39.11- RĂŞINI DE PETROL, RĂŞINI CUMARON-INDENICE, POLITERPENE, POLISULFURI, POLISULFONI ŞI ALTE PRODUSE MENŢIONATE ÎN NOTA 3 A ACESTUI CAPITOL, NEDENUMITE ŞI NECLASIFICATE ÎN ALTĂ PARTE, SUB FORME PRIMARE.

 

                3911.10      - Răşini de petrol, răşini de cumaronă, răşini de inden, răşini cumaron-indenice şi politerpene

 

                3911.90       - Altele

 

 

NOTE EXPLICATIVE LA SISTEMUL ARMONIZAT

 

 

        Poziţia cuprinde produsele de mai jos:

1)       Răşinile de petrol, de cumaronă, de inden sau de cumaroninden şi politerpenele, care constituie o grupă de răşini slab polimerizate prin polimerizarea unor fracţiuni mai mult sau mai puţin impure provenind, respectiv, din distilate de petrol supus cracării avansate, din gudron de huilă, din terebentină sau altă sursă de terpene. Sunt utilizate la fabricarea adezivilor, a acoperirilor şi căptuşelilor şi sunt de multe ori încorporate, ca agenţi de mulare în cauciuc sau în materiale plastice, de exemplu pentru fabricarea de dale şi plăci de acoperire a solului.

2)       Polisulfurile sunt polimeri caracterizaţi prin prezenţa unor legături monosulfură în catena polimerului (de exemplu sulfură de polietilenă). În polisulfuri, fiecare atom de sulf este legat pe fiecare parte cu atomi de carbon, spre deosebire de tioplastele din Capitolul 40, care conţin legături sulf-sulf. Aceste polisulfuri sunt utilizate la fabricarea acoperirilor şi a pieselor formate, de exemplu componente de vehicule aeriene, de automobile şi palete pentru pompe.

3)       Polisulfonii sunt polimeri caracterizaţi prin prezenţa legăturilor sulfon în catena polimerului. De exemplu produsul obţinut prin reacţia între sarea de sodiu a bisfenolului A (4,4'-izopropiliden-difenol) şi bis (4-clorofenil) sulfonă. Se folosesc în fabricaţia componentelor electrice, a obiectelor menajere etc.

4)       Celelalte produse menţionate în Nota 3 a acestui capitol cuprinzând în special răşinile de polixilen, poli (l, 4-diizopropilbenzenul), poli(cetonele de vinil), polietileniminele, poliimidele.

        În ceea ce priveşte clasificarea polimerilor (inclusiv a copolimerilor), a polimerilor modificaţi chimic şi a amestecurilor de polimeri, vezi Consideraţiunile generale ale acestui Capitol.

 

 

NOTE EXPLICATIVE LA NOMENCLATURA COMBINATĂ

 

 

39.11

Răşini de petrol, răşini cumaron-indenice, politerpene, polisulfuri, polisulfoni şi alte produse menţionate în Nota 3 a acestui Capitol, nedenumite şi neclasificate în altă parte, sub forme primare

 

 

3911.10.00

Răşini de petrol, răşini de cumaronă, răşini de inden, răşini cumaron-indenice şi politerpene

Termenul „politerpene”, în sensul acestui cod tarifar, cuprinde polimerii sau amestecurile de polimeri în care unul sau mai mulţi monomeri terpenici contribuie cu minimum 95% din greutate în conţinutul total al polimerului.

 

 

3911.90.11

până la

3911.90.19

Produse de polimerizare, de reorganizare sau de condensare, chiar modificate chimic

La aceste coduri tarifare se clasifică produsele menţionate în Notele explicative ale Sistemului armonizat de la poziţia 39.11, primul paragraf, (2), (3) şi (4).

 

SUS