SECŢIUNEA XVII
MIJLOACE DE TRANSPORT ŞI ECHIPAMENTE AUXILIARE
Note de Secţiune.
1.- Secţiunea nu cuprinde articolele de la
poziţiile 95.01, 95.03 sau 95.08 nici săniile, boburile şi
altele asemănătoare (poziţia 95.06).
2.- Nu sunt considerate ca părţi sau accesorii,
chiar atunci când sunt recunoscute ca destinate produselor din această
Secţiune:
a) garniturile,
şaibele şi articolele similare din toate materialele (clasificate
după regimul materialului constitutiv sau la poziţia 84.84), ca
şi alte articole din cauciuc vulcanizat nedurificat (poziţia 40.16);
b) părţile
şi furniturile de uz general, în sensul Notei 2 de la Secţiunea XV,
din metale comune (Secţiunea XV) şi articolele similare din material
plastic (Capitolul 39);
c) articolele de la
Capitolul 82 (unelte);
d) articolele de la
poziţia 83.06;
e) maşinile
şi aparatele de la poziţia 84.01 până la 84.79, ca şi
părţi ale lor; articolele de la poziţia 84.81 sau 84.82,
şi, în măsura în care acestea constituie părţi intrinseci
ale motoarelor, articolele de la poziţia 84.83;
f) maşinile
şi echipamentele electrice, ca şi aparatele şi accesoriile
electrice (Capitolul 85);
g) instrumentele
şi aparatele de la Capitolul 90;
h) articolele de la
Capitolul 91;
ij) armele (Capitolul 93);
k) aparatele de iluminat şi
părţile lor, de la poziţia 94.05;
1) periile care constituie elemente pentru
vehicule (poziţia 96.03).
3.- În sensul Capitolelor de la 86 până la
88, referirile la părţi sau
la accesorii nu cuprind piesele sau
accesoriile care nu sunt în exclusivitate sau în principal destinate
vehiculelor sau articolelor de la prezenta Secţiune. Atunci când o parte
sau un accesoriu este susceptibil de a se încadra în acelaşi timp în
prevederile a două sau mai multe poziţii ale Secţiunii, el
trebuie să fie clasificat la poziţia care corespunde cu utilizarea sa
principală.
4.- În această Secţiune :
a)
vehiculele special concepute pentru a fi utilizate
atât pe drumuri rutiere cât şi pe căi ferate, sunt clasificate la poziţia
corespunzătoare a Capitolului 87;
b)
autovehiculele amfibii se clasifică la
poziţia corespunzătoare a Capitolului 87;
c)
vehiculele aeriene special concepute pentru a putea
fi utilizate şi ca vehicule terestre se clasifică la poziţia
corespunzătoare a Capitolului 88.
5.- Vehiculele pe pernă de aer se
clasifică cu vehiculele cele mai asemănătoare:
a) de la Capitolul 86,
dacă sunt concepute pentru a se deplasa deasupra unei căi de ghidare
(aerotrenuri);
b) de la Capitolul 87,
dacă sunt concepute pentru a se deplasa deasupra pământului sau atât deasupra
pământului cât şi apei;
c) de la Capitolul 89,
dacă sunt concepute pentru a se deplasa deasupra apei, chiar dacă
sunt apte sau nu de a acosta pe plaje sau debarcadere sau să se deplaseze,
de asemenea, peste suprafeţe îngheţate.
Părţile şi accesoriile
vehiculelor cu pernă de aer se clasifică la fel ca cele ale
vehiculelor cu care sunt asimilate prin aplicarea prevederilor anterioare.
Materialul fix pentru căile de aerotrenuri este considerat ca
material fix de cale ferată, iar echipamentele de semnalizare, de
securitate, de control şi de comandă pentru căile de
autotrenuri, sunt considerate ca echipamente de semnalizare, securitate,
control sau comandă pentru căile ferate.
NOTE EXPLICATIVE LA SISTEMUL ARMONIZAT
CONSIDERAŢII GENERALE
I.- CONŢINUTUL GENERAL AL
SECŢIUNII
Secţiunea cuprinde vehiculele pentru
căile ferate sau similare şi aerotrenuri (Capitolul 86),
autovehiculele şi alte vehicule terestre, inclusiv cele cu pernă de
aer (Capitolul 87), aparatele de navigaţie aeriană sau spaţială
(Capitolul 88), vapoarele, aeroglisoarele şi maşinile flotante
(Capitolul 89), cu excepţia,:
a) Anumitor aparate
şi maşini mobile (vezi partea II de mai jos).
b) Modelelor
demonstrative de la poziţia
90.23.
c) Jucăriilor,
unora dintre maşinile pentru sporturile de iarnă şi vehiculelor
concepute pentru manejuri sau atracţii de la bâlciuri, cum sunt vehiculele
pe roţi fără motor (altele decât bicicletele) pentru copii,
maşinuţele cu pedale, vapoarele şi avioanele de jucărie (poziţia 95.01 sau 95.03), săniile, boburile şi altele
asemănătoare (poziţia
95.06) autoscuterele (poziţia 95.08) etc.
Independent de vehiculele propriu-zise, această Secţiune
cuprinde, de asemenea, la articolele denumite în titlul unor poziţii, în
mod special cadrele şi containerele, materialul fix al căilor ferate
şi aparatele mecanice (inclusiv electromecanice) de semnalizare (Capitolul
86), paraşutele, aparatele şi dispozitivele pentru lansarea şi
oprirea vehiculelor aeriene şi aparatele şi dispozitivele similare ca
şi aparatele de la sol de antrenament de zbor (Capitolul 88).
Sub rezerva celor menţionate la partea III de mai jos, se
clasifică de asemenea la această Secţiune părţile
şi accesoriile de vehicule sau ale altor articole reluate numai în
Capitolele de la 86 la 88.
II.- MAŞINILE
AUTOPROPULSATE ŞI ALTE MAŞINI MOBILE
Un număr mare de maşini sau de aparate, care se clasifică la Secţiunea XVI în mod special, sunt prezentate, montate pe şasiuri de vehicule sau pe dispozitive plutitoare de la Secţiunea XVII. Clasificarea ansamblului este în funcţie de diferite criterii şi în mod special de caracterul suportului utilizat.
Se clasifică de exemplu la Capitolul 89,
maşinile mobile, autopropulsate sau nu, care constau dintr-o
maşină montată pe un dispozitiv plutitor (macarale derrick,
macarale, elevatoare de siloz etc.). În ceea ce priveşte clasificarea
maşinilor sau aparatelor mobile constituite dintr-un dispozitiv de lucru
montat pe un şasiu de vagon sau alt vehicul rulant, va trebui să se
raporteze la Notele explicative de la poziţiile 86.04, 87.01, 87.05, 87.09
sau 87.16.
III.- PĂRŢI ŞI
ACCESORII
Capitolul 89 nu prevede dispoziţii
pentru părţile (altele decât carene) şi accesoriile pentru
navele sau dispozitivele plutitoare. Asemenea părţi şi
accesorii, chiar dacă sunt posibil de recunoscut ca atare, se
clasifică la alte Capitole după regimul lor propriu. Toate celelalte
Capitole ale Secţiunii permit clasificarea părţilor şi
accesoriilor vehiculelor sau articolelor pe care le cuprind.
Nu se clasifică la poziţiile
consacrate părţilor şi accesoriilor decât cele care răspund la următoarele trei condiţii:
a) Nu sunt excluse în virtutea Notei 2 de la
prezenta Secţiune (vezi paragraful A) de mai jos).
b) Să fie posibil de recunoscut ca fiind exclusiv sau în principal concepute pentru articolele de la Capitolele 86 până la 88 (vezi paragraful B) de mai jos).
c)
Să nu fie reluate mai specific în ale Capitole
ale Nomenclaturii (vezi paragraful C) de mai jos).
A) Părţile şi accesoriile excluse
prin Nota 2 de la prezenta Secţiune.
Nu sunt considerate ca
incluse în poziţiile de la această Secţiune consacrate la
părţi şi accesorii, chiar dacă sunt posibil de recunoscut
ca fiind destinate materialului de transport:
1)
Garniturile,
şaibele şi altele asemănătoare din toate materialele
(clasificate după regimul materialului constitutiv sau poziţia 84.84) ca şi alte articole din
cauciuc vulcanizat nedurificat (şorţuri de protecţie la noroi
şi acoperitori de pedală) (poziţia 40.16).
2)
Părţile
şi furniturile de uz general, în sensul Notei 2 de la Secţiunea XV, în mod special
cablurile şi lanţurile (chiar tăiate la lungime sau
prevăzute cu părţile lor terminale, cu excluderea cablurilor
de frână, cablurilor de acceleraţie şi cablurilor similare
recunoscute ca fiind destinate vehiculelor de la Capitolul 87), buloanele, piuliţele, şuruburile şi
şaibele, ştifturile şi penele, arcurile, lamelele de arcuri
pentru vehicule (din materiale comune, Capitolele
73 până la 76 şi 78
până la 81; din material plastic, Capitolul
39), închizătorile, garniturile şi feroneriile pentru caroserii
de vehicule (de exemplu vergelele ajustate pentru ornamentarea caroseriilor,
mânerele şi balamalele pentru portiere, barele de sprijin sau de
susţinere, compasele de capote, dispozitivele de îndepărtare a
gheţii), plăcile de înmatriculare, de naţionalitate etc. (din
metale obişnuite, Capitolul 83;
din material plastic, Capitolul 39).
3) Cheile de strângere şi alte scule de
la Capitolul 82.
4) Soneriile avertizoare (pentru cicluri etc.)
şi alte articole de la poziţia 83.06.
5) Maşinile şi
aparatele clasificate la poziţia 84.01 la 84.79 şi
părţile lor de exemplu:
a) Generatoarele de
vapori şi aparatele lor auxiliare (poziţia 84.02 sau 84.04).
b) Gazogenele, în mod
special cele pentru vehiculele automobile (poziţia 84.65).
c) Turbinele cu vapori
de la poziţia 84.06.
d) Motoarele de toate
felurile, inclusiv cele prevăzute cu dispozitivele lor de schimbare a
vitezelor şi părţile lor (poziţiile 84.07 până la 84.12).
e) Pompele,
compresoarele şi ventilatoarele (poziţia 84.13 sau 84.14).
f) Maşinile şi
aparatele pentru condiţionarea aerului (poziţia 84.15).
g) Aparatele mecanice de
proiectat, dispersat sau pulverizat lichide sau pulberi şi extinctoarele (poziţia 84.24).
h) Maşinile şi
aparatele de ridicare, de încărcare, de descărcare sau de manevrare
(în mod special palanele, cricurile, bigile), maşinile şi aparatele
de terasare, nivelare, decopertare, excavare sau forare a pământului, a
minereurilor sau a mineralelor (poziţiile 84.25, 84.26, 84.28, 84.30 sau 84.31).
ij) Maşinile şi dispozitivele agricole
de la poziţia 84.32 sau 84.33 (grapele,
semănătoarele, barele de tăiere etc.) concepute pentru a fi montate pe un
vehicul.
k) Maşinile şi
aparatele de la poziţia
84.74.
l) Ştergătoarele
de parbriz cu motor de la poziţia 84.79.
6.- Unele dintre celelalte articole de la
Capitolul 84, de exemplu:
a) Articolele de
robinetărie, în mod special robinetele de golire pentru radiatoare,
valvele pentru camerele cu aer; etc. (poziţia 84.81).
b) Rulmenţii cu
bile, cu role, cu rulouri sau cu ace (poziţia 84.82).
c) Organele de
transmisie care formează parte intrinsecă a motoarelor (arborii cu
came, arborii cotiţi (vilbrochen), volanţii etc.) de la poziţia 84.83.
7.- Maşinile
şi aparatele electrice, ca şi aparatele şi accesoriile electrice
de la Capitolul 85 de exemplu:
a) Motoarele şi
maşinile generatoare electrice, transformatoarele etc. de la poziţia 85.01 sau 85.04.
b) Electromagneţii,
ambreiajele, frânele şi alte aparate şi organe electromagnetice de la
poziţia 85.05.
c) Acumulatoarele
electrice (poziţia 85.07).
d) Aparatele şi
dispozitivele electrice de aprindere sau de demarare pentru motoare cu
aprindere prin scânteie sau prin compresie şi alte aparate şi
dispozitive de la poziţia
85.11.
e) Aparatele electrice
de iluminat sau de semnalizare, dispozitivele de ştergere a gheţii,
dispozitivele de dejivrare, dispozitivele de dezaburire electrice, pentru
cicluri sau automobile (poziţia
85.12), ca şi aparatele electrice de semnalizare de la poziţia 85.31 şi dispozitivele de dezgheţ
şi dispozitivele de dezaburire electrice de la poziţia 85.43, pentru vehicule aeriene,
vehicule de cale ferată sau alte vehicule (inclusiv navele).
f) Aparatele electrice
de încălzire pentru vehiculele automobile, vagoanele de cale ferată,
aeronavele etc. (poziţia 85.16).
g) Microfoanele,
difuzoarele şi amplificatoarele electrice de joasă
frecvenţă (poziţia
85.18).
h) Aparatele
emiţătoare şi receptoare de radiotelefonie, radiotelegrafie,
radiodifuziune etc. de la poziţiile 85.25 sau 85.27.
ij) Condensatoarele (poziţia 85.32).
k) Elementele de siguranţă,
întrerupătoarele, comutatoarele, combinatoarele, pantografele şi alte
colectoare de curent pentru material de tracţiune, ca şi alte aparate
electrice de la poziţia
85.35 sau 85.36.
1) Lămpile şi tuburile pentru iluminat
electric, inclusiv articolele numite faruri şi proiectoare etanşe (poziţia 85.39).
m) Alte piese de echipament electric cum sunt
firele şi cablurile izolate (inclusiv seturile de fire) şi articolele
de grafit sau de alt cărbune pentru utilizări electrice chiar
prevăzute cu piesele lor de conexiune, izolatoarele şi piesele
izolante (poziţiile de la 85.44 până la 85.48).
8) Instrumentele
şi aparatele de la Capitolul 90 şi, în mod special, cele
destinate pentru articole ca:
a) Aparatele fotografice
sau cinematografice (poziţiile 90.06
sau 90.07).
b) Instrumentele şi
aparatele de navigaţie (poziţia 90.14).
c) Instrumentele şi
aparatele pentru uz medical, chirurgical, stomatologic sau veterinar (poziţia 90.18).
d) Aparatele cu raze X
şi alte aparate de la poziţia 90.22.
e) Manometrele (poziţia 90.26).
f) Contoarele de
turaţii, taximetre, indicatoare de viteză şi tahometre şi
alte instrumente şi aparate de la poziţia 90.29.
g) Instrumentele,
aparatele şi maşinile de măsură sau de control de la
poziţia 90.31.
9) Articolele
de orologerie şi îndeosebi componente pentru tablouri de bord (Capitolul 91).
10) Armele (Capitolul
93).
11) Aparatele de iluminat şi părţile lor (de exemplu
proiectoarele pentru vehicule aeriene sau trenuri) (de la poziţia 94.05).
12) Periile, de exemplu, pentru
echipamentul maşinilor de măturat (poziţia 96.03).
B) Criteriul de utilizare exclusiv sau
principal.
1) Părţile şi accesoriile susceptibile
de a fi clasificate în acelaşi timp la Secţiunea XVII şi la alte
Secţiuni.
Nota 3 de la această Secţiune dispune că
părţile şi accesoriile care nu
sunt în exclusivitate sau în principal destinate pentru vehiculele de la
Capitolele 86 până la 88 sunt excluse
de la aceste Capitole.
Efectul Notei 3 este că atunci când părţile sau accesoriile pot fi clasificate la una sau mai multe Secţiuni, precum la Secţiunea XVII, determinarea clasificării se face după utilizarea sa principală. Astfel, de exemplu, se clasifică la această Secţiune, dispozitivele de direcţie, sistemele de frână, roţile etc., destinate să echipeze vehiculele de la Capitolul 84 şi care sunt identice cu cele montate normal pe vehiculele de la Capitolul 87.
2) Părţile şi accesoriile susceptibile
de a fi clasificate la două sau mai multe poziţii ale prezentei
Secţiuni.
Anumite părţi şi accesorii,
cum sunt frânele, dispozitivele de direcţie, roţile, osiile, sunt
susceptibile să fie utilizate indiferent de autovehicule, vehicule
aeriene, motociclete etc. Aceste părţi şi accesorii trebuie
să fie clasificate la poziţia corespunzătoare părţilor
şi accesoriilor de vehicule pentru care sunt în principal utilizate.
C)
Criteriul poziţiei celei mai specifice.
Părţile şi
accesoriile, chiar identificabile ca articole ale acestei Secţiuni sunt excluse dacă se clasifică mai
specific la alte poziţii ale Nomenclaturii.
De exemplu :
1)
Profile din cauciuc vulcanizat, neîntărit, chiar tăiate la
lungime (poziţia 40.08).
2)
Curele de transmisie din cauciuc vulcanizat etc. (poziţia 40.10).
3)
Anvelope, bandaj (al jantei vehiculului), benzi de rulare amovibile pentru
anvelope (pentru recondiţionare), apărători şi camere din
cauciuc (poziţiile de la 40.11
până la 40.13).
4)
Cutii de scule din piele, naturală sau reconstituită, din
fibră vulcanizată etc. (poziţia 42.02).
5)
Fileuri pentru biciclete sau baloane (aerostate) (poziţia 56.08).
6)
Cablurile pentru remorcare (poziţia 56.09).
7)
Covoare de materiale textile (Capitolul
57).
8)
Geamuri sau sticle de securitate, neînrămate, cuprinzând pe cele
puse în forme ca parbrize, geamuri etc. pentru vehicule (poziţia 70.07).
9)
Oglinzi retrovizoare (poziţia 70.09 sau Capitolul 90,
după caz – vezi Notele explicative corespunzătoare).
10)
Sticle pentru faruri, neînrămate (poziţia 70.14) şi în general articolele
din sticlă Capitolul 70.
11)
Arbori flexibili pentru turometre, indicatori de viteză etc. (poziţia 84.83).
12)
Scaune pentru vehicule de la poziţia 94.01.
CAPITOLUL 87 VEHICULE
TERESTRE, ALTELE DECÂT MATERIALUL RULANT
DE CALE FERATĂ ŞI TRAMVAI; PĂRŢI ŞI ACCESORII
ALE ACESTORA.
CAPITOLUL 88 VEHICULE AERIENE, NAVE SPAŢIALE ŞI
PĂRŢI ALE ACESTORA.
CAPITOLUL 89 VAPOARE, NAVE
ŞI DISPOZITIVE PLUTITOARE.