PRODUSE DIN PULBERI SILICIOASE FOSILE SAU DIN
PĂMÂNTURl
SILICIOASE SIMILARE ŞI PRODUSE REFRACTARE
NOTE EXPLICATIVE LA SISTEMUL ARMONIZAT
CONSIDERAŢII
GENERALE
Subcapitolul cuprinde următoarele grupe de produse, chiar
dacă nu sunt fabricate din
pământuri argiloase:
A) La poziţia 69.01, produsele ceramice
obţinute prin punerea în formă şi arderea pulberilor
(făinurilor) silicioase fosile sau a pământurilor silicioase
similare, ca kiselgurul, tripolitul sau diatomitul, (în majoritatea cazurilor,
de la poziţia 25.12) sau silicea provenind de la arderea anumitor vegetale
(de exemplu pleava de orez). Materialele de bază sunt în general
amestecate cu lianţi (de exemplu argilă sau magnezie) şi uneori
cu alte materiale (de exemplu azbest, rumeguş de lemn, praf de
cărbune, păr etc.).
Densitatea acestor articole este de obicei mică şi
datorită structurii lor poroase, ele constituie foarte bune izolatoare
termice utilizate în industria construcţiilor, pentru izolarea conductelor
de gaz şi de abur. Unele dintre aceste produse sunt utilizate ca produse
refractare în construcţia cuptoarelor industriale, furnalelor, cazanelor
cu abur şi altor aparate industriale, la care sunt necesare materiale
uşoare, cu conductibilitate termică mică şi rezistenţa
la căldură. Altele sunt utilizate ca izolanţi termici pentru
temperaturi de lucru sub 1000°C.
B) La
poziţiile 69.02 şi 69.03, produsele ceramice refractare propriu-zise,
adică articolele obţinute prin ardere, care au ca principală
caracteristică rezistenţă deosebită la temperaturi ridicate
(de exemplu de 1500°C sau mai mult, care
se ating în siderurgie, în sticlărie etc.). În funcţie de domeniile
de utilizare căreia le sunt destinate, pot să aibă anumite
proprietăţi suplimentare, cum sunt: să fie izolanţi termici
sau, dimpotrivă, să fie bune conducătoare de căldură,
să fie poroase sau compacte, să aibă un coeficient de
dilataţie foarte mic, să suporte variaţiile rapide de
temperatură, să nu se distrugă din cauza impregnării cu
gaze sau lichide, să fie rezistente la acţiunea produselor corozive
cu care vin în contact, să aibă rezistenţă ridicată la
compresiune, rezistenţă la frecare şi la şocuri repetate
etc.
Totuşi, nu toate articolele din materiale refractare se
clasifică la aceste două poziţii. Pentru a se clasifica la
poziţiile 69.02 sau 69.03 ca articole din materiale refractare este
necesar ca aceste articole să fie capabile
să reziste la temperaturi ridicate şi de asemenea, să fie concepute pentru temperaturi înalte de
lucru. De aici rezultă, de exemplu, că un creuzet din alumină
sinterizată trebuie clasificat la poziţia 69.03, dar ghidajele de
fir, din acelaşi material, care este utilizat în industria textilă în
scopuri nerefractare, se clasifică la poziţia 69.09.
Principalele articole refractare clasificate
aici, sunt:
1) Produsele cu conţinut ridicat de
alumină, fie pe bază de bauxită, de mullit sau de corindon
(uneori amestecate cu argilă), fie pe bază de cianit, de silimanit
sau de andaluzit (silicat de aluminiu) amestecate cu argile, sau pe bază
de alumină sinterizată.
2) Produsele silico-aluminoase (de exemplu
compuse din silice, argilă refractară şi şamotă).
3) Produsele silicioase şi semisilicioase
(pe bază de nisip comun, roci de cuarţ sau silex etc., măcinate în prealabil, la care se adaugă
lianţi, cum sunt argila sau varul).
4) Produsele refractare
magnezitice pe bază de carbonat de magneziu (“giobertit”), carbonat
de magneziu din apă de mare sau
de dolomită; produse refractare pe bază de cromit (oxid de crom
şi de fier); produse refractare pe bază de oxid de crom.
5)
Produsele compuse din carbură de siliciu
(carborundum).
6) Produsele compuse
din silicat de zirconiu (sau zircon) sau din oxid de zirconiu (sau
zirconă), aglomerate cel mai frecvent cu argilă; produsele compuse
din oxid de beriliu; produsele refractare care conţin oxid de toriu, oxid
de ceriu etc.
7) Produsele compuse din carbon, sub formă
de grafit sau plombagină, din cărbune de retortă sau din cocs,
la care s-a adăugat, de obicei, smoală de gudron sau argilă
(articolele din grafit sau din alt carbon pentru utilizare electrică, se
clasifică la poziţia 85.45).
8) Produsele refractare pe bază de alte
materiale, cum sunt nitrura de siliciu, nitrura de bor, titanatul de aluminiu
şi compuşii asociaţi.
Materialele refractare de acest tip, sunt utilizate în principal pentru
căptuşirea interiorului furnalelor, a cuptoarelor de cracare, a
cuptoarelor pentru sticlărie sau ceramică şi a altor cuptoare
industriale, şi pentru fabricarea recipientelor, creuzetelor şi altor
echipamente pentru industria chimică, a sticlei, a cimentului, a
aluminiului şi în industria metalurgică.
Dimpotrivă, poziţiile 69.02
şi 69.03, nu cuprind articolele
care, deşi uneori sunt descrise ca
refractare sau semirefractare nu rezistă la temperaturile menţionate anterior.
Aceste articole se clasifică la poziţia corespunzătoare din
Subcapitolul II.