ SAU ÎN SUBSTANŢE SIMILARE, OBŢINUTE PRIN EXTRACŢIE DIN FLORI SAU MACERARE; SUBPRODUSE TERPENICE REZIDUALE DE LA DETERPENIZAREA ULEIURILOR ESENŢIALE; APE DISTILATE AROMATICE ŞI SOLUŢII APOASE ALE ULEIURILOR ESENŢIALE.

33.02 -   AMESTECURI DE SUBSTANŢE ODORIFERANTE ŞI AMESTECURI (INCLUSIV SOLUŢIILE ALCOOLICE) PE BAZA UNEIA SAU A MAI MULTOR SUBSTANŢE ODORIFERANTE, DE TIPUL CELOR UTILIZATE CA MATERII PRIME PENTRU INDUSTRIE; ALTE PREPARATE PE BAZA DE SUBSTANŢE ODORIFERANTE, DE TIPUL CELOR UTILIZATE PENTRU FABRICAREA BĂUTURILOR.

33.03 -   PARFUMURI ŞI APE DE TOALETĂ.

33.04 -   PRODUSE DE ÎNFRUMUSEŢARE SAU DE MACHIAJ ŞI PREPARATE PENTRU ÎNTREŢINEREA SAU ÎNGRIJIREA PIELII (ALTELE DECÂT MEDICAMENTELE), INCLUSIV PREPARATE DE PROTECŢIE ÎMPOTRIVA SOARELUI ŞI PREPARATE PENTRU BRONZARE; PREPARATE PENTRU MANICHIURĂ SAU PEDICHIURĂ.

33.05 -   PREPARATE PENTRU ÎNGRIJIREA PĂRULUI.

33.06 -   PREPARATE PENTRU IGIENA BUCALĂ SAU DENTARĂ, INCLUSIV PUDRELE ŞI CREMELE PENTRU FACILITAREA ADERENTEI PROTEZELOR DENTARE; FIRE UTILIZATE PENTRU CURĂŢAREA SPAŢIILOR INTERDENTARE ( FIRE DENTARE), ÎN AMBALAJE INDIVIDUALE PENTRU VÂNZAREA CU AMĂNUNTUL.

33.07- PREPARATE PENTRU PRERAS, RAS SAU DUPĂ RAS, DEODORANTE CORPORALE, PREPARATE PENTRU BAIE, DEPILATOARE, ALTE PREPARATE DE PARFUMERIE SAU DE TOALETĂ ŞI ALTE PREPARATE COSMETICE, NEDENUMITE ŞI NECUPRINSE ÎN ALTĂ PARTE; DEODORANTE PENTRU ÎNCĂPERI, PREPARATE CHIAR PARFUMATE, AVÂND SAU NU PROPRIETĂŢI DEZINFECTANTE.

ANEXA - Lista principalelor uleiuri esenţiale, a principalelor rezinoide şi a principalelor oleorăşini de extracţie de la poziţia 33.01

 

SUS