39.09 - RĂŞINI AMINICE, RĂŞINI
FENOLICE ŞI POLIURETANI, SUB FORME PRIMARE.
3909.10 - Răşini ureice; răşini
de tiouree
3909.20 - Răşini melaminice
3909.30 - Alte răşini aminice
3909.40 - Răşini fenolice
3909.50 - Poliuretani
NOTE EXPLICATIVE LA
SISTEMUL ARMONIZAT
Poziţia
cuprinde:
1)
Răşinile
aminice
Rezultă prin condensarea aminelor
sau amidelor cu aldehide (formaldehidă, furfural sau altele). Cele mai
importante dintre aceste produse de condensare sunt cele ale formaldehidei cu
ureea sau cu tioureea (răşini ureice şi răşini
tioureice), cu melamina (răşini melaminice) sau cu anilina
(răşini anilinice).
Aceste răşini sunt utilizate
la fabricarea articolelor din masă plastică transparentă,
translucidă sau colorată diferit şi cu un luciu foarte frumos;
sunt mult īntrebuinţate pentru a obţine, prin formare, ustensile de
masă, articole fantezie sau obiecte pentru uz electrotehnic. Īn
soluţii şi dispersii (emulsii sau suspensii) (modificate sau nu cu
uleiuri vegetale, acizi graşi, alcooli sau alţi polimeri sintetici),
sunt utilizate drept cleiuri, drept apreturi pentru textile etc. (vezi
Consideraţii generale ale acestui Capitol, excluderea b), pentru clasarea
cleiurilor).
Răşinile poliamine, ca poli(etilenaminele) nu sunt răşini aminice şi se clasifică la poziţia 39.11, dacă corespund
dispoziţiilor din Nota 3 a acestui Capitol.
2)
Răşinile
fenolice
Această
grupă cuprinde o varietate mare de răşini obţinute prin
condensarea fenolului sau a omologilor acestuia (crezol, xilenol etc.) - sau a
fenolilor substituiţi cu aldehide, cum sunt formaldehida, acetaldehida,
furfuralul etc. Natura produsului variază după condiţiile īn
care a fost efectuată reacţia şi după faptul că
materialul se găseşte sau nu, īn stare modificată prin
īntroducerea altor substanţe.
Această grupă cuprinde
īn special:
a) Răşinile (novolacuri) fuzibile şi solubile permanent īn alcool
sau īn alţi solvenţi organici şi obţinuţi īn mediu
acid; sunt utilizate īn special pentru prepararea lacurilor sau a pulberilor de
formare.
b) Răşinile fenolice termorigide,
obţinute īn mediu alcalin; īn decursul operaţiei se obţine o
gamă continuă de produse: īntr-o primă fază rezolii,
produse lichide, păstoase sau solide utilizate ca baze pentru acoperiri,
pentru lacuri, pentru produse de impregnare etc.; īn a doua fază rezitolii,
īntrebuinţaţi ca pulberi de formare; īn faza finală, cānd
reacţia este complet terminată, reziţii, care sunt
obţinuţi de cele mai multe ori sub forme finite ca plăci, foi,
tuburi sau tije sau sub forma altor articole care se clasifică īn general
de la poziţiile 39.16 pānă la 39.26.
Anumite răşini ale acestui tip
sunt utilizate ca schimbători de ioni şi se clasifică la poziţia 39.14.
c) Răşinile fenolice oleosolubile
(solubile īn uleiuri sicative) preparate pornind de la butilfenol, de la
amilfenol, de la parafenilfenol sau de la alţi fenoli substituiţi;
aceste răşini sunt īntrebuinţate īn principal la prepararea
lacurilor.
d) Produsele pe baza răşinilor
menţionate īn alineatele a), b), c) de mai sus, modificate prin adăugare de răşini naturale (colofoniu
etc.), de răşini sintetice (īn special răşini alchidice),
de uleiuri vegetale, de alcooli, de acizi organici sau de alte produse chimice,
care influenţează asupra solubilităţii lor īn uleiuri
sicative. Aceste produse sunt utilizate la prepararea lacurilor sau vopselelor,
drept acoperiri sau drept produse de impregnare.
3)
Poliuretanii
Această grupă include
toţi polimerii obţinuţi prin reacţia dintre izocianaţi
polifuncţionali şi compuşi polihidroxilaţi, de exemplu
uleiul de ricin, l,4-butan-diolul, polieter-poliolii, poliester-poliolii.
Poliuretanii există sub mai multe forme, dintre care cele mai importante
sunt spumele, elastomerii şi acoperirile şi căptuşelile.
Sunt utilizaţi īn egală măsură ca adezivi, compuşi de
formare şi fibre.
Pentru clasificarea copolimerilor, a
polimerilor modificaţi chimic şi a amestecurilor de polimeri, vezi
Consideraţii generale ale acestui capitol.
NOTE EXPLICATIVE LA
NOMENCLATURA COMBINATĂ
39.09 |
Răşini aminice,
răşini fenolice şi poliuretani, sub forme primare Pentru clasificarea copolimerilor constituiţi din monomeri ai
răşinilor menţionate īn textul acestei poziţii, precum
şi pentru clasificarea amestecurilor acestora, a se vedea Nota 4 a
Capitolului. |